În data de 29.05.2007. ambasadorul României ,domnul Ion Macovei şi ambasadorul Ciprului, Homer A. Avromatis, au vizitat oraşul Negotin.
Ambasadorul României a declarat în data de 30 aprilie că, până în septembrie 2007 “Zilele EU“ vor fi ţinute în 30 oraşe din Serbia şi excelenţa sa a ales oraşele Negotin şi Vârşeţ pentru prezentarea noilor tendinţe europene.
În sala mică a Consiliului local din Negotin a avut loc întălnirea cu reprezentanţii Uniunii Întreprinzantorilor Privaţi şi cu funcţionarii orasului Negotin. Dupa această întâlnire a avut loc vizita la Galeriile şi Atelierele “Firul”, a fost vizitat locul natal al compozitorului Stevan Mokraniaţ şi conacul familiei Todorovic.
La prânz delegaţia a vizitat Liceul de matematică-fizică din Negotin prilej cu care elevii au pus întrebări în limba engleză despre Uniunea europeană, despre limbile de circulaţie europeană şi cele folosite în cele două ţări vecine Serbiei.
Înainte de prânz cei doi ambasadori împreună cu primarul Negotinului, Radmila Gerov, au ţinut o conferinţă de presă. La întrebarea ziaristului Timoc Press “de ce ati ales Negotinul ?", Excelenţa sa, domnul Ion Macovei, a spus că în Negotin trăiesc români. Trebuie recunoscut că pentru prima dată un înalt demnitar român a făcut un gest de afirmare a românilor din Negotin.
Dupa prânz, ambasadorul Ion Macovei a vizitat Federaţia Rumânilor din Serbia unde s-a întălnit atât cu reprezentanţii minorităţii româneşti din Negotin cât şi cu reprezentanţii din Cladovo şi Zaiecar, cu care a întreţinut un dialog deschis, de la inimă la inimă. Oaspetele Fedreaţiei Rumânilor din Sârbie la întălnirea cu ambasadorul a fost şi domnul Gheorghe Zbuchea, profesor la Universitatea de Istorie din Bucureşti.
Delegaţia din Negotin a fost alcatuită din Boian Aleksandrovic (Biserica ortodoxă română, Malainiţa - Negotin), Dr. Dragişa Kostandinovic - Traian (prim vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române - biroul din Cladovo), Slavoljub Gacovic (istoric - Zaiecar), Duşan Pârvulovic (directorul Federaţiei Rumânilor din Sârbie, cu sediu în Negotin) şi alţii.
În Negotin sunt sediile Protopopiatului DACIA RIPENSIS, Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne şi a Federaţiei Rumâne din Sârbie.
agenţie de presa Timoc Press
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu