MĂNĂSTIREA CE A ZBURAT ÎNTR-O NOAPTE DIN ROMÂNIA !

În urmă cu 15 ani, la 25 august 1993, doamna Otilia Hedeşan, cunoscut etnolog din Timişoara, culegea următoarea legendă de la Boris Geambru, atunci în vârstă de 51 de ani, român din Geanova (Dușanovaț) în Timocul sârbesc:
„Biserica de la Coroglaş a fost ardicatã ca o pomenire în oamenii care au cãzut în rãzboiul cu turcii.
În rãzboiul de la Rovine.
Da' uitaţi-vã ce-i interesant: ea a fost ardicatã în numele la sârbii ãlora care erau trecuţi de partea turcilor, care erau victime, cum se spune, oameni cãzuţi nevinovaţi. /.../
Mãnãstirea de la Coroglaş de ce e cunoscutã?
Mãnãstirea de la Coroglaş, se vorbeşte aicea şi fiecare ştie, cã ea a zburat într-o noapte din România.
Cum sã spun, de mare durere, fiindcã la mãnãstirea de la Coroglaş a cãzut un .
cunoscut iunac al sârbilor, care-i zicea Kralevici Marcu... El a fost nepotul lui Mircea (cel Bãtrîn – n.n.) de sorã...
Una dintre surorile lui Mircea a fost mãritatã dupã Vukaşin
– Sârbii nu au, în leghendele lor, mai mare iunac. Dar sã vã mai spun una: strada asta, unde locuiesc eu, îi zice, iar, strada lui Kralevici Marcu.
Ce se vorbeşte mai interesant şi de ce e fãcutã mãnãstirea?
Românii, se vorbeşte, cã toţi au adus câte o piatrã din România şi mãnãstirea e ardicatã de o zi şi de o noapte.
Se vorbeşte aşa, cã Kralevici Marcu a fost rãnit încã în România de unchiul sãu, Mircea. El a încercat încã în România sã-l înşele pe unchiul lui, sã-l prindã cu turcii. Amã fiindcã ãsta ştia lucrurile bine, n-a reuşit şi el a scãpat din România, peste Dunãre, tãiat, numai cu o mânã. Mircea şi românii au trecut dupã el şi bãtaia a-nceput de aici, de la Bolboroşi. În locul mãnãstirii l-a ajuns şi i-a tãiat şi mâna ailaltã/.../ şi, ce spunem noi, l-a ciocâltit tot şi l-a dus înaintea împãratului românesc. El, când a vãzut, a-ngenunchiat şi cu mîinile ce i-a mai rãmas s-a-nchinat şi a pupat steagul românesc şi a spus:
– Vestitea împãrate, care se vinde ca mine, aşa pate!

/.../ Ce e interesant: se spune mai plângos, aşa, mai duros a plâns vântul ãsta care a bãtut din România, noi zicem de sever, de peste Dunãre.
– Mãnãstirea pusã la deal şi la vale.
– Zice cã, când a bãtut vântul ãla de la deal, a avut un cântec, când a bãtut de la vale, a avut alt cântec. Fiindcã-n limba noastrã noi nu zicem hor, numai cor... Aşa cã, când a bãtut vântul, orgile alea, fluierele alea, au cântat în cor şi-n glaş.
La loc, astãzi, îi zice Coroglaş(1).”

În perimetrul cuprins între Geanova, Coroglaş, Samarinovaţ şi Prahova se afla o mlaştină numită Rovine sau Bolboroşi. Românii băştinaşi ştiu din moşi strămoşi că Rovine a fost lângă Geanova, unde exista mormântul principelui sârb Marco Cralievici, mort în această bătălie, unde a luptat de partea lui Bayazid.
Felix Philipp Kanitz (n.2 August 1829 – d.8 ianuarie 1904), cunoscutul naturalist şi etnograf vienez, călătorind prin Serbia între 1859-1868, a publicat un studiu istorico-etnografic în care afirma:
„În piatra din podul de la Sârbovlaşi (sat cu majoritate românească de lângă Negotin) sta scris: „ZDESI ZAMCE KRALI MARKO” (Aicea a murit craiul Marco), pentru ca-l ucisese Mircea, pentru că s-a dat de partea turcilor cu oștirea sa adusă din Macedonia”
Iar Nicolae Stoica de Haţeg (1751 – 1833), bazându-se pe studii mai vechi, precum şi pe informaţiile istoricului sârb Iovan Raici, consemna în Cronica sa că: „Aici (la Geanova) românii ne-au arătat locul unde pe Craleviciu Marcu l-au omorât. Besearica zidită, boltită, spartă, pustie în livezi sta şi sicriniu de peatra a lu Marco afară lepădat sta. Mijlocul bolţii sus spart, iar oltariu, păreţii zugrăviţi” (2)
GEANOVA este numele unui sat românesc din Timocul „sârbesc” aşezat la sud-est de Malainiţa, al cărui nume a fost sârbizat după 1920 în Dusanovac. Prima mențiune a Geanovei este din 1763, ca un sat mare cu 65 de case. În secolul XIX sunt mentionaţi preoţii români din Geanova: popa Radu, popa Gheorghe Nicolaie şi popa Dimitrie până în 1869. Până prin 1877, preot român a fost tatăl celebrului Atanasie Popovici, zis Furnică. În 1916, Stoian Romanski găsea 2380 locuitori români, însă recensământul sârbesc din 1921 găsea 1877 români, dar şi 328 sârbi, care până atunci nu existaseră. În 1931 erau 2439 români(3) . Th. N. Trâpcea găsea în iulie 1943 la Geanova 2479 români şi nici un sârb.(4)

SAMARINOVAŢ este o localitate românească situată între Prahova şi Negotin. La sfârşitul secolului al XVIII-lea avea 40 de case locuite de români. În 1916, cunoscutul profesor bulgar Stoïan Romanski (1882-1959) găsea 545 de locuitori români.
În ziua de 27 septembrie 2007, Pe moşia sa de la Samarinovăţ, dl. Duşan Pârvulovici, Directorul Federaţiei Rumânilor din Sârbie a pus o troiţă donată de părintele Borza de la Timişoara, troiţă sfinţită de un sobor de preoţi români din Serbia şi România
În aceste locuri, pline de istorie, s-a aflat episcopia daco-romană „AQUAE”. În ziua Rusaliilor, la 15 iunie 2008 pe locul unde era o biserică - mănăstire, distrusă pe vremurile venirii slavilor pe acest teritoriu şi unde a rămas numai un perete de apsida altarului, a avut loc prima slujbă ortodoxă slujită, după aproximativ 1400 de ani, de către protopopul DACIEI RIPENSIS şi parohul Malainiţei şi Remesianei, părintele Boian Alexandrovici.

(1)Coroglaş este un sat românesc la sud de Geanova şi al cărui nume a fost sârbizat după 1920 în Miloşevo . La sfârşitul secolului al XVIII-lea avea 50 de case locuite de români. În 1931 avea 755 de locuitori, numai români.
(2)Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului, Editura Academiei, 1969, p.83
(3)G.Giuglea, ROMÂNII DIN SERBIA, p.205
(4)Th. N. Trâpcea, ROMÂNII DINTRE TIMOC ŞI MORAVA, Editura DOMINO, 1999, p. 152-153.