TRIBALIA

TRIBALIA

Lista mea de bloguri

  • Hello world! - WordPress へようこそ。これは最初の投稿です。編集もしくは削除してブログを始めてください !
    Acum 6 luni
  • - Тимошко въстание Доброволци-участници в четите и доброволческата бригада на ген. Черняев в Сърбия през 1876 г. имало много доброволци от гр. Видин и видинск...
    Acum 2 ani

marți, 11 martie 2008

LA SFINȚIREA PIETREI DE TEMELIE A BISERICII ORTODOXE ROMANE SFÂNTUL NICETA DE REMESIANA DE LA MĂLAINIȚA


8 martie 2008 – o dimineață ploioasă. La Craiova. Gara în renovare. Frig și curent. Din belșug. La orele 5.45 A.M. mă întâlnesc cu dl deputat Horațiu Buzatu să plecăm la Malainița.


Malainița. Un satuc imprastiat pe colinele de lângă Negotin, Districtul Bor, care avea în anul 1916 - 975 români, pentru ca 5 ani mai târziu numarul lor să scadă la 878. Peste încă zece ani, în anul 1931, numărul românilor creștea la 1110 suflete. În 2002 au fost număraţi aici numai 683 locuitori, toti români.


De la Craiova la Strehaia mergem pe ploaie. Apoi ploaia se oprește și începe sâ se însenineze. La Turnu Severin, unde ni se alatură și Ramona Băluțescu, deja apăruse soarele printre nori.

Primisem de la Dușan invitația părintelui Boian : „Vă invităm cu bucurie să participați la slujba punerii și sfințirii pietrei de temelie Bisericii Ortodoxe Române Sf. Niceta de Remesiana la Malainița în data de 8 martie 2008 la ora 10. Vă așteptăm cu mare drag.”

Deja e o a doua biserică unde se va sluji în românește. Prima, a fost ridicată de Părintele Boian în urmă cu patru ani pe cheltuiala lui, a tăinuit ridicarea ei, le-a spus maistorilor că ridică un garaj și când autoritățile au văzut ce a ieșit au vrut să o dărâme. S-a opus parintele Boian, s-au opus românii din Timoc, s-au strâns semnaturi în Romania, a luat atitudine ministra Culturii de atunci, dna Mona Muscă, apoi președintele Băsescu la toate întâlnirile cu oficialitățile sârbe. Totuși Părintele Boian a fost condamnat la închisoare cu suspendare!


Despre asta discutam în timp ce ne apropiam de frontieră. Eram curioși cum ne vor trata vameșii sârbi. Surprinzator, ne-au tratat foarte bine, cerandu-și scuze că am așteptat câteva minute! Se vede ca atitudinea președintelui Băsescu a dat roade!


Trecem prin Cladova si ne indreptam spre Negotin. Continuam discuția liberă privind soarta românilor din Timocul sârbesc. Români uitați, români cenzurați. Despre existența cărora prea puțini români din România știu că există! Tratați cu indiferență în perioada interbelică, ascunși cu grijă în perioada comunistă, fără școală și biserică în limba română, cu numele schimbate prin grija autorităților sârbe, au supraviețuit și și-au păstrat identitatea de români. Acest teritoriu a fost locuit întotdeauna de români. Poporul român s-a format de o parte și de alta a Dunării, marele fluviu fiind o axă a poporului român și nu o graniță, așa cum fals s-a susținut în istoriografia română începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea!


Timocul Sârbesc cuprinde zona dintre râul Morava la vest, Dunărea la nord și frontiera cu Bulgaria, fiind locuit de o numeroasă populație românească pe teritoriul a patru județe: Craina, Pojarevaț, două plase din Timoc: Zaicear și Bolievaț și plasele Parachin, Despotovaț și Resava din Morava. Suprafața acestei regiunii locuite în majoritate de români este de circa 13.000 km2.
Românii/vlahii din Estul Serbiei trăiesc în 328 de sate și 20 de orașe de-a lungul văii Dunării, de la Veliko Gradiște la munții râului Timoc, în valea Moravei în Homolje și în Marginea Timoceană (Timok Krajina).

Timocul sârbesc a facut parte din Țaratul de Vidin, o altă „Țară Românească”, al carei penultim Țar, Strațimir, născut pe la 1324, prin mama sa Teodora, era nepotul de fiică al lui Basarab I ! Mai mult, a doua sa soție, Țarina Ana, era fiica lui Nicolae Alexandru și sora vitregă a lui Vlaicu – Vodă!

