TRIBALIA

TRIBALIA

Lista mea de bloguri

  • Hello world! - WordPress へようこそ。これは最初の投稿です。編集もしくは削除してブログを始めてください !
    Acum 7 luni
  • - Тимошко въстание Доброволци-участници в четите и доброволческата бригада на ген. Черняев в Сърбия през 1876 г. имало много доброволци от гр. Видин и видинск...
    Acum 2 ani

miercuri, 13 august 2008

Biserica de la Mălainița se sprijină pe vechile mănăstiri românești din Timoc



Timoc, Serbia –

Biserica românească de la Mălainița începe să prindă viață odată cu chipurile sfinților care îmbodobesc pereții. Pictorul Mihai Dumitru lucrează cu sârguință de aproape trei luni într-o liniște în care numai cele doua aranguri (clopote) țin măsura timpului. Biserica, devenită deja legendă în Timoc, dar și peste hotare, este pictată în stilul vechi românesc, asemanător celui folosit pentru mănăstirile din nordul Moldovei. “Mă ajută Dumnezeu. Dumnezeu vine rar la om, dar asta simt eu când pictez un chip”, spune artistul, care și-a pus pecetea și la Voroneț, unde a pictat paraclisul bisericii. Acesta este convins că atunci când biserica de la Mălainița va fi gata credincioșii care îi trec pragul vor simți că biserica este a lor. Lucrările ar uma să fie finalizate până pe 21 noimbrie, când se sărbatorește hramul bisericii de la Mălainița - Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Pictorul se consultă și cu părintele Boian Aleksandrovici. “Dacă va rândui Dumnezeu va să vină și președintele Băsescu”, spune cu speranță în glas părintele românilor din Timoc. Faptul că România sprijină Serbia în drumul aderării europene și nu a recunoscut independența Kosovo ar fi trebuit să convingă autoritățile sârbe ca românii din Timoc trebuie să se bucure în practica de toate drepturile unei minorități dintr-un stat democratic, precum învățământul și slujba religioasă în limba română. Timocenii, care au muncit pentru a-și crea un nivel de trai ridicat, pot fi o punte între Serbia și Uniunea Europeană și în nici un caz o stavilă. “Să fi spus că România recunoaște Kosovo, acuș aici ar fi fost foc”, crede parohul de la Mălainița care a fost condamnat chiar și la închisoare cu suspendare pentru că a îndrăznit să ridice acest sfânt locaș românesc. În ciuda apelului la dialog și cooperare lansat de Patriarhia Română, episcopul sârb Iustin îi face în continuare probleme preotului Boian. El a fost chemat pentru a doua oară în fața tribunalului bisericesc al Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Timoc fiind amenințat cu caterisirea. Nici securitatea sârbă nu sta deoparte. Mai mulți români care doresc să facă donații pentru biserică au fost sunați de lucrători ai securității cu scopul de a-i intimida și a-i face să renunțe la acest gest sub pretextul că nu este biserică sârbească.
Când părintele Boian Aleksandrovici a pornit pe acest drum greu și și-a asumat sarcina de a ridica prima biserică românească din Timoc el nu a făcut altceva decât să reînnoade tradiția. Ruinele bisericilor și mănăstirilor ridicate de domnitorii românii în Timoc sunt dovada acestui lucru. În satul Geanova (Dușanovac) de lângă orașul Negotin se pot vedea pietrele de temelie ale unei mănăstiri de piatră despre care genovenii spun că a fost românească. Un perete rămas din absida altarului vorbește încă de mareția acestui locaș sfânt care se află la locul numit “Gura Duplieni”.
La numai câțiva kilometri de aceasta, în mijlocul câmpurilor lucrate cu hărnicie de români se înalță enigmatica mănăstire Cologras (Koroglas în limba sârbă) din satul cu același nume (Miloșevo). Biserica are o arhitectură rară, pereții având în partea de sus mici găuri. Când vântul suflă, în interiorul acesteia se produce o muzică nemaîntâlnită. În jurul bisericii se află pietre de morminte de pe care timpul a șters numele celor ce și-au găsit odihna de veci în acest loc. Există mai multe legende privitoare la zidirea bisericii care își așteaptă încă dezlegarea din partea arheologilor. Poate cea mai interesantă, una dintre legende spune că “biserica a zburat prin cer din Țara Românească”. Potrivit altor informații, nu departe de locul mănăstirii s-a purtat bătălia de la Rovine (1395), în care Mircea cel Bătrân a înfrânt armatele otomane, iar sfântul locaș ar fi fost ridicat în cinstea creștinilor căzuți aici în confruntarea cu armata sultanului Baiazid. Se crede că aici se află mormântul Craiului Marco (Kraljevic Marko), nepotul de soră al voievodului român Mircea. Craiul Marco s-a aflat însă sub flamura otomanilor ca vasal. În urmă cu trei ani, încercarea Federației Românilor din Serbia de a organiza o slujbă pentru pomenirea celor căzuți în luptă, atât sârbi cât și români, au fost zădărnicite de un grup de ultranaționaliști în spatele căruia s-a aflat episcopul sârb Iustin. Scandalagii au blocat accesul câtorva zeci de români. Acuzat de poliția sârbă că a organizat o mișcare separatistă(?), secretarul Federației a avut câștig de cauză în instanță.
La nord de Negotin, se află o altă mănăstire - Vracna (Vratna în limba sârbă), care se pare că a fost ridicată de Sfântul Nicodim de la Tismana. Acum aceasta aparține Bisericii Ortodoxe Sârbe, dar românii încă mai speră că aici vor putea asculta slujba în limba lor. Numele mănăstirii vine de la Porțile Vratnei – formațiuni calcaroase șlefuite de natură sub forma unor porți uriașe care par lucrate de mâna omului. În fiecare an, pe 1 mai, timocenii obișnuiesc să se adune cu mic cu mare în aceste locuri de o frumusețe rară.
Alte troițe și biserici se vor ridica în pamântul timocenilor. Anul trecut pe malul Dunării, la Sărmanovaț (Samarinovac în limba sârbă), a fost sfințită o troiță românească.


