TRIBALIA

TRIBALIA

Lista mea de bloguri

  • Hello world! - WordPress へようこそ。これは最初の投稿です。編集もしくは削除してブログを始めてください !
    Acum 3 luni
  • - Тимошко въстание Доброволци-участници в четите и доброволческата бригада на ген. Черняев в Сърбия през 1876 г. имало много доброволци от гр. Видин и видинск...
    Acum un an

miercuri, 31 ianuarie 2007

Cu ajutorul romanilor, partidul Democrat din Serbia a castigat in Timoc

Bor, Timoc, Serbia/Romanian Global News

29 Ianuarie 2007
Alianta dintre Partia Democrata a Rumanilor din Serbia si Partidul Democrat condus de presedintele Serbiei, Boris Tadici, a adus castig de cauza in zona Timocului, unde o campanie electorala atat in limba romana cat si in sarba a facut ca romanii din zona sa voteze aceasta alianta, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc. Astfel in comune (raioane) unde traiesc romani, castigatori au iesit democratii lui Tadici. Comune ca Bolievat, Negotin, Maidanpec, Cladovo, Cucevo, Despotovat, Svilainat au votat pentru un viitor european al Serbiei. Urmeaza negocieri pentru formarea guvernului care, in mod normal va fi format in principal de formatiunile politice conduse de Boris Tadici si Voislav Kostunita. Ambele formatiuni isi disputa postul de prim ministru care insa, in conformitate cu numarul mandatelor obtinute, ar trebui sa apartina democratilor lui Tadici.
Rezultatele obtinute in Timoc fac practic din Partia Democrata a Rumanilor din Serbia o forta politica locala redutabila de care, de aici incolo, va trebui sa se tina seama. Lucrul acesta va fi cu siguranta confirmat de alegerile locale care vor urma.
Rezultatele contrazic total si politicile si strategiile DRRP-MAE de la Bucuresti care au mizat pe cai morti, gen Miscarea Democratica a Romanilor din Serbia, in care in mod ilegal, conform legilor din Serbia, s-au pompat bani care s-au dovedit a fi aruncati pe apa sambetei. Reamintim ca Federatia Rumanilor din Serbia, organizatie umbrela a mai multor asociatii reprezentative romanesti din Timoc printre care si PDRS, nu aprimit finantarea ceruta de la DRRP-MAE, acest lucru ducand la incetarea productiei de televiziune in limba romana si la incetarea activitatii agentiei de presa “Timoc Press”.


vineri, 26 ianuarie 2007

Destine româneşti: vlahii din Valea Timocului

În Serbia, comunitatea româneascã din Valea Timocului a avut şi are, încã, un destin dramatic. Spre deosebire de românii din Voivodina, recunoscuţi ca minoritate de cãtre statul sârb, românii din Timocul sârbesc, mult mai numeroşi, nu se bucurã de învãţãmânt, slujbã religioasã sau presã în limba maternã. Existenţa sutelor de mii de români timoceni, aşa-zişii “vlahi”, cum sunt prezentaţi în statisticile oficiale sârbeşti, şi lipsa drepturilor elementare, au generat o serie de interpretãri ale istoriei, în special pe parcursul secolului trecut, în scopul instrumentãrii deciziei factorului politic sârbesc, în ceea ce priveşte politica de asimilare etnicã a acestora, marcatã de refuzul recunoaşterii drepturilor lor identitare şi spiritual-religioase legitime. Din asemenea considerente, în istoriografia sârbã au apãrut douã teorii referitoare la originea populaţiei româneşti vlahe din regiunea Timocului sârbesc, susţinute îndeosebi de pretinşi cercetãtori sau istorici sârbi.

Prima dintre aceste teorii ar fi aceea cã denumirea de “vlah/valah”, aplicatã populaţiei româneşti din Serbia de Rãsãrit, ar fi avut iniţial un sens socio-profesional şi nu unul etnic. Mai precis, este vorba despre ipoteza potrivit cãreia vlahii sunt de fapt reprezentanţii sau descendenţii unei populaţii de origine slavã (sârbã), având un anumit tip de ocupaţie (pãstoritul) şi ducând un mod specific de viaţã, teorie care a fost însã demontatã cu solide argumente ştiinţifice de cãtre specialişti români şi strãini. Unul dintre argumen tele istoricilor români a fost şi acela cã termenul de “vlah/valah” a fost folosit pe parcursul Evului Mediu, pentru a-i denumi pe toţi românii, în totalitatea lor, atât pe cei de la nord de Dunãre cât şi pe cei de la sud de Dunãre, din vestul Peninsulei Balcanice, pânã la Marea Adriaticã, adicã pe toţi descendenţii populaţiei romanizate în primele secole de dupã Hristos.

Un alt argument, cu o greutate la fel de mare, care contrazice ipoteza originii slave a vlahilor din nord-estul Serbiei, îl constituie şi limba românã pe care o vorbesc aceştia, argument ce nu putea fi ignorat de cãtre istoriografia naţionalistã sârbeascã. Realitatea lingvisticã din regiunea în cauzã, respectiv faptul cã aceşti vlahi/valahi vorbesc o limbã neslavã şi pur româneascã, reprezintã un aspect ce încã mai este “rãstãlmãcit”, în propriul beneficiu, de cãtre anumiţi exponenţi ai istoriografiei sârbeşti.

În acest sens, a fost lansatã şi o a doua teorie, respectiv cea a originii nord-dunãrene a blocului etnic românesc din zona Serbiei de nord-est. Conform acestei noi teorii, în contextul înãspririi dominaţiei otomane în spaţiul carpato-danubiano-pontic, o parte dintre românii din Oltenia şi din Banat, s-au îndreptat cãtre sud, trecând Dunãrea, unde s-au stabilit de o parte şi de alta a Timocului, context în care, în decursul timpului, prin amestecul cu populaţia de origine slavã de aici, au dat naştere unui nou popor, poporul “vlah”.

Iatã, însã, cã aceste teorii emise de asemenea “specialişti” sârbi, cu precãdere în secolul XX, pe fondul expansiunii doctrinei pan-slaviste, continuã sã fie alimentate şi astãzi, în plin secol XXI, în contextul cristalizãrii şi fundamentãrii unor organisme reprezentative ale comunitãţii românilor vlahi din Timocul sârbesc. Astfel, în preajma constituirii Consiliului Naţional al Minoritãţii Naţionale Rumâneşti/Vlahe din Serbia, din cursul anului trecut, o serie de jurnalişti, istorici şi specialişti sârbi au declanşat o puternicã canonadã jurnalisticã , împotriva elementului românesc din Timocul sârbesc.

Un “istoric” modern, care alimenteazã punctul de vedere al naţionalismului sârbesc, este şi Svetomir Petrovici, care a deţinut funcţia de director al Arhivei de Istorie “Timoèka Krajina” din localitatea Zaiecear, Serbia de Rãsãrit, instituţie specializatã în studierea documentelor referitoare la minoritãţile din fostul spaţiul iugoslav.

Svetomir Petrovici a publicat recent un studiu intitulat “Conştiinţa apartenenţei la naţia sârbã”, în care face unele afirmaţii şi supoziţii cu privire la originea şi numãrul românilor/vlahilor din Timocul sârbesc, ca o contrapondere fãţişã la demersurile de constituire a Consiliului Naţional al Minoritãţii Naţionale Rumâneşti/Vlahe din Serbia. În cadrul studiului respectiv, Svetomir Petrovici se dovedeşte a fi unul dintre susţinãtorii fervenţi ai celei de-a doua teorii, amintite anterior, anume aceea a migraţiei populaţiei de origine românã de la nord de Dunãre, dar care, între timp, şi-ar fi pierdut identitatea româneascã şi, prin contact direct cu populaţia de origine slavã/sârbã, ar fi devenit “vlahi”. Dar sã îl citãm mai bine chiar pe domnul Petrovici, care afirmã: “în Serbia de nord-est nu au fost vlahi, din punct de vedere etnic, înainte de venirea turcilor, la sfârşitul secolului al XIV-lea. Existenţa vlahilor se poate explica numai prin strãmutarea lor din România, în epoca feudalismului, cel mai probabil în secolul al XVI-lea, şi mai ales în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea.”

În continuarea demersului sãu, Petrovici afirmã cã “Vlahii sunt bilingvi, la fel de bine vorbesc şi sârba şi vlaha. Limba sârbã au adoptat-o în mod complet pe o perioadã mai lungã. În şcolile nou construite din satele vlahe, învãţãmântul era în limba sârbã. În biserici se slujea în limba vlahã, pânã când preotul nu a mai putut sã facã acest lucru. I-a urmat un preot învãţat, care a continuat slujba în limba sârbã.” Nimic mai neadevãrat, nici mãcar în ziua de astãzi românii timoceni nu se bucurã de slujbã religioasã în limba românã, sau vlahã cum îi place dlui Petrovici sã spunã, iar în bisericile sârbeşti slujba se ţine în continuare în slavonã, la fel ca în Evul Mediu. Şi atunci, dacã domnia sa nu cunoaşte nici mãcar acest lucru elementar, ne întrebãm: cum crede cã prin demersul sãu pretins ştiinţific, poate convinge cititorul, fie el sârb, vlah sau român, de justeţea afirmaţiilor sale?