Un lucru mai putin cunoscut este faptul că, dupa cucerirea Vidinului de către turci la sfârșitul anului 1396/începutul lui 1397 și capturarea țarului Strațimir și a Tarinei Ana, fiul lor, Constantin al II-lea (născut pe la 1370 și mort la Semendria, la curtea lui Stefan Lazarevici în 1422) a continuat să stăpânească teritoriul de la vest de Timoc timp de 25 de ani! Acest teritoriu se va bucura de autonomie in timpul ocupatiei turcesti, ceea ce denota faptul ca nu a fost „cucerit cu sabia” ci a răscumparat pacea. Statutul său era aproximativ cu cel al Țărilor Române, astfel că Domnii Ţării Româneşti au ctitorit de-a lungul timpului biserici şi mănăstiri, ceea ce nu s-ar fi întâmplat într-un teritoriu cucerit cu sabia! (În zonele cucerite prin luptă, Turcii otomani nu mai dădeau voie să se construiască biserici decât dacă Turla nu era mai înaltă decât un spahiu călare! Astfel că noua biserică era construită „îngropată” în pământ și avem două exemple: una la Sofia şi a doua la Vidin, aceasta din urmă având hramul „Sfânta Parascheva”, fiind ctitoria lui Matei Basarab). În Timocul de vest, până la ocuparea cu sprijinul nemijlocit al Rusiei de către Miloş Obrenovici, este menţionată încă de la anul 1565 prima provincie autonomă recunoscută de sultan, şi care a durat aproape 300 de ani până la 1833, când a dispărut ultimul kneaz sau principe român al provinciei Margina, numită mai târziu Kraina de sârbi.


Discutăm şi despre Obrenovici, familia princiară sârbă, care a domnit în Serbia între 1815-1842 şi 1858-1903 şi care când a fost înlăturată de la Putere de către ruşi, a găsit adăpost în Ţările Române, unde şi-au cumpărat moşii şi unde în 1854 s-a născut Milan Obrenovici, fiul nepotului de frate al Cneazului Miloş, numit tot Miloş şi al frumoasei moldovence Maria Obrenovici, născută Catargi, fiica logofătului Costin Catargiu. Maria Obrenovici va deveni celebră prin relaţia (după divorţul de Miloş) cu Alexandru Ioan Cuza, căruia îi va face doi copii, pe Alexandru şi Dimitrie, fraţi vitregi cu Milan, viitorul rege al Serbiei. Interesant e faptul că în timpul lui Milan, cel născut în Moldova din mamă româncă și care s-a căsătorit cu românca Natalia Keşcu, descendenta din Domnitorul Ioniță Sandu Sturza, s-au luat măsuri împotriva românilor timoceni! Numelor de familie românești li s-a adăugat sufixul „ovici”, apoi preoții români au început să fie schimbați cu preoți sârbi, iar învățătorii români cu învățători sârbi! Totul a culminat cu un ordin emis de episcopul Timocului Melentie Vuic la 18 august 1899 prin care preoţii sârbi sunt obligaţi să boteze copiii doar cu nume sârbeşti de pe o anumită listă afişată în toate bisericile. Din 1899-1900 încep prenumele slave...


Aproape de Geanova (Dușanovăț în sârbă) ajungem din urmă un Renault Megane „bordo” cu număr de Timișoara. E părintele Borza din Timișoara, cel ce a donat Troița lui Dușan de la Sărmanovaț și care s-a oprit să admire locul unde s-a dat prima bătalie de la „Rovine”, locul unde a murit Marco Cralievici, fiul regelui Vukașin și nepotul lui Mircea cel Bătrân, cel ce a fost pedepsit de Dumnezeu că a luptat de partea musulmanilor contra creștinilor!


Mergem apoi direct la Mălainița, ocolind Negotinul. Ne întâmpină părintele Boian, Duşan Pârvulovici preşedinte al Comitetului pentru drepturilor omului din Nigocin și director al Federaţiei Românilor din Serbia (Nigocin), şi doctorul Predrag Balaşevici, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne (Bor) şi preşedinte al Partiei Democrată a Rumânilor din Sârbie (Bor). Între timp sosesc de la Calafat Părintele Cristian Rudăreanu şi profesorul Tudor Nedelcea, Preşedintele Fundaţiei Scrisul Românesc din Craiova, de la Arad, cu maşina proprie inimosul Viorel Dolha, Președintele Asociației Învăţătorilor din România, apoi de la Belgrad dl. Ambasador Ion Macovei, iar de la Cladova Dr Draghişa Costandinovici – Traian prim vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Minoritaţii Naţionale Române.
De la Vârşeţ au sosit dl. Profesor Dorinel Stan, vicepreşedinte al Comunităţii Românilor din Serbia, arhidiaconul Adrian Boba, diacon al episcopiei DACIA FELIX, protosinghelul Longhin din Vârşeţ, protoiereul iconom stavofor Ionel Mălaimare, protopop de Alibunar, precum şi ieromonahul Ştefan Lupşici din Deliblata.
De la Turnu Severin a venit dl. Florian Copcea corespondent special Rompress, iar de la Novi Sad dl. Lucian Marina preşedintele Societăţii de Limba Româna din Voivodina împreună cu TV Novi Sad.