Dușan Pârvulovici

marți, 5 august 2008

WEEK-END MEMORABIL ÎN RELAȚIILE ROMÂNO-SÂRBE

O MEMORABILĂ
NUNTĂ ROMÂNEASCĂ
ÎN TIMOCUL SÂRBESC


În cronica relaţiilor dintre

Serbia şi România, week-endul rămas în urmă va rămâne înscris cu litere de aur pentru că vineri, 1 august 2008, preşedintele României Excelenţa Sa domnul Traian Băsescu cu soţia Maria, la invitaţia omologului său de la Belgrad, Boris Tadici (Tadić), a ajuns, pentru a doua oară în acest an, în Serbia.


Motivul vizitei a fost evenimentul sub genericul „Ziua României-ţară prietenă”. Manifestaţia culturală a Organizaţiei non-guvernamentale „Serbia noastră”, menită să afirme multietnicitatea, a avut loc în cadrul Şcolii de vară Zilele prieteniei” din localitatea Peruciaţ (Peručac) din Parcul Natural al Muntelui Tara, din partea de Sud-Vest a Serbiei.


Pentru românii din partea de Sud-Est a Serbiei, week-endul trecut, rămâne memorabil prin faptul că, la familia Glişici (Glišić) în localitatea Jitcoviţa (Žitkovica) din comuna (citeşte plasa) Golubăţ (Golubac) a avut loc o impresionantă nuntă românească. La acest eveniment de excepţie care a avut loc la 2 august 2008, de Sfântul Ilie, după calendarul Iulian, mirele Iviţa (Ivica) şi mireasa Iasmina (Jasmina) s-au căsătorit atât în faţa ofiţerului stării civile cât şi în faţa preotului, în limba română. Iar, nuntaşii, timp de trei zile cât a durat această nuntă românească de pomină, au putut doar admira cu cât respect şi dragoste au fost practicate obiceiurile de nuntă româneşti, păstrate cu sfinţenie din moşi-strămoşi.

După cum este cunoscut în Serbia de Sud-Est, respectiv la sud de Dunăre, între râurile Morava şi Timoc trăieşte o comunitate mai mare de români timoceni, supranumiţi de populaţia majoritară vlasi, adică valahi. Aceşti români, indiferent de faptul că nu au biserici şi instituţii culturale, mass-media şi şcoli în limba română, şi-au păstrat cu sfinţenie nestematele patrimoniului naţional şi cultural iar, înainte de toate, limba maternă, limba română, ce-i drept în cazul românilor timoceni, ceva mai arhaică.

Deja de mai mult timp a fost dată sforă în ţară: „Lume, lume, nuntă mare la palat, căci prinţul şi-a găsit prinţesa” astfel că, vineri în prima zi a acestei nunţi ca în poveşti pe lângă nuntaşii din Timoc, au sosit şi oaspeţii din Voivodina, de la Belgrad şi din România, respectiv rude şi prieteni care au venit special acasă de la munca provizorie în Elveţia, dar şi în Austria, Germania etc., pentru a le ura noilor căsătoriţi împlinirea tuturor viselor şi CASĂ DE PIATRĂ.