Ne vedem nevoiţi sã vã reamintim noi faptul cã, încã din antichitate, regiunea Timocului (Dacia Ripenssis) fãcea parte integrantã din Dacia Aurelianã (mai târziu Moesia Superior), unde se retrãsese administraţia romanã de dupã anii 274-275 d.Hr. Nenumãrate vestigii romane se gãsesc în aceastã regiune şi atestã mulţimea aşezãrilor de s orginte latinã din antichitate. Timp de secole, ţinutul Crainei şi al Timocului, unde trãiesc acum în mod compact românii vlahi, a fost izolat între statul sârbesc (care nu depãşea confluenţa celor douã Morave) şi statul bulgar. Din timpurile Evului Mediu Timpuriu, avem mãrturia unor izvoare sârbeşti care atestã faptul cã, în drumul lor de la Rãsãrit spre Apus, sârbii au gãsit la sud de Dunãre pe “vlahii pe care i-au împins în munţi” (Lazarevic Dj. “Istorija Jugoslavena”, Beograd Vol. I, pag. 12). Prezenţa românilor pe locurile ce le ocupã şi astãzi este constatatã, încã din 1189, de clericul Ansbertus care, într-o dare de seamã asupra Cruciadei lui Frederic Barbarossa, îi menţioneazã în localitatea Branicevo, de pe râul Mlava (“Fontes reerum austriacarum” Abt. Scriptores, Vol. V, pag. 44). Sârbii nu şi-au extins dominaţia asupra Crainei decât sub regele Milutin, în 1292, pentru ca în 1389 statul sârb sã fie distrus în urma bãtãliei de la Kosovopolje. Stãpânirea otomanã a durat pânã la 1833, cu o întrerupere de 21 de ani (1718-1739), când regiunea Timocului a intrat sub ocupaţie austriacã, odatã cu Banatul şi Oltenia. De altfel, Nicolae Iorga, marele nostru istoric, susţinea cã “locuitorii dintre Timoc şi Morava alcãtuiau legãtura între românii din Dacia Traianã şi cei din Macedonia” (“Arhiva de la Iaşi”, II, pag. 368-399). Iatã, domnule Petrovici, de ce nu puteau sã migreze vlahii în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea la sud de Dunãre, pentru cã ei se aflau deja aici de sute de ani, iar asemenea mişcãri sporadice de populaţie, pe care nu le contestãm, nu au fãcut decât sã reînnoiascã elementul romanic, prezent încã din antichitate în regiunea Timocului.

În cadrul pretinselor sale studii istorice, Svetomir Petrovici mai susţine cã “numãrul cel mai mare al membrilor adunãrii etnice a vlahilor se declarã ca aparţinând naţiunii sârbe, iar mulţi considerã ca ofensã personalã daca cineva le contestã acest lucru”, uitând sã specifice faptul cã, începând cu anul 1833, românii din Valea Timocului au fost supuşi unui intens proces de deznaţionalizare, autoritãţile sârbeşti procedând chiar la schimbarea numelor şi a prenumelor româneşti, obligându-i pe vlahi sã adopte nume sârbeşti.

Sã revenim însã la realitatea din Valea Timocului şi sã-i prezentãm domnului Svetomir Petrovici datele unor statistici oficiale din secolele XIX şi XX, care menţioneazã pentru prima datã pe români ca etnie numeroasã şi de sine stãtãtoare, în Timocul sârbesc. Astfel, statisticile sârbeşti din anul 1846 indicau un numãr de 97.215 români, adicã 41,76 % din totalul populaţiei celor patru judeţe ale Serbiei de Rãsãrit (Craina, Timoc, Pojarevaţ şi Morava). În recensãmintele sârbeşti urmãtoare, numãrul lor creşte constant, cu unele fluctuaţii, pânã în 1895, când statistica menţioneazã 157.673 de români. Cu începere de la recensãmântul din 1900, numãrul românilor începe sã fie diminuat sensibil de cãtre autoritãţile sârbeşti, p entru a ascunde preponderenţa acestui element într-o provincie de margine a ţãrii. Acest lucru se regãseşte şi în recensãmântul efectuat în 1921, cu un numãr de 148.773 de români, şi se pare cã, la recensãmântul din 1931, numãrul românilor din Timoc era atât de mare, încât autoritãţile sârbeşti nu au încuviinţat publicarea rezultatelor. Conform specialiştilor români, în aceastã zonã trãiesc, în prezent, între 350.000 şi 800.000 de etnici români vlahi, numãrul real al acestora putând fi estimat doar, între limite destul de largi, deoarece cifrele oficiale sârbeşti pot fi luate în considerare doar “orientativ”. Astfel, în cadrul ultimului recensãmânt, efectuat de cãtre autoritãţile sârbeşti în cursul anului 2002, 40.054 de persoane s-au declarat vlahi şi un numãr de 34.576 de persoane s-au declarat români (inclusiv cei din Provincia Autonomã Voivodina).

Revenind la Svetomir Petrovici, acesta mai susţine cã “ limba vlahã este totuşi un dialect îndepãrtat al românei (… Limba vlahã s-a îndepãrtat şi mai mult de românã prin reforma lingvisticã din 1860, când pentru baza limbii literare române a fost luatã varianta munteneascã (cu centrul la Bucureşti), deşi vlahilor le era mai apropiatã varianta olteneascã (cu centrul la Craiova)”. Iatã deci cã aflãm lucruri noi şi “instructive” de la domnul Petrovici, cu alte cuvinte limba românã are mai multe dialecte şi conform acestuia, un muntean vorbeşte altfel decât un oltean. Şi ne mai mirãm de ce se descurcã oltenii aşa de greu prin Bucureşti… Norocul nostru este cã domnul Petrovici ne lãmureşte şi în privinţa acestui aspect, cu toate cã acest tip de discurs este destul de cunoscut, pentru cã şi asupra altor provincii istorice româneşti sau populate compact cu români s-a abãtut blestemul discursului segregaţionist, al împãrţirii artificiale a fraţilor de acelaşi sânge, între moldoveni sau bucovineni, şi români, respectiv între vlahi şi români. Pentru cã, nu-i aşa domnule Petrovici, dumneavoastrã poate consideraţi şi cã moldovenii din Republica Moldova vorbesc o altã limbã decât româna, sau cã sunt altceva decât români? Pentru cã, iatã, aflãm acum de la domnul Petrovici cã vlahii vorbesc o cu totul altã limbã decât limba românã, respectiv limba vlahã. Acest tip de discurs, fals şi denigrator, este adoptat în funcţie de interesul politic al unui stat, prin acesta încercându-se convingerea opiniei publice cã este vorba despre popoare diferite, cu origini diferite, sau în cel mai bun caz, de popoare care au urmat destine istorice diferite şi care în prezent nu mai au nici o legãturã. Aşa încearcã cu orice preţ sã ne convingã lingvişti sau istorici precum Stati sau Petrovici, şcoliţi la aceeaşi şcoalã panslavistã, cu drapele roşii la intrare…

Conform lui Svetomir Petrovici, pe parcursul istoriei au existat “mai multe încercãri individuale ca vlahilor sã li se impunã o altã conştiinţã naţionalã, ori vlahã, ori româneascã. Nici o astfel de încercare nu a reuşit, nici cea a preotului George Suveica din Slatina Borului, în condiţiile nefericite de rãzboi cu Antonescu, în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial. El a încercat, cu sprijinul generalului român Antonescu, sã-i numeascã pe vlahi români, iar estul Serbiei teritoriu românesc. În aceastã privinţã nu a primit un sprijin prea mare din partea locuitorilor vlahi, iar încercarea sa s-a terminat printr-un insucces”. Lucruri foarte interesante şi probabil necunoscute pentru cititorul român, prezentate totuşi într-un mod profund tendenţios de cãtre Svetomir Petrovici. Demersul lui George Suveicã, în timpul celui de-al doilea rãzboi modial, sau cele realizate de Atanasie Popovici Furnicã, în timpul Conferinţei de Pace de la Paris (1919) , atestã fãrã urmã de îndoialã deşteptarea conştiinţei naţionale româneşti a vlahilor din Timoc în perioada interbelicã. Faptul cã autoritãţile româneşti nu au acordat o importanţã mai mare acestor demersuri ale conaţionalilor din Serbia, s-a datorat în cea mai mare mãsurã circumstanţelor internaţionale în care România s-a aflat atât dupã prima conflagraţie mondialã, cât mai ales în timpul celei de-a doua, când a luptat pentru reîntregirea teritoriului naţional, sfârtecat în vara şi toamna tragicului an 1940. şi, probabil, cã domnul Petrovici nu ştie sau refuzã sã-şi aminteascã faptul cã la intrarea armatelor germane în Iugoslavia, în primãvara anului 1941, generalul Antonescu a refuzat sã se alãture acestora, în ciuda invitaţiei primite de la Berlin, iar acest lucru nu s-a petrecut datoritã faptului cã în regiune n-ar fi existat destui români, ci pentru cã România urmãrea redobândirea teritoriilor pierdute vremelnic în 1940, şi nu anexarea altora, în dauna unui stat cu care România nu avea nici un fel de diferend teritorial.

Iatã însã cã acum, în debut de mileniu III, când România este pe cale sã se integreze în marea familie europeanã şi se dovedeşte a fi un exemplu pentru toţi vecinii sãi în ceea ce priveşte acordarea şi respectarea drepturilor minoritãţilor naţionale, inclusiv a celei sârbe din România, care îşi are propriul reprezentant în cadrul Parlamentului de la Bucureşti, asemenea puncte de vedere ale unor cercetãtori şi istorici vin sã obstrucţioneze procesul firesc de apropiere dintre cele douã state vecine. Comunitatea româneascã din Valea Timocului ar trebui sã fie o punte de legãturã între cele douã popoare şi nu un obiect de disputã, iar primul pas ar trebui fãcut de cãtre autoritãţile sârbeşti prin recunoaşterea oficialã a minoritãţii româneşti din Serbia de Rãsãrit şi prin acordarea drepturilor legitime în ceea ce priveşte învãţãmântul, presa şi slujbele religioase în limba maternã, adicã în limba românã.

În acest fel, Serbia ar demonstra cã se rupe de un trecut întunecat şi cã acceptã într-un mod sincer valorile europene. şi atunci, cu siguranţã, n-ar mai fi nevoie de prezenţa unui raportor european în Serbia, desemnat în cursul lunii decembrie 2005, de Adunarea Parlamentarã a Consiliului Europei, în persoana lui Jurgen Hermann, şi însãrcinat cu monitorizarea comunitãţii româneşti din Timoc şi Voivodina. Şi atunci, cu siguranţã cã şi discursul unor asemenea istorici sârbi nu ar mai avea ecoul scontat, iar mişcãrile naţionaliste din Serbia ar pierde obiectul preocupãrilor lor de moment.