Din Bor a mai venit dl. Zavişa Jurj vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Minoritaţii Naţionale Rumâne şi preşedinte al Organizaţiei Neguvernamentale „Ariadnae Filum”, iar de la Zăicear istoricul dr. Slavoliub Gaţovici, dar şi dl. Dimitrie Crăciunovici, Preşedintele Mișcării Democrată a Românilor din Serbia, şi de la parohia Horreum Margi şi Isacova, protopopiatul Dacia Ripensis, ipodiaconul Iel Buobu Lui.


De asemenea, au participat numeroși săteni români din Mălainița.

Slujba a fost ținută de opt preoți români din Timoc, Banatul sârbesc și România!

duminică, 9 martie 2008

Raport pentru românii din Sârbia


Urmare a vizitei efectuate în Serbia de răsărit în toamna anului 2007, în timpul căreia dl. Jurgen Herrmann, raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), a avut o serie de consultări cu reprezentanţii asociaţiilor româneşti din Serbia, europarlamentarul german şi-a redactat raportul ce va fi înaintat APCE în cursul lunii aprilie 2008. La finalul vizitei, Domnia Sa a subliniat că, indiferent cum îşi spun cei cu care a stat de vorbă, originea lor este una - cea românească.

Dl.Jurgen Hermann a avut trei runde de întâlniri cu reprezentanţii organizaţiilor din zonă.

La prima întâlnire, două organizaţii au susţinut punctul de vedere al autorităţilor sârbe şi anume că „vlasii” (vlahii) nu sunt români şi că limba pe care o vorbesc nu este limba română.

La a doua şi a treia rundă de discuţii au participat mai mulţi lideri ai Federaţiei Rumânilor din Serbia, organizaţie care reuneşte mai multe asociaţii, unde s-a pus accent pe românitatea “vlahilor” din Timoc, cei pe care autorităţile îi numesc vlahi şi pe care au refuzat mult timp să-i recunoască drept minoritate. La aceste discuţii s-a subliniat lipsa şcolilor în limba maternă şi presiunile care se fac împotriva Protopopiatului Ortodox Român de la Malainiţa. S-a adus la cunoştinţa raportorului european modul defectuos în care s-a realizat recensământul, special pentru a diminua numărul celor care se declară români sau vlahi. În cadrul întrunirii s-a pus în evidenţă sinonimia dintre „vlah” în limba sârbă şi „român” în limba română, raportorul european fiind întrebat dacă el îi consideră pe bavarezi şi şvabi ca germani. Acesta a râs şi a răaspuns că evident aceia sunt tot germani şi că a înţeles mesajul.

La 14 Februarie 2008 Dl Jürgen Herrmann a dat publicităţii documentul 11528 intitulat Situaţia minorităţilor naţionale din Voivodina şi a minorităţii etnice române din Serbia”.

În rezumat raportul subliniază că diversitatea culturală trebuie să fie percepută nu ca o ameninţare, ci ca o sursă de îmbogăţire şi oferă o descriere detaliată a situaţiei minorităţilor naţionale din Voivodina, abordând şi dezbaterea identitară asupra minorităţii zise "valahe" din răsăritul Serbiei.

În timp ce raportul constată că situaţia minorităţilor din Voivodina este relativ favorabilă, regretă faptul că autorităţile sârbe n-au reacţionat suficient de prompt faţă de incidentele interetnice care au afectat această regiune în 2004. Pentru a preveni recrudescenţa acestora, este esenţial ca autorităţile să riposteze rapid şi ferm faţă de autorii violenţei interetnice.

De asemenea, raportul constată faptul că au fost întreprinse eforturi pentru îmbunătăţirea legislaţiei în favoarea minorităţilor, însă denunţă eşecul cronic de adoptare a dispoziţiilor legislative şi de introducere a reglementărilor complementare.

Situaţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale variază în funcţie de regiunile în care trăiesc. Raportul constată că situaţia membrilor minorităţii valahe/române din răsăritul Serbiei este în mod evident mai puţin favorabilă decât a locuitorilor Voivodinei.

În ceea ce priveşte discuţiile în jurul membrilor minorităţii zise ‘valahă’, raportul aminteşte principiul enunţat la articolul 3 din Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale şi reafirmă că orice tentativă ţintind să impună o identitate unei persoane sau unui grup de persoane, este inadmisibil.

În conţinutul raportului se fac următoarele aprecieri/constatări:

Ø Situaţia minorităţii române/vlahe din Serbia de răsărit este considerabil nefavorabilă în comparaţie cu situaţia minorităţii române din Voivodina – „discriminarea geografică flagrantă fiind inacceptabilă”.

Ø Serbia este încă sub influenţa tensiunilor interetnice, urmare a politicii anti-minoritare din timpul regimului Milosevici (raportul constată că şi în prezent în Serbia sunt inregistrate incidente cu caracter etnic de intensităţi diferite).

Ø Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei încurajează şi sprijinăeforturile de afirmare identitară a minorităţii române/vlahe.

Ø Biserica Ortodoxă Română nu este recunoscută de Legea Cultelor din Serbia (se recomandă autorităţilor sârbe analizarea şi remedierea acestei situaţii).

Ø Vlahii sunt un grup etnic prezent în Serbia şi în alte ţări vecine a căror cultură şi limbă este înrudită cu cea română.

Ø Limba maternă constituie un element de discordie în interiorul minorităţii române/vlahe.

Ø Grave divergenţe între promotorii teoriilor „vlahe” şi „româneşti” din interiorul minorităţii.

* Totodată, raportul recomandă:

- Intensificarea relaţiilor de bună vecinătate cu România, Ungaria şi Macedonia.

- Adoptarea unor măsuri pozitive în interesul minorităţilor naţionale, cu precădere pentru cea română/vlahă şi solicită eradicarea discriminării pe criterii etnice.

- Încurajarea dialogului intercultural.

- Dezvoltarea învăţământului bilingv şi al celui în limba maternă.

- Să adopte măsurile necesare pentru a putea acorda minorităţii române/vlahe dreptul la mass-media în limba maternă, la participare în structurile administraîiei publice, la studiul limbii materne şi la serviciu religios în limba maternă.

- Iniţierea unui dialog între autorităţile sârbe şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Sârbe şi Bisericii Ortodoxe Române pentru identificarea unor soluţii de rezolvare a problemelor minorităţii române/vlahe referitoare la dreptul de a efectua serviciul religios în limba maternă (se sugerează extinderea competenţei teritoriale a episcopiei DACIA FELIX şi în Serbia de răsărit).

- Se face, de asemenea şi un apel la membrii minorităţii române/vlahe, de a-si uni eforturile pentru a depăşi conflictele interne şi pentru a-si putea conserva şi dezvolta propria identitate naţională!


De subliniat faptul că pe tot parcursul Raportului, referirile la etnicii români/vlahi din Sârbia de răsărit sunt făcute cu apelativul minoritate si nu de comunitate/comunităţi!!!

vineri, 7 martie 2008

Dacia Aureliană - Revista românilor din Timoc


XXXV. Unde Dumnezeu e mare şi biserica e mare

Se naşte a doua biserică la Malainiţa în Timoc



Aflăm cu sinceră bucurie un eveniment cu totul inedit, este vorba de ziua de 8 martie 2008, când părintele al Daciei Ripensis, protopop Boian Alexandrovici din Negotin, însoţit de ai săi, prieteni şi fraţi, va sfinţi punerea piatrei de temelie a unei a doua biserici de la Malainiţa, lângă Negotin. A construi o biserică în Africa, Australia, Germania, Italia sau Franţa, trece ca ceva neînsemnat şi normal. Însă aici este vorba de o biserică care se construieşte în Dacia Aureliană – Dacia Ripensis, în Serbia la „românovlahii” prigoniţi şi persecutaţi la sânge pentru a-şi pierde identitatea. De aceea momentul festiv ni se pare o binecuvântare de la Dumnezeu şi o biruinţă a unui înger care şi-a sacrificat tinereţea pentru propăşirea şi înălţarea credinţei creştine la românii timoceni, este vorba de părintele Boian Alexandrovici. Ceea ce ni se pare interesant din punct de