Iar, la mirele de profesie arhitect care şi-a construit un adevărat palat cu piscină şi o casă cu cinci etaje şi spaţiu locativ de circa 1.000 m2, totul a fost pus la punct. Pe lângă marea şi preafrumoasă curte îngrădită cu piatră şi grădina cu brazi şi trandafiri, începând de la impozanta poartă de fier lucrată cu ornamente decorative asemănătoare unui filigran, totul a fost împodobit cu cununi împletite din flori, iar trandafirii şi arbuştii cu crengi verzi, ruzmarinul şi rondelele multicolore de petunii şi alte flori plăcut mirositoare, razele de soare care se reflectau în apele piscinei care predomina în centrul ogrăzii, te făceai să te simţi ca în rai.

Gazdele s-au gândit la tot şi toate, începând de la spaţiile de parcare nou construite pentru numeroşii oaspeţi care au fost aşteptaţi după vechile tradiţii pentru ca, apoi, împreună să meargă după naşul şi la seara mirelui să se veselească cu cei 8 solişti vocali şi instrumentişti care au cântat şi româneşte şi sârbeşte, axioanele şi horele ţinându-se şir.

Sâmbătă de dimineaţă, oaspeţii mirelui au plecat în coloană cu zeci de autoturisme care de care mai frumoase la familia Mihailovici (Mihajlović) din localitatea Raşanaţ (Rašanac) din comuna (plasa) Cucevo (Kučevo) unde, după o mică tocmeala şi a fost „cumpărată” govia, cum îi zic miresei românii timoceni din această regiune, pentru ca veselia în comun cu oaspeţii miresei să continue în localitatea mirelui unde tânăra pereche a sosit cu fast într-un impozant „Cabriolet” căci, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.

După tradiţionala defilare pe strada principală şi jocul românesc în centrul localităţii Jitcoviţa, nuntaşii cu alai, cântec şi voie bună s-au îndreptat spre pavilionul din curtea cea mare, cu iarbă verde, de la marginea pădurii familiei Glişici unde, anul acesta special pentru nuntă, a fost însămânţată floarea soarelui care s-a format într-un adevărat gard în semn de potcoavă, care tradiţional aduce noroc. Cortul alb înconjurat de verdeaţă a fost impozant chiar dacă era prea mic pentru numeroşii nuntaşi care însă, au admirat ceremonia nupţială la care principalii protagonişti au fost tinerii care s-au decis să păşească împreună pe drumul vieţii. Demn de menţionat că tânăra pereche de români timoceni s-a cununat în faţa ofiţerului stării civile iar, pentru prima dată, ceremonia a fost tradusă şi în limba română pentru ca apoi, tinerii care şi-au dat jurământul să fie cununaţi tot în limba română şi de Prea cucernicul părinte protopop al Bisericii Ortodoxe Române de Dacia Ripensis Boian Alexandrovici, paroh de Malainiţa şi Remesiana, secondat de ipodiaconul Iel Bobu Lui din parohia de Horeum Margi şi Isacova din Serbia de Sud-Est.