**************************
Articol aparut in cadrul revistei LAMURA din Craiova, editata de Asociatia culturala pro Europa Lamura, in numarul din luna decembrie 2006

Biserica sârbã - instrument de asimilare a românilor?

În mediul istoricilor bine-intenţionaţi este cunoscut faptul cã, în spiritul tradiţiei basileilor bizantini, mai mulţi voievozi români, începând cu Mircea cel Bãtrân, au dus o politicã accentuatã de ctitorire şi consolidare a ortodoxismului, inclusiv pe teritorii din sudul Dunãrii, unde în acele timpuri, ca şi astãzi de altfel, se gãseau credincioşi ortodocşi de acelaşi neam şi limbã cu cei din nordul fluviului.

Mircea cel Bãtrân şi Vlaicu Vodã au ridicat mai multe lãcaşuri de cult ortodox şi în regiunea de nord-est a Serbiei, în Valea Timocului, la Corograşi şi Vratna, la Negotin şi Saina, lângã Cladova. De asemenea, domnitorul valah Radu I a ctitorit mai multe biserici şi mãnãstiri în regiunea respectivã, la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, în localitãţile Zanovaţ, Zezdana, Podgorţa, Sumracuc, Lucovo şi Krivi Vir, dintre acestea Biserica Sfânta Loza şi Biserica Lãpuşna fiind considerate de specialiştii în domeniu drept centre ale ortodoxismului românesc din Balcani.

În ciuda caracterului incontestabil al documentelor, toate de certã valoare istoriograficã, care atestã cele expuse mai sus, dovedind pe deplin continuitatea ortodoxismului românesc în Serbia de Rãsãrit, încã mai existã unele încercãri de retuşare a realitãţii istorice, din partea unor aşa-zişi specialişti sârbi, care trec sub tãcere sau chiar neagã anumite episoade sau evenimente istorice, din care rezultã ortodoxismul şi românitatea existentã în regiune, încã din cele mai vechi timpuri. Pentru cã, în prezent, în regiunea Timocului trãiesc peste 350.000 de români, aşa-numiţii români timoceni sau români vlahi, care nu sunt recunoscuţi ca minoritate naţionalã, din aceastã cauzã neavând niciunul din drepturile elementare privind folosirea limbii materne în bisericã, şcoalã sau mass-media, fiind supuşi discriminãrilor atât de cãtre autoritãţile locale sârbeşti, cât şi de Biserica Ortodoxã Sârbã.

Unul din aceşti pretinşi istorici sârbi este Dragoslav Veljkovici, care a publicat unele articole şi studii în care acrediteazã teorii a cãror obiectivitate genereazã serioase semne de întrebare. Astfel, în demersul sãu pseudoistoric, Veljkovici susţine cã înfiinţarea unei Episcopii româneşti în regiunea Timocului sârbesc, solicitare fãcutã în mod repetat de Biserica Ortodoxã Românã şi de enoriaşii etnici români din zonã, “face parte dintr-un scenariu românesc periculos, care vizeazã instaurarea unei stãri de urã şi intoleranţã naţionalã şi religioasã în Serbia”.

El face aceste afirmaţii, cu toate cã în Serbia se cunoaşte cã etnicii sârbi din România beneficiazã de reprezentant în Parlament, de şcoli şi presã în limba maternã, de lãcaşuri de cult proprii în care se oficiazã în limba sârbã, dupã specificul Bisericii Ortodoxe Sârbe, un exemplu în acest sens fiind Episcopia Ortodoxã Sârbã de la Timişoara, care funcţioneazã fãrã nicio îngrãdire.

Din acest punct de vedere, îi reamintim domnului Veljkovici cã, în prezent, ţara noastrã este recunoscutã şi apreciatã de statele Uniunii Europene ca fiind “etalonul est-european” în privinţa respectãrii drepturilor şi libertãţilor tuturor locuitorilor, inclusiv ale celor aparţinând minoritãţilor etnice şi religioase, printre care se numãrã şi sârbii, care, cu îndreptãţitã mândrie, îşi etaleazã obiceiurile, tradiţiile şi religia în limba sârbã.

Pentru a-i demonstra domnului Veljkovici cã afirmaţiile sale sunt false şi rãu-intenţionate, vizând influenţarea comunitãţii sârbeşti împotriva României, îi supunem atenţiei articolul 20 al Tratatului cu privire la relaţiile de prietenie, bunã vecinãtate şi cooperare între România şi R.F. Iugoslavia, semnat la Belgrad, la 16 mai 1996, la nivelul şefilor de stat, şi ratificat prin Legea nr. 112, din 10 octombrie 1996, lege aflatã, astãzi, în vigoare în Serbia, respectiv: “Statele-pãrţi considerã cã minoritatea naţionalã românã din R.F. Iugoslavia şi minoritatea naţionalã sârbã din România constituie puternice şi durabile punţi de legãturã pentru cooperarea şi încrederea între cele douã ţãri vecine şi prietene. Ele se angajeazã sã asigure, fiecare pe teritoriul sãu, protecţia şi respectarea drepturilor membrilor celor douã minoritãţi naţionale, în conformitate cu documentele O.N.U. şi O.S.C.E., cu convenţiile internaţionale la care sunt pãrţi ambele state şi cu normele general recunoscute ale dreptului internaţional. Statele îşi iau angajamentul de a aplica cu bunã credinţã standardele internaţionale referitoare la protecţia identitãţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a membrilor minoritãţilor naţionale şi de a nu întreprinde acţiuni care ar contraveni prevederilor tratatului de bazã”.

Deci, domnule Veljkovici, în ce mãsurã prevederile acestui articol se regãsesc în viaţa de zi cu zi a etnicilor români din Timocul sârbesc? Pentru cã aceştia nu au nici un fel de drepturi, nici mãcar pe acela de a se ruga în limba maternã, de a se cãsãtori şi de a fi înmormântaţi cu o slujbã în limba românã, fãcutã de preoţi români localnici.

O altã tezã lansatã de Dragoslav Veljkovici, împotriva ideii de unitate spiritual-religioasã a românilor din Timocul sârbesc cu ortodoxia nord-dunãreanã, este aceea cã “România vizeazã ruperea celulei religioase compacte a poporului sârb, prin desfiinţarea sãrbãtorilor religioase şi a celor sãteşti, concomitent cu impunerea normelor bisericeşti şi obiceiurilor româneşti, precum şi confiscarea bisericilor sârbeşti şi a bunurilor acestora”.

Nimic mai fals, pentru cã România nu vizeazã acest lucru, biserica strãmoşeascã dorind ca românii de acolo sã aibã aceleaşi drepturi religioase ca şi sârbii din ţara noastrã. De asemenea, mai apare şi o întrebare, desprinsã din aserţiunile antiromâneşti ale istoricului şi publicistului sârb, şi anume la care biserici sârbeşti se referã domnul Veljkovici, atunci când afirmã cã România doreşte , nici mai mult nici mai puţin, decât sã confişte aceste lãcaşuri de cult? Domnia sa nu-şi susţine afirmaţiile prin date concrete, motiv pentru care îi aducem aminte cã vechile biserici româneşti din Timocul sârbesc, ctitorite de voievozi români, nu mai existã, fiind trecute abuziv în patrimoniul Eparhiei Sârbe a Timocului şi a Crainei, iar cele ce au fost construite de etnicii români vlahi, pe banii şi pe terenurile lor, au fost vizate, la un moment dat, pentru a fi dãrâmate de autoritãţi ortodoxe şi laice sârbeşti, cum este cazul bisericii româneşti din Malainiţa.

Aceasta este prima bisericã româneascã ridicatã în Valea Timocului, dupã 170 de ani în care slujba religioasã a fost oficiatã doar în limba slavonã. Ridicarea lãcaşului de cult se datoreazã preotului de etnie românã Boian Alexandrovici, pe a cãrei proprietate se aflã biserica, precum şi sprijinului financiar al românilor timoceni din Serbia sau de peste hotare.

Ctitorirea recentã a primei biserici din Valea Timocului cu slujbã religioasã în limba românã a stârnit adversitãţi din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe, a oficialitãţilor politice sârbe, care au solicitat demolarea acestei biserici. Societatea civilã, asociaţii şi fundaţii, precum şi personalitãţi din România, Serbia şi din strãinãtate au solicitat sprijin internaţional pentru apãrarea drepturilor românilor timoceni, cetãţeni loiali ai statului sârb, în ceea ce priveşte obţinerea slujbei religioase în limba maternã.

În toate demersurile sale, prelatul timocean de etnie românã Boian Alexandrovici a fost sprijinit de Prea Sfinţia Sa Danil Stoenescu, Episcopul român de Vârşeţ, Voivodina, unul din liderii spirituali ai românilor din Serbia. Reacţiile autoritãţilor ecleziastice sârbe nu au întârziat sã aparã, P.S. Danil fiind acuzat de Episcopul sârb al Crainei şi al Timocului, Justin, cã a încãlcat canoanele bisericeşti şi cã încearcã “sã slãbeascã autoritatea şi sã dãrâme autocefalia Bisericii Ortodoxe Sârbe din Valea Timocului”, context în care i s-a şi interzis sã îi mai susţinã spiritual şi material pe credincioşii români din Serbia de Rãsãrit.

Contrar plãsmuirilor fantasmagorice ale lui Dragoslav Veljkovici, prin care se vehiculeazã cu atâta nonşalanţã formule de tipul “ruperea celulei religioase compacte a poporului sârb” sau “desfiinţarea sãrbãtorilor religioase sârbeşti”, România doreşte doar recunoaşterea, pe bazã de paritate, a Episcopiei Ortodoxe Române de la Vârşeţ, actualmente mutatã la Deta, precum şi respectarea dreptului legitim al românilor timoceni de a se ruga lui Dumnezeu în limba maternã, aşa cum statul român şi Biserica Ortodoxã Românã au recunoscut Episcopia Ortodoxã Sârbã de la Timişoara şi oferã minoritarilor sârbi din ţara noastrã atât reprezentare în Parlament, cât şi posibilitatea realã a unei vieţi religioase şi a unei educaţii în limba maternã.

Dacã, de-a lungul timpului, relaţiile dintre statul român şi cel sârb au fost de bunã vecinãtate şi chiar de colaborare, românii din Serbia fiind cetãţeni loiali ai ţãrii vecine, aşa cum sunt şi sârbii din România, şi, pe viitor, este obligatoriu sã înţelegem cã astfel de teorii antiromâneşti şi antieuropene, cum sunt cele susţinute de Dragoslav Veljkovici, ar trebui blamate de societatea sârbã, pentru cã nu fac altceva decât sã întârzie, în mod nemeritat, înfãptuirea destinului european al Serbiei.



**************************
Articol apărut în cadrul revistei LAMURA din Craiova, editată de Asociaţia culturală pro Europa Lamura, în numărul din luna decembrie 2006


luni, 22 ianuarie 2007

BISERICA DIN GUMĂTAREŢ, JUDEŢUL VIDIN, BULGARIA


Gumătareţ este o localitate românească din Bulgaria, situată la 15 km de Vidin, pe malul drept al Dunării.

În 1910 avea 1675 locuitori români (sursă : Leon T. Boga), iar în anul 1940 - 1976 români (raportul confidenţial al Ambasadei României la Sofia).

Astăzi, Gumătarţul mai are c.1.200 locuitori români (in 2000)

Este un sat vechi românesc, în cimitirul de lângă biserică, pe crucile vechi se mai pot descifra inscripţiile în limba română scrise cu litere chirilice (exemplu: crucea de piatră de pe mormântul preotului Dimitrie, mort în 1920 la vârsta de 110 ani !)

Preotul paroh, părintele Emil Ţenov, localnic român, este al doilea preot care a început să oficieze slujba în limba română (în anul 2000. Nu cunosc care este situaţia în prezent!)

Biserica, având hramul "Sfinţii Petru şi Pavel", a fost construită în 1910-1916 cu sprijinul regelui Ferdinand, fiind a doua ca mărime din satele româneşti, după cea din Căpitănuţ.

În biserică s-au mai păstrat câteva cărţi de cult vechi româneşti cu litere chirilice.

Menţionez şi faptul că ultimul Consul român la Vidin, între 1942 - 1944, era născut la Gumătareţ.

sâmbătă, 20 ianuarie 2007

Românii vor avea un cuvânt important de spus în alegerile din Serbia


Bor, Timoc,Serbia/Romanian Global News

19 Ianuarie 2007
Electoratul din Serbia este chemat la urne, duminică, pentru a alege intre democratii proeuropeni si ultranationalisti, in cadrul unui scrutin care practic va da directia pe care Serbia vrea să o apuce, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

Circa 6,6 milioane de alegatori sunt asteptati la urne pentru a alege 250 de deputati din cei 3.799 de candidati care fac parte din 20 de partide sau coalitii.
Principalul partid românesc din Serbia, Partia Democrata a Rumânilor din Serbia condus de dr. Pedrag Balasevic, a intrat in aliantă electorală cu Partidul Democrat condus de Boris Tadici, iar intreaga campanie electorală a fost dusă impreună, in toatea regiunea Timocului, acolo unde trăiesc circa 300.000 de români. Ineditul acestei campanii a fost că atât pe televiziuni si radio cat si in intalnirile directe, pentru prima dată, s-a utilizat pe langa sârba si limba româna. Este un semn de normalitate si arată valenta democratică a optiunilor Partidului Democrat cât si determinarea Partiei Democrate de utilizare a limbii materne in viata publică.

foto: prim-vicepresedintele Partidului Democrat, Dusan Petrovic si de dr. Pedrag Balasevic (foto), presedintele PDRS.


luni, 15 ianuarie 2007

BISERICA DIN RABOVA - JUDEŢUL VIDIN - BULGARIA

Rabova este o localitate situată la 30 km. de Vidin, cu o populaţie românească, atestată documentar în 1546, dar în realitate fiind mult mai veche.

În 1910, istoricul aromân Leon T. Boga menţiona 2030 de locuitori români în Rabova, iar în 1940, un raport confidenţial al Ambasadei Române la Sofia, adresat Ministrului Afacerilor Străine al României Grigore Gafencu, menţiona 2454 români în localitate.

Astăzi Rabova mai are c. 650 locuitori. (în 2000)

Biserica veche, în care s-a slujit numai româneşte, a fost demolată după Primul Război Mondial. În 1923 a început construirea unei noi biserici ce a fost sfinţită în 1925, an în care, din ordinul lui Alexandăr Tzankov (Prim ministru al Bulgariei între 9 iunie 1923 - 4 ianuarie 1926), slujba în limba română a fost interzisă, iar cărţile de cult în limba română, confiscate şi înlocuite cu cele în slavona veche.

După 1990, noul preot, localnic, părintele Valentin Gheorghief, a reînceput slujbele în limba română, fără a cere voie de la Mitropolitul Vidinului, Domitian, care "îngăduie". (Între timp Mitropolitul s-a răzgândit si nu mai "îngăduie"!)

Din păcate, Biserica se află într-o stare avansată de degradare, necesitând urgent consolidare şi renovare atât interioară cât şi exterioară.

Suma necesară consolidării şi renovării (exclusiv manopera, pe care o asigură comunitatea), este de 10.000 EURO.

august 2000


N.B.: Într-un articol din ADEVĂRUL din 13 ianuarie 2007, suntem anunţaţi că o parte a acoperişului bisericii s-a prăbuşit. Se mai pomeneşte de o promisiune a unor oficialităţi române (se spune incorect că era un secretar de stat de la Culte); era secretarul de stat de la Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare, dl. Viorel Badea care nu s-a mai putut ţine de cuvânt, deoarece odată cu venirea Guvernului Năstase a fost înlocuit cu Doru Vasile Ionescu, care ne-a disponibilizat pe subsemnatul (care răspundeam de Românii din Bulgaria) şi pe expertul care răspundea de românii din Ungaria şi Macedonia, pentru că doream sprijinirea bisericii române din sus-zisul spaţiu.
Domnia Sa s-a exprimat: "Ce biserică? Ce, mai suntem în secolul XVIII ?"
De asemenea, D.R.R.H. s-a desfiinţat, în locul său apărând Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care a fost luat din subordinea Primului Ministru şi a devenit o parte componentă a Ministerului Informaţiilor Publice!
După doi ani, Doru Vasile Ionescu a fost destituit şi în locul lui a fost pus tânărul Titus Corlăţean, care l-a readus în subordinea Primului Ministru, dar fiind numit şi Purtător de Cuvânt al PSD, a transformat Departamentul intr-o oficină şi se pare că si o "puşculiţă" a PSD, uitând de Românii din Bulgaria, şi de biserica din Rabova! În timpul guvernării PSD s-a constituit o dizidenta a Asociatiei Vlahilor din Bulgaria, asa-numita "Comunitate a Românilor din Bulgaria" condusă de dr. Serafimov de care se povesteste în articolul din "ADEVĂRUL", iar preşedintele fondator al Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria, inimosul, dar incomodul Ivan Alexandrov a fost schimbat.
Nici în prezent situaţia nu s-a ameliorat, noul Secretar de Stat Mihai Gheorghiu, cu sprijinul fostului şef al Cancelariei Primului Ministru Aleodor Frâncu, a mutat Departamentul din subordinea Primului Ministru la Ministerul Afacerilor Externe! Iar Biserica din Rabova iar a fost uitată!


sâmbătă, 13 ianuarie 2007

TOTUL DESPRE ROMÂNII DIN TIMOC - (VII) Culmea ,,prieteniei” româno-sârbe

Rapsodul român din Slatina -Bor cod 19221 tel. ++381 13 0 36657 mobil ++381 63 8752554, vicepreşedinte al MDRS şi membru în conducerea Consiliului Naţional Român din Serbia, dl Draghi Cârcioabă a scris la Arad următoarele versuri în graiul de pe la el:

Sâmţul naţiunii

Am plecat să-mi cunosc ţara

Să şciu cum să-mi geşcept neamul

Să le spun realitacea

Ca să îş geşchidă geamul

Streinu-i poartă orbi pin lume

Fără rudă ge lumină

Fără sâmţu naţiunii

Să-ş uice ge rădăcină

Noi fruntaşi-ăi gin Cimoc

Tot strâgăm în gura mare

Să geşchidă uşa, geamul

Că o să ne moară neamul.

Dezna-Arad, aug 2003

Am participat la congresul din primăvara lui 2004 al MDRS ţinut la Jabukovaţ unde am fost invitat la masa prezidiului65 când a fost reales preşedinte dl Crăciunovici dar şi la congresul de constituire al Partidului Democrat al Rumânilor din Serbia care s-a ţinut la Bor şi unde preşedinte a fost ales domnul Predrag Balaşevici, un tânăr inteligent şi carismatic.

Din septembrie 2004 reprezentanţi ai timocenilor au intrat în Consiliul Minorităţii Naţionale Române din Serbia- instituţie înfiinţată de statul sârb.

Timoceanul Boian Alexandrovici, preot tânăr din Malainiţa raionul Negotin, este şi el membru al conducerii acestui consiliu. El a înfiinţat Asociaţia pentru Cultura Românilor din Serbia ,,Românii Ortodocşi-Malainiţa” şi cu acordul credincioşilor români a început demersuri pentru ridicarea unei biserici care să fie sub jurisdicţia Episcopiei Ortodoxe Române din Vârşeţ, a cărei binecuvântare o are.

Legislaţia sârbă consacră libertatea cultelor şi există o lege sârbă aproape rezonabilă a minorităţilor naţionale care detaliază aceste drepturi. Cu toate acestea, instituţiile din Serbia au refuzat să autorizeze construirea unei biserici româneşti pentru românii din Malainiţa, care doresc să facă acest lucru pe cheltuiala lor. Niciunde în lumea civilizată nu se cere pentru aprobarea ridicării unei biserici a unui cult avizul altui cult. Spunem aceasta încât se pare că instituţiile statului sârb nu iau decizii conform legii, ci ţin cont de opoziţia Bisericii Sârbe. Vă prezentăm mai jos documentele care certifică această încălcare a legii, care merge de la tergiversare şi refuz la presiuni şi ameninţări la adresa cuiva care nu doreşte decât să ridice o biserică ortodoxă în care să se roage în limba maternă.