Nuntaşii şi în special oaspeţii din Belgrad, Novi Sad, Timişoara etc. au avut ocazia să se convingă că datina şi obiceiurile strămoşeşti s-au păstrat cu sfinţenie la românii timoceni. Lucru acesta a fost demonstrat cu seria de obiceiuri de mulţi uitate dar, de data aceasta practicate, începând de la primul pas pe care l-a făcut mireasa în casa mirelui şi care va fi viitoarul lor domiciliu. Dar, lucrul acesta trebuia demonstrat şi în clarificarea relaţiilor dintre noră şi soacră, să nu fie „poamă acră” şi în relaţia dintre cei tineri care beau şi mănâncă pâine şi sarea împreună. Nora îşi exprimă adeziunea de a trăi în noua sa casă pe a cărui acoperiş aruncă şi perna şi sâta, din care iniţial a aruncat deja cadouri, dulciuri, grâu, bani şi bomboane nu doar pentru copii care, în schimb, în permanenţă aruncau în faţa miresei petale de trandafir astfel că ea păşea pe covorul alb plin de flori. Nici nu trebuie să amintim că mireasa a fost îmbrăcată în alb dar, subliniem că şi mirele era îmbrăcat în alb, un adevărat „Great Getsby” (Marele Getsbi) conştient de faptul că, în Roma antică albul era considerat culoarea bucuriei iar, mai tarziu, în Evul mediu a simbolizat puritate. Nu sunt excluse nici rămăşiţele stravechilor credinţe privind blestemele şi farmecele, credinţe încă prezente la românii timoceni din vremurile străvechi când erau încă păgâni. Anume, îmbrăcarea în alb zădărniceşte credinţele şi blestemele căci derutează spiritele malefice şi deturnează farmecele. De la nuntă, bineînţeles, nu au lipsit nici deverul, adică vornicelul şi deveriţa, domnişoara de onoare iar, un moment specific a fost şi tradiţionala aruncare a buchetului miresei, bidermaierul fiind prins de un verişor al mirelui! După obiceiurile care preconizează copii mulţi, mândri şi frumoşi, mirele a trecut pragul casei cu mireasa în braţe. Însă, lista obiceiurilor tradiţionale din nou aplicate şi a celor nou acceptate nu s-a terminat. Nunta a continuat cu jocul miresei, „Moara” şi prezentarea cadourilor, cupa de şampanie, tortul de nuntă de data aceasta „la cinci etaje”, cu „fontană” şi foc de artificii şi la propriu şi la figurat, frigiderul mare de îngheţată pentru copii, mâncare şi băutură să pleci de la nuntă plin şi îndesat. Peşte, carne de pasăre, viţel, miel, purcel, antreuri, salate, prăjituri şi dulciuri, de toate pentru toţi.



Iar, dacă ieşeai pentru un moment din cortul care adăpostea 500 de oaspeţi, în curte erai întâmpinat de reflexia luminii şi a cerului plin de stele pe apa din piscină, rachetele multicolore lansate şi de copiii a căror părinţi au venit special pentru nuntă din ţările apusene. Taraful cânta neîncetat cântece româneşti, „valahe” şi sârbeşti, iar hora mare organizată pentru toţi locuitorii din sat în aer liber în amfiteatrul din centrul localităţii a fost prilej ca toţi să admire tânăra pereche şi să se veselească la acest eveniment de excepţie.

Aşa a fost sâmbătă, aşa duminică căci a fost o nuntă românească ca în poveşti, visul devenind însă realitate, care continuă cu o lună de miere pentru tinerii căsătoriţi cărora nu avem decât să urăm Casă de piatră şi La mulţi ani fericiţi.

Merită subliniat în mod deosebit faptul că, Iasmina este membru, iar Iviţa vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Românilor din Serbia (de Sud-Est), cu sediul la Bor şi preşedinte al prestigioasei asociaţii a românilor din Timoc, Iniţiativa Culturală a Românilor din Serbia, cu sediul la Golubaţ. Astfel, nunta este mai mult decât o ceremonie nupţială a familiei Glişici. Acest eveniment de excepţie şi cununia în limba română atât în faţa ofiţerului stării civile cât şi în faţa preotului, vine să demonstreze şi o nouă deschidere, sperăm de durată şi pozitivă a oficialităţilor faţă de o problemă care mult timp era temă tabu. Evenimentul este şi expresia unui curaj în vremuri de restrişte şi de tranziţie dar şi o încurajare, exemplu de urmat ca impozant pas istoric.

Lucian MARINA



"Pentru românii de aici, este clar că Serbia este patria lor. Totuşi, ţara de origine, care în sensul etnografic etnolingvistic spiritual şi istoric sintetizează existenţa şi moştenirea antropologică a românilor este România ca singura istorică VALAHIA. Lucrul acesta nu le convine multora incluzând şi anumiţi români. De altminteri când ne identificăm etnic, dacă este fizic sau duhovnic sau în ambele categorii."

Dragomir Draghici din BOR (Timocul "sarbesc" )


„Individul, pentru a putea fi un bun politician, trebuie să aibă un caracter puternic, de nezdruncinat, autoritate, să fie capabil de a spune ”nu”, de a contrazice, de a pune obstacole, de a provoca ura, căci asta este natura politicii. Cineva care caută cu orice preţ să câştige simpatia tuturor, să fie flatat, să evite coflictele, are încă multe de învăţat pentru a fi capabil de a conduce un partid politic cu pretenţii” — Zoran Đinđić (1 August 195212 Martie 2003) Prim Ministru al Serbiei intre 25 ianuarie 2001 - 12 martie 2003.

Stema TRIBALIEI

Stema TRIBALIEI

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000