Cu adresa 06 din 10 01 2004, Episcopul Ortodox Sârb al Timocului-Iustin îi comunică preotului român că ,,În ciuda încercărilor oamenilor cu intenţii bune de a vă sfătui să vă lăsaţi de acest lucru aţi rămas cu ideea ridicării în Malainiţa a unei biserici ortodoxe româneşti făcând discordie între oameni. Vă sfătuim părinteşte să gândiţi logic şi să reveniţi la biserica ortodoxă sârbă”. Acelaşi mesaj de intimidare i-l trimite prin adresa nr. 03 din 14 01 2004 arhiepiscopul Milan Radovici al Negotinului.

Cu adresa nr.350-194/03 III/01 din 30 04 2004 Primarul din Negotin Miriana Doicinovici refuză acordarea autorizaţiei de construcţie invocând lipsa de competenţă, care ar fi a Ministerului Cultelor. Ori în 9 06 2003 comitetul bisericesc din Malainiţa ceruse aprobare Ministerului Cultelor- d-lui ministru Voislav Milanovici. Ministrul Cultelor a comunicat adunării bisericeşti din Malainiţa prin adresa nr. 351-01-2/2003 din 23 iunie, că nu este competent şi că această competenţă ar aparţine Primăriei. Oamenii se mai adresaseră şi Ministerului Investiţiilor de Capital, care prin adresa 011-00-00013/2004-10 din 13 04 2004 îi îndrumă să se adreseze ministerului cultelor. În 2004, Alexandrovici revine cu o cerere la Ministerul Cultelor, însă prin adresa 08-00-42 din 30 aprilie 2004 Ministrul îi comunică să se adreseze Primăriei. Nu mai repetăm că aceasta tocmai îi spusese să se adreseze ministerului.

Fiindu-i clar că este plimbat de la Ana la Caiafa, preotul înregistrează cu nr. 78/07/01 din 9 07 2007 o adresă Organizaţiei pentru Drepturile Omului din Negotin şi în 12 iulie 2004 se adresează Preşedintelui Republicii Serbia, Boris Tadici. În toamna lui 2004 a ridicat fără să mai aştepte vreo aprobare o bisericuţă în grădina sa şi nu una mare în centrul satului aşa cum ar fi dorit. Credea că de aceasta nu se va lega nimeni. Au început însă ameninţări cu dărâmarea ei.

Ajuns la capătul răbdării, acest tânăr preot român umilit de statul al cărui cetăţean este a cerut sprijin în 13 noiembrie 2004 Asociaţiei Învăţătorilor Arădeni căreia i-a trimis copii de pe toate aceste documente pomenite mai sus. Această asociaţie a organizat un protest în 1 dec. 2004 în faţa primăriei din Arad unde a adunat 300 semnături pe 300 scrisori pe adresa ambasadei Serbiei şi Muntenegru din Bucureşti (Calea Dorobanţilor nr.34 sect. 1) în sprijinul românilor din Timocul sârbesc.

După vizita episcopului Daniil de la Vârşeţ la noua bisericuţă din Malainiţa în 4 dec. 2004 presa sârbă şi episcopul sârb Justin al Timocului au explodat în acuze de separatism incitând credincioşii sârbi la demolarea acesteia şi intimidând etnicii români/vlahi care în mod normal se pregăteau să jubileze împlinindu-şi visul de a auzi slujba în chiar limba maternă. Preotul Boian predică exact în graiul popular al locului (ceva între graiul bănăţean şi cel oltean).

În 13 dec. 2004 pentru prima dată la o conferinţă de presă din Belgrad, problemele minorităţii româneşti din Serbia au fost făcute publice cerându-se guvernului sârb rezolvarea lor în regim de urgenţă.

Comunitatea Românilor din Serbia a organizat la Belgrad, la Media Center, o conferinţă de presă la care au fost invitaţi jurnalişti reprezentând presa naţională sârbească şi jurnaliştii redacţiilor străine.

Au fost prezenţi Ion Cizmaş, Preşedinte CRS, Pavel Greoneanţ, secretar general CRS, Ion Sfera, Preşedintele Alianţei Românilor din Voivodina, Nicu Ciobanu, Vicepreşedintele ARV şi Dimitrie Crăciunovici, Preşedintele Mişcării Democrate a Românilor din Serbia.

În cadrul declaraţiilor făcute a fost subliniat faptul că minoritatea românească este unica în Serbia căreia i se aplică standarde duble, un set de drepturi în Voivodina şi nici un drept în Timoc.

Un alt subiect a fost Biserica Ortodoxă Română care este unica Biserică nerecunoscută de către statul sârb. CRS a făcut o propunere de completare a Legii Cultelor, însă până acum nu a obţinut nici un răspuns. Articolele antiromâneşti din presa sârbească privind Biserica din Mălainiţa (Timoc) şi sfinţirea ei de către Episcopul român de Vârşet, PS Daniil, au fost de asemenea un punct important la conferinţa de presă. Reprezentanţii organizaţiilor româneşti au declarat că dispun de informaţii conform cărora se va încerca dărâmarea Bisericii din Mălainiţa la îndemnul episcopului sârb al Timocului. Acest episcop sârb Justin a anunţat că va da în judecată pe episcopul român.

Reprezentanţii organizaţiilor româneşti au rămas surprinşi că nu le-a fost adresată nici o întrebare din partea reprezentanţilor presei sârbeşti, în schimb corespondenţii de presă străini au fost extrem de interesaţi de problemele românilor din Serbia, în special de problemele cu care se confruntă în Timoc. După conferinţa de presă din Belgrad, mai mulţi corespondenţi de presă străini şi-au exprimat dorinţa de a se deplasa în Timoc. În martie preotul Boian a fost primit de ambasadorul Londrei la Belgrad. Din păcate nici un oficial important român nu a călcat în Timoc.

În ultima perioadă mai multe voci acuză Serbia de tratament nedemocratic faţă de românii timoceni. Astfel, Oficiul pentru Drepturile Minorităţilor din Centrul şi Sud-Estul Europei, prin cuvântul preşedintei Ancuţa Plăeşu face apel la oficialii români, sârbi şi europeni în a acorda protecţie preotului Boian Alexandrovici şi enoriaşilor care doresc biserică românească în Timoc.

Acelaşi mesaj de sprijin l-a dat şi Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni care cheamă toate organizaţiile româneşti să protesteze în faţa discriminărilor la care este supusă comunitatea românilor din Timocul sârbesc.

Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Serbia (cu sediul în Belgrad) alocă 20 de pagini situaţiei disperate a valahilor/românilor din Timocul sârbesc în ultimul raport din octombrie 2004 privind dreptul la identitate naţională în ţara vecină. Sunt prezentate în amănunt date istorice, recensăminte, cazuri grave de intimidare şi lipsa celor mai elementare drepturi la cultivarea limbii materne. Oficialităţile române şi BOR au tăcut până acum chitic. Este trist că pe alţii îi interesează mai mult de aceşti fraţi ai noştri şi văd ceea ce Bucureştiul se face că nu vede.

Situaţia însă se acutizează. Autorităţile civile sârbe, incitate de cele bisericeşti, au hotărât demolarea singurei biserici româneşti din Timocul sârbesc, şi anume cea construită de ipodiaconul Boian Alexandrovici în satul Mălainiţa. În ciuda faptului că nici o clădire din acest sat nu are o autorizaţie de construcţie, neexistând un plan de urbanism, Inspectoratul pentru construcţii al comunei Negotin i-a transmis ipodiaconului Alexandrovici că va primi decizia de demolare a bisericii româneşti. Conform ipodiaconului Alexandrovici, autorităţile sârbe au fost montate în aceste acţiuni de episcopul sârb Iustin, cel care şi-a exprimat deseori opoziţia faţă de această biserica. Preotul Boian Alexandrovici poate fi contactat la tel +381 63 81 57 209

În decembrie 2004 s-a constituit o federaţie a rumânilor timoceni care este pusă pe fapte mari şi se manifestă mai activ decât mişcarea condusă de Crăciunovici.

Recent a fost creată Euroregiunea Dunărea 21. Bulgaria participă cu regiunea Vidin- o zonă relativ întinsă şi plină cu români. Serbia participă cu 4 judeţe, exact cele în care trăiesc românii timoceni. Nu veţi ghici cu ce participă România. Nici tu cu Mehedinţiul şi Doljul cum ar fi fost firesc, ci cu orăşelul Calafat şi două comune vecine. România este reprezentată jalnic într-o afacere care va fi girată de instituţiile europene şi în care s-ar fi putut întâlni şi coopera instituţional români din 3 ţări. România trebuie neapărat să ceară o prezenţă pe măsură în această euroregiune.

Ivan Alexandrov (Vidin-Bulgaria), fostul preşedinte al Asociaţiei Valahilor din Bulgaria, spunea în luarea de cuvânt la Congresul Minorităţilor Europene (Flensburg, Germania 20-23 mai 1993) că din 1923 nu li se mai permite să facă slujbă în biserică în limba română şi că între 1930-1944 li s-a schimbat numele şi interzis limba maternă. Până în 1955 era un an pregătitor unde se învăţa bulgara, dar apoi copiii au trebuit să fie învăţaţi acasă bulgara şi deci să nu se mai vorbească nici în familie româna. Acum 20-30% dintre copiii români nu mai ştiu româneşte şi nici nu se pot înţelege uneori cu bunicii lor care nu ştiu bulgăreşte. Alexandrov solicita aderarea la ,,Federaţia Europeană a Etniilor“49. Mai există o ,,Asociaţie a Vlahilor din Bulgaria pentru o Dunăre albastră“50. Cunosc şi pe tânărul medic Ivo Gheorghiev care conduce Asociaţia Tinerilor Etnici Români (AVE) şi mai funcţionează o Comunitate a Românilor din Bulgaria care încearcă să introducă ore de limba română facultative în ţinutul Vidinului, plata învăţătoarei fiind asigurată de statul român.

I-am vizitat pe românii din Bulgaria de vreo 4 ori la festivalele de folclor pe care le organizează aproape anual la Vidin cu sprijin financiar din România. Este cam singura manifestare a identităţii românilor timoceni din Bulgaria care nu se desfăşoară în clandestinitate. Sunt 30 de sate româneşti, de asemenea fără cuvânt românesc în şcoală, biserică sau presă. În Koşava ne-au aşteptat cu multă căldură familiile a doi tineri români care au fost în vara lui 2003 la Arad. Dimităr Evgheniev mi-a dat o fotografie făcută în Arad pentru un prieten ce şi l-a făcut la noi. Pe spatele ei a scris: ,,Vara asta fusă a mai bună pentru mine.’’

Deci în Serbia şi Bulgaria românii timoceni nu au nici un drept naţional care să fie efectiv (susţinut şi finanţat de statul bulgar sau sârb- şcoală, biserică sau presă). Statul român bifează doar lucruri formale (revista Vorba noastră care apare o dată pe an) în Serbia.

În Bulgaria statul român mai reuşeşte pe lângă finanţarea câtorva numere pe an din revistele Timpul şi Salut românesc şi să organizeze un festival folcloric şi ore facultative în timpul liber şi de obicei în case particulare.

Drepturi în Serbia şi Bulgaria vor fi doar când statele respective vor finanţa şcoli şi biserici în care să se studieze şi folosească şi limba română. Restul sunt paleative prin care oficialii români vor să acopere neputinţa lor în a convinge Sofia şi Belgradul să aplice un tratament firesc conaţionalilor noştri de acolo.

Sigurul care a realizat ceva efectiv este preotul Boian din Malainiţa- un tânăr de 20 de ani care va intra în istorie. Biserica ridicată de el în care predică în româneşte este o picătură în ocean dar ESTE.

Spunea V. Goldiş pe bună dreptate: ,,Acela care nu renunţă la drepturile sale, acela tot poate odată să şi le câştige“54

Viorel Dolha

Note:

49.I. Alexandrov, în Clio , mai-iunie 1993, pagina 13

50.Identitatea culturală a românilor, în Clio ian-feb 1993, pagina 7

51.V. Barbu, Suntem un popor ..., în Clio, dec. 1992 , pagina 5

52.P. Jancovici - Timocanul, op. cit

53.Aristarh, Breviar, în Deşteptarea, nr. 4/ 1997 , pagina 8

54.I. Negrilă, Ziarul Românul, Bucureşti 1988, pagina 107

65 Vorba Noastră, nr. 22 , Zaiecear, decembrie 2004, pag 13

TOTUL DESPRE ROMÂNII DIN TIMOC - (VI) Cum poţi ascunde un milion de români

(cneazul Miloş Obrenovici, in timpul caruia Tribalia Occidentala a intrat in componenţa Serbiei)


Cu toate că sârbii la 1833 au început imediat interzicerea limbii române în şcoli şi biserici şi au dat tuturor nume sârbeşti pe care le puteau alege dintr-o listă la botez, cu toate că nici un român nu primea vreo funcţie şi că erau aduşi sârbi pentru orice post de răspundere, la recensământul din 1895 apar totuşi 159 510 români. Sârbii se sesizează şi vor schimba macazul mai ales după ce la 1919 unele glasuri din Timoc cer unirea cu România. Astfel la recensământul din 1921 nu mai apare nici un român ci apare o nouă etnie – cea valahă cu 142 773 suflete. Prea mulţi însă pentru sârbi şi după ce în 1946 vor cere drepturi etnice, va urma o mai mare prigoană şi muncă de lămurire cum că ei sunt de fapt sârbi ce vorbesc şi o altă limbă. Astfel în 1953 apar în statistici doar 36 728 valahi şi 198 728 sârbi cu limba maternă valahă, iar în 1961 doar 1330 valahi şi 2233 români.

În ultimii ani, paralel cu iniţiativele unor asociaţii ale românilor de aici de redeşteptare naţională, au început acuze în presa sârbă la adresa liderilor acestora că vor destabilizarea Serbiei şi un nou Kosovo (regiunea locuită de români este mai întinsă decât Kosovo). Biserica Ortodoxă Sârbă a făcut apel cetăţenilor să se declare sârbi pentru binele patriei şi ortodoxiei. În ciuda acestor presiuni, la recensământul din 2002 s-au declarat 39 953 valahi şi 4 157 români. Un număr ridicol de mic şi totuşi mai mare decât cel al românilor din Voivodina care se bucură de drepturi etnice fireşti.

Referitor la aceste comice recensăminte menţionez că ele îi fac pe unii intelectuali sârbi să roşească şi să le conteste chiar ei obiectivitatea. Astfel istoricul dr. D.Petrovici într-o lucrare despre valahi nu crede că pot fi mai puţini de 240 000.

O broşură oficială privind minorităţile din Serbia recunoaşte că în ceea ce îi priveşte pe valahi recensămintele sunt ,,dătătoare de confuzii şi greu de explicat din punct de vedere demografic’’. Mai scrie că ,,Vlahii nu sunt reprezentaţi la nivelul conducerii administrative nici măcar în Homolie sau Valea Timocului, unde aceştia sunt majoritari’’. În acelaşi buletin editat de Belgrad se recunoaşte că ,,membri ai acestei populaţii, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele româneşti, iar limba şi folclorul conduc spre varianta originii lor româneşti. Reprezentanţii minorităţii vlahe susţin originea lor română’’. Organizaţiile româneşti au contestat oficial recensământul din 2002 în faţa guvernului sârb şi OSCE. România a tăcut chitic.

Să luăm totuşi în calcul cifrele oficiale din 2002 care dau 40 mii vlahi şi 5 mii români, plus 30 mii români în Voivodina, chiar dacă toată lumea spune că numărul valahilor este de 10-20 ori mai mare în realitate. Recensământul mai arată încă 15000 sârbi de limba maternă valahă! Chiar şi acest ultim recensământ din 2002 arată că ar fi cazul ca în câteva localităţi vlahii şi românii de acolo să aibă măcar o oră două pe săptămână posibilitatea la şcoală de a-şi cultiva limba maternă. Iată plase în care românii şi valahii nu sunt nesemnificativi nici măcar în acest recensământ: Kucevo-28,3%, Boljevac-26,7%, Zagubica-22,4%, Bor-18,2%, Majdanpek-12,2%, Petrovac-10,9%, Golubac-9,9%, Negotin-7,5%, Zajecear-4,8% etc. Prin comparaţie iată că în Voivodina românii şi valahii declaraţi sunt şi ca număr total mai puţini cu aproape 50% dar şi ca pondere locală înseamnă mai puţin decât cei din Timoc. Astfel în plasa Alibunar unde au mai multe şcoli şi biserici românii sunt doar 26,5%, în Vârşeţ doar 10,9%, în Zitişte 9%, în Plandişte 7,2%, în Kovacica 7%, în Bela Crkva 5,5%, iar în Novi Sad unde au televiziune şi bibliotecă doar 0,2%. Este evident şi în acest recensământ că românii timoceni sunt mai mulţi şi ca număr şi ca pondere locală decât cei bănăţeni, dar nu au nici cel mai neînsemnat drept la păstrarea identităţii naţionale.

Un reprezentant în parlament al opoziţiei sârbe din vremea lui Miloşevici spunea că sunt 1 100 000 de români timoceni. Eu, după ce am bătut zona în lung şi în lat fără să întâlnesc pe cineva care să nu vorbească româneşte, afirm că sunt între 400 000 şi 1 000 000 de români în estul ţării vecine, ei reprezentând între 10% şi 1/6 din populaţia Serbiei.

O mare de români este lipsită de cele mai elementare drepturi naţionale. Nici un minut de limbă română în şcoli, nici un cuvânt românesc în bisericile lor, nici un cuvânt românesc la televiziunea sau radioul public sârbeşti care să se recepţioneze în zonă

În acelaşi timp, în Voivodina, la nord de Dunăre este un paradis pentru minorităţi: cei 35 000 români sunt majoritari în doar 17 localităţi, învăţământ în limba română fac în 9 localităţi, în celelalte se studiază doar limba română facultativ. Ar mai fi loc şi aici de mai bine dar este incomparabil cu zona Timocului.

Încă o dovadă că această mare de români timoceni din Serbia nu este doar în închipuirea noastră o constituie muzica dată la cerere de presa audio. Radiourile private locale dau mai tot timpul melodii populare valahe pentru că aceasta e cererea. Ele nu îşi permit să nu dea pe post ceea ce marea majoritate a ascultătorilor solicită. Nu au curajul însă să facă o prezentare în română a acestor melodii (care sunt în curatul grai românesc ca şi cel de prin părţile Mehedinţiului). Iată doar câteva adrese unde se pot asculta chiar prin internet aceste posturi: http://www.doinasound.com/index.htm, www.mokranjecity.ch.vu, www.marce.ch.vu .

Altă dovadă că ei există o constituie discuţiile şi polemicile purtate de ei despre etnia lor pe diferite forumuri de pe internet. O mare parte din discuţii o poartă în sârbă pentru că doar aceasta au învăţat-o la şcoală. Unii încearcă să scrie în română, adică scriu aşa cum aud şi nu folosesc nici o cratimă, nici o regulă de scriere, nici un ,,che, chi, ge, gi, ţ, ş, î, â, ghe, ghi”, apoi folosesc ,,k” în loc de ,,c” şi ,,c” în loc de ,,ţ” precum în sârbă şi nu cunosc neologismele din română. Îşi stabilesc ad-hoc norme de scriere pentru limba maternă păstrată doar pe cale orală şi necultivată şi apelează la scrisul acesta dificil pentru ei în română atunci când vor ca sârbii să nu înţeleagă ce scriu. De la 1833 de când regiunea a intrat în componenţa Serbiei numele de botez poate fi doar un nume sârbesc. Numele de familie au primit însă toate un ,,ici” şi apar frecvent Pasulovici, Stângăcilovici, Iepurovici, Crăciunovici, Ionescovici, Păunovici, Trăilovici, Ciuciulanovici, Barbuţici, Balaşevici, Roşcanovici, Balabanovici, Petrescovici etc. Iată nişte adrese: http://members3.boardhost.com/homolje/ ; http://www.gacovic.com/Index.html ; http://www.laznica.com/index.htm

Mi-a scris dl Draghişa Kostandinovici din Kladovo ( trajan@formanet.co.yu ) un tânăr cult, prosper, pasionat de istoria neamului său, membru în Consiliul naţional român din Serbia. L-am încurajat să scrie pentru a exersa în limba română, limbă pe care nu a studiat-o în şcoală. Sunt trei pagini redactate pe calculator în care abundă greşelile de ortografie şi stângăcii de exprimare. Sunt în acelaşi timp cele mai frumoase 3 pagini pe care mi le-a fost dat să le citesc în viaţă. Pune atâta suflet şi curaj, atâta clarviziune şi hotărâre încât sunt sigur că în timp aceste pagini vor poposi într-o colecţie de documente istorice aşa cum acum stau scrisorile unui Avram Iancu sau Maniu.

Scrie: ,,Noi luptăm pentru dobândirea drepturilor noastre în ţara în care trăim şi ai cărei cetăţeni suntem. Sunt meleagurile noastre moştenite dinainte de Traian şi Hristos şi nu avem planuri să plecăm niciunde cu pomântul în spate. De-a lungul istoriei puternici domnitori au venit şi au plecat, dar noi suntem ceea ce am fost- daco-romani, români: oameni muncitori şi gazde, luptători pentru o viaţă cu demnitate. Suntem o putere respectabilă şi timpul nostru a început deja.’’

Continuă: ,, Fără îndoială, dator este fiecare, în loialitate faţă de tara în care trăim, folosind trendul şi căile democratice europene, integrarea în Europa şi regionalizarea ei, sperăm că o să vie timpul numit în testament când toată pasărea zboară la cuibul său, sânge la sânge şi limbă la limbă. Vocea solidarităţii poporului român nord-dunărean nu este numai un sprijin ci o datorie în faţa românilor sud-dunăreni. Desigur că rolul nostru e mai important şi nu ar fi bine să ne depăşească istoria vorbind despre noi la trecut. Şi noi cei prezenţi trebuie să producem evenimentele pentru binele urmaşilor’’.

Dimitrie Crăciunovici (din Zăiceri), liderul care este pionierul emancipării valahilor timoceni a înfiinţat în 1991 Mişcarea Valahilor/Românilor din Iugoslavia după ce cu 3 ani înainte de aceasta a fost arestat pentru că a spus în public că vlahii sunt români. Exista la Cladova înfiinţat de Cedomir Pasatovici Partidul Popular Independent al Valahilor. Românii timoceni sunt ajutaţi în organizarea lor de Comunitatea Românilor din Iugoslavia ce avea în frunte pe bănăţenii I. Marcoviceanu, A. Berlovan, P. Gătăianţu, V. Barbu, Ion Cizmaş.51

P. Jacovici-Timoceanul, preşedinte al filialei Bor a Mişcării Valahilor şi Românilor din Iugoslavia scria că doar în jurul Borului românii-vlaşi sunt câţi sârbi sunt în toată România (28.000) şi că în 60 de sate din Timoc deşi sunt mai mulţi decât toate celelalte minorităţi împreună, nu au drepturile pe care acestea le au. Mai pomenea de filiale ale MVRI în Maidanpec, Ranovaţ, Djanova-Duşanovoţ şi de existenţa unui Forum al Vlahilor (societate culturală)52. Acelaşi P. J. Timoceanul, poet, era şi redactor şef al revistei ,,Curcubeul Timocean“ al filialei Bor (Serbia) a Comunităţii românilor ,,Ginta latină“, ce apărea de 3 ani în 8 pagini mici53

Liderii românilor de aici sunt şi ei asemenea celor care i-am avut noi în Ardeal acum 100 de ani: unii mai curajoşi, alţii mai rezervaţi în a se lua la trântă cu Belgradul şi imobilismul Bucureştiului, unii mai tineri oţeliţi, alţii adepţi ai pasivismului. Sunt şi unii foarte radicali visând la o ,,republică valahă” şi pomenind teribilist de ,,armata românească”.

Atât de mare este presiunea psihologică (şi nu numai) asupra lor încât la sediul central al Mişcării Democrate a Românilor din Serbia care este partid politic înregistrat oficial nu este nici o firmă afişată. Sediul este în Zajecar pe str. Pozarevacka nr.8 într-o casă particulară a româncei Persida de acolo. Este o cvasiclandestinitate. Un alt domn din conducere este Sfetozar Karabaşevici. Aici preşedintele MDRS Dimitrie Crăciunovici mi se plângea de lipsa rezultatelor în lupta lui de 12 ani pentru drepturile românilor majoritari în zonă. D-na Persida mi-a spus că nu vrea să i se dea foc la casă. Acum am înţeles de ce în Timoc s-au declarat aşa puţini români sau valahi. Trebuie să îţi asumi riscuri serioase în Serbia ca să te declari român. La sediul din Bor al Asociaţiei pentru Cultura Vlahilor/Românilor din Serbia de Nord-Est a fost scris pe uşă în sârbeşte ,,Marş din Serbia” şi desenate obscenităţi în mai multe rânduri.

Trebuie să nu lucrezi la stat ca să nu îţi pierzi slujba şi să te aperi de o maşină infernală care te face să îţi pară amarnic de grea crucea ce ţi-ai luat-o fiind altceva decât sârb într-o zonă pe care Serbia se teme că ar putea să o piardă. Serbia este suspicioasă şi vede şi inventează peste tot posibili inamici.

Saşa Iovanovici din Velika Jasikova care ne-a primit cu lacrimi în ochi în casa sa unde s-au adunat să ne întâlnească şi alţi cunoscuţi români ai lui şi ai fiului său Dragan a înfiinţat Asociaţia Culturală Curcubeul curcubeul@ptt.yu .

Dragan Iovanovici are 19 ani şi mi-a povestit la Arad cum a descoperit el dacă e român sau vlah. A curmat această îndoială când a dat unui funcţionar de la primărie un miel ca să îl lase să studieze arhiva locală. A găsit că toţi străbunicii figurau ca români, iar apoi bunicii au fost trecuţi ca prin miracol valahi. A pus afişe prin zonă cu ,,Vlahi=Români’’. Au avut ceva probleme cu poliţia dar tatăl lui e mândru că a stat o noapte la poliţie fiindcă a spus că e român.

O vreme Timocul a fost sub austrieci ca şi Banatul şi Oltenia. Încă de atunci în cartea funciară se mai păstrează formule româneşti, cuvinte româneşti standard de identificare a loturilor. Apare ,,în locul numit.....’’ acest lucru mi l-a spus dl Kostandinovici care lucrează la o istorie a românilor timoceni bazată pe documente inedite.

Cu mult entuziasm lucrează şi ong-urile româneşti de acolo- ,,Ariadnae Filum’’-Asociaţia pentru Cultura Vlahilor/Românilor din Nord-estul Serbiei cu sediu în Zajecar str.Milosa Obiloca 48 tel/fax ++381.19.420.396, mobil 064 22 434.96, e-mail ariadnaefilum@ptt.yu şi în Bor str. Radnicka 15 tel/fax ++381.30.432.888 şi mobil 064 22 386 80 e-mail afilum_bor@ptt.yu , predina@ptt.yu şi având la conducere pe Predrag Balaşevici, Slavoliub Geaţovici, Zvonko Trailovici, Grozdana Blagoievici press_goca@yahoo.com Darinka Geaţovici, Liliana Makaici, Saşa Marianovici, Vladiţa Roşcanovici, Zorislav Stoianovici, Zavişa Giurgici şi Deian Ciuciulanovici; Centrul Cultural Informativ din Brestovaţ-Bor Boian Barbuţici e-mail criyu@hemo.net şi Forumul pentru Cultura Românilor din Bor –preşedinte Dragomir Drăghici e-mail boreas@ptt.yu .

Fac public că un tânăr român timocean de 18 ani – Ivcea Iancovici (acum preşedinte la ,,Curcubeul”) a fost cel care de Zilele Aradului a purtat Steagul României în capul coloanei care a defilat prin oraş (statul român nu a găsit în 2004/2005 bursă pentru el) . A fost dorinţa lui, eu l-am prevenit ca nu cumva să aibă probleme acasă. Ar fi dorit şi un steag pe care să îl ia în Serbia dar nu am reuşit să îi fac rost. Era elev la un liceu sanitar şi nu a citit nici un cuvânt românesc până la Arad. A fost familiarizat totuşi la acest stagiu în Arad cu alfabetul românesc. Nu a citit şi nu a auzit până acum de Eminescu, Brâncuşi, Ardeal, Moldova, Valahia, Mureş, Olt, Decebal, Mihai Viteazul. Primul contact al lui cu toată cultura şi istoria de veacuri a neamului din care evident că face parte au fost arădenii care l-au înconjurat cu căldură şi Aradul care l-a fermecat. Acum este student în Timişoara dar găseşte greu banii pentru şcoală şi cămin.

Oare eu aş mai ţine la originea mea română dacă nu aş şti scrie şi citi româneşte, dacă nu aş fi auzit măcar că există o cultură română cu sumedenie de poeţi, prozatori, artişti care au scris în limba mamei mele? Oare eu aş fi mândru de numele de român dacă nu aş şti de Ştefan cel Mare, de Brâncoveanu, de Avram Iancu, de Horea şi la şcoală aş învăţa doar de cărturarii şi eroii altei naţii? Sper să nu cadă nici asupra duşmanilor un astfel de blestem care să îţi ia orice punte spre neamul tău. Sper de asemenea să trăiesc să văd luat acest blestem şi de pe capul fraţilor timoceni.

Viorel Dolha

vineri, 5 ianuarie 2007

TOTUL DESPRE ROMÂNII DIN TIMOC - (V) Serbia de răsărit: o mare de români


Într-un memoriu trimis generalului Ion Antonescu la 11 aprilie 1941 se concluziona ,,în virtutea dreptului la autodeterminare, românii dintre Timoc şi Morava şi cei din Banat cer alipirea la trupul României iubite pe care o vor cinsti prin muncă şi virtute ostăşească”. Reprezentanţii autorizaţi ai românilor erau dr. Botoarcă, preot Fistea şi preotul din Graboviţa, Gheorghe Suveică. Erau alăturate 7 anexe. Avuseseră loc în prealabil adunări ale românilor din regiune care au luat hotărâri în acest sens. Statul român nu a dat curs acestor cereri pentru a nu se interpreta de Hitler ca o compensaţie pentru Ardeal. Doar Mihai Antonescu face o firavă propunere lui Manfred von Killinger la 23 aprilie 1941 prin care îi solicită înfiinţarea unui condominium sub suveranitate germano-română (eventual şi bulgară) cuprinzând o fâşie din Timoc până spre Salonic61. În mai 1945 fruntaşi ai românilor, mulţi foşti partizani cereau lui Tito (a cărui secretară şi amantă fusese românca Dvoriana Păun) să respecte drepturile lor naţionale în coformitate cu programul privind minorităţile din 1943. Cereau şcoli şi biserici cu slujbă în română cum aveau ,,până în vremea regelui Milan” şi anexau lista cu satele lor55. Cristea Sandu Timoc cerea într-un memoriu din 26 iulie 1945 către Tito învăţământ şi slujbă religioasă în limba română. Va trimite un memoriu şi lui Gheorghe Tătărăscu în 1946 şi directorului ziarului Borba din Belgrad. Iancu lu Moană Simeonovici în ,,Kâncicătoarea partizănească” din 1946 Zaiceri, la pag 1-3 în introducere (,,până-n vorbă”) spune că în război ,,Rumunii nu s-au bătut numai pentru slobodă, numai şi ge cultură şi ge scire, să vorbească şi scrie limba lor fărge frică”. Avusese loc în septembrie 1946 şi o conferinţă a rumânilor din ocrugul Zaiecear cu care ocazie au vorbit pe lângă Moană şi Toza Ţucanovici, Radulovici, Dimitrievici, Trochici, Filipovici etc întocmind şi o listă cu 9 măsuri concrete de a-şi cultiva limba maternă că ,,ge mici noi vorbim românieşcie”. Lingvistul Momcilo Savici scrie la 1967 şi la 1979 că limba acestora era româna. Fostul preşedinte Lilici e născut din mamă româncă în Brza Palanka şi nu ştia până la 7 ani sârbeşte.

În 1946 ambasadorul român la Belgrad, Tudor Vianu, care aflase de la un grup de timoceni români că sunt lipsiţi de dreptul la şcoli, biserici şi cărţi în limba română, a protestat pe lângă Ministerul Iugoslav de Externe. i s-a răspuns că ,,în Timoc nu sunt români“ şi a fost obligat să părăsească Belgradul.45 Mai târziu comuniştii nu s-au interesat deloc de aceştia.

Cristea Sandu Timoc pomeneşte de uciderea pentru vina de a răspândi cărţi româneşti a elevilor de liceu: Drăguţă Sârbulovici din Văiuga, Dumitru Belivache din Kobişniţa şi Sârbulovici din Gârleana. Iată încă alte cazuri cunoscute de încălcare a drepturilor românilor în zonă. Prefectura Zaicear prin ordinul 3190/23 martie 1899 interzicea portul căciulii ,,clăbăţ” bărbaţilor şi ,,ceapsei” femeilor. Vor avea loc proteste şi se va îndulci ordinul în luna mai. 30 de românce au plecat să ceară audienţă fostei regine Natalia (româncă) dar ofiţerii sârbi nu le-au permis. Episcopul Milentie Vuic de Timoc emite pastorala 765/18 august 1899 prin care publică o listă de nume sârbeşti afişată în biserici şi din care se obligau preoţii să aleagă nume de botez. Profesorul Nicolici de la liceul din Negotin este destituit la 1900 pentru că vorbea cu părinţii româneşte. În dosarul 9695/1909 la Negotin este judecat un preot fiindcă împărţise cărţi româneşti. Profesorul de filozofie din Alexinaţ Iovan Ilici (Ion Ilie din Brestovaţ) este demis şi scos din viaţa civilă în 1912 fiindcă ceruse şcoli şi biserici de limbă română în Timoc74. Dr. Nicolae Lupu ministru ţărănist cerea premierului sârb Paşici să permită şi românilor şi nu doar sârbilor să treacă Dunărea în România la munci agricole. La 4 iunie 1935 la Bor are loc ,,răscoala cea mare ţărănească” numită ,,vlaşka buna”. Stepan Radici împuşcat în parlamentul din Belgrad în 1928 spunea că e greu de explicat cum în Croaţia şi Iugoslavia până la finele sec XV limba liturgică şi cărţile în biserică erau valahe.

Astăzi se fac afirmaţii că în Timoc (în Bulgaria şi Serbia) ar trăi nu mai puţin de 2.000.000 de români46 însă de exemplu la 1980 Iugoslavia nu recunoştea că ar avea mai mult de 223.000 români şi aromâni47.

În 1991 fostul învăţător din Bodgoriţa (cu 3000 români) pe al cărui tată îl mai chemase Iliescu încă la începutul secolului, s-a destăinuit României libere spunând că în satul vecin Zlot sunt 6 000 români şi că în Timocul sârbesc românii deşi trăiesc în 257 localităţi, din care 211 sunt curat româneşti, la recensământul din 1971, au fost trecuţi abia 14.724 vlaşi, probabil doar cei care nu cunoşteau limba sârbă, restul fiind bilingvi. Până în 1948 aveau 2 publicaţii ,,Vorba noastră“ şi ,,Lucrul nostru“. La Pojarevaţ apărea bilingvul ,,Bilten”. Milovan Gilas va desfiinţa aceste publicaţii după ce în paginile acestora începea să fie folosit des termenul de ,,român”. Referitor la Timocul bulgăresc, spunea că românii trăiesc în 55 aşezări din care 52 pur româneşti deşi în enciclopedii apar doar 4 000 româno-vlahi48.

Ziarul Naşa Reci scrie că poliţia din Slatina Borului a confiscat 500 abecedare româneşti în 28 august 1993 şi prezintă fapta ca o mare biruinţă a organelor de drept59. Ziarul Novosti din 5 august 1996 reia fapta aceasta măreaţă a poliţiei dar înfierează şi ideea doar a înfiinţării de şcoli româneşti. În ziarul Srpska rec din 20 05 1996, deputatul Vladimir Dapcevici din partidul lui Vuk Draşcovici avansează pentru valahii timoceni cifra de 1 100 000.

Această zonă a Serbiei de răsărit numită şi Timoc sau Craina sau Homolie a fost luată de sârbi de la turci abia în 1833. Până atunci aici fusese paşalâcul de Vidin şi mergând înapoi în timp ţaratul şi cnezatul de Vidin, ţinuturile Maciva şi Branicevo sub unguri, imperiul româno-bulgar al Asăneştilor, imperiul bizantin, Dacia Ripensis, Dacia Mediteranea, Moesia romană, Tribalia (după vechea spiţă a dacilor-tribalii). Vechea Raşca sau Serbia nu atingea Dunărea fiind situată mai la sud (vezi atlasul istoric sârb de la 1925 şi bulgar de la 1917). Timocul a fost şi în stăpânire austriacă fiind unit administrativ cu Banatul, dar şi sporadic în stăpânirea Munteniei.

Între 1804-1813 a existat o uniune între Serbia şi Tribalia, între sârbi şi românii timoceni pentru lupta împotriva turcilor (fără colaborarea românilor timoceni care controlau dreapta Dunării, sârbii nu aveau acces la sprijinul rusesc ce venea prin principate). Acest lucru este evident din stema respectivă care reunea cunoscuta stemă a Serbiei rămasă până azi (cei 4 S în 4 colţuri) cu stema Tribaliei (un cap de mistreţ străpuns de o săgeată, uneori şi o bufniţă). Deci cam pe când răpeau ruşii Basarabia, sârbii se uneau cu românii timoceni din fosta Tribalie pentru ca mai târziu să se facă stăpâni în zonă uitând de ajutorul dat de aceştia împotriva păgânilor şi devenind nişte asupritori creştini mult mai sălbatici în metode.

Note:

45.G.A. Nicolaevici, op. cit.

46.H. Cândroveanu, op. cit., în Deşteptarea nr. 5/1997

47.A.Bârsan, Europa-harta rutieră, Bucureşti 1981, pagina 21

48.C. H. Ilia, op. cit.

55. G. Zbuchea, Românii timoceni, editura Mirton, Timişoara 2002 pag. 118

59. Cristea Sandu Timoc, Vlahii sunt români, editura astra Română, Timişoara, 1997, pag 22

"Pentru românii de aici, este clar că Serbia este patria lor. Totuşi, ţara de origine, care în sensul etnografic etnolingvistic spiritual şi istoric sintetizează existenţa şi moştenirea antropologică a românilor este România ca singura istorică VALAHIA. Lucrul acesta nu le convine multora incluzând şi anumiţi români. De altminteri când ne identificăm etnic, dacă este fizic sau duhovnic sau în ambele categorii."

Dragomir Draghici din BOR (Timocul "sarbesc" )


„Individul, pentru a putea fi un bun politician, trebuie să aibă un caracter puternic, de nezdruncinat, autoritate, să fie capabil de a spune ”nu”, de a contrazice, de a pune obstacole, de a provoca ura, căci asta este natura politicii. Cineva care caută cu orice preţ să câştige simpatia tuturor, să fie flatat, să evite coflictele, are încă multe de învăţat pentru a fi capabil de a conduce un partid politic cu pretenţii” — Zoran Đinđić (1 August 195212 Martie 2003) Prim Ministru al Serbiei intre 25 ianuarie 2001 - 12 martie 2003.

Stema TRIBALIEI

Stema TRIBALIEI

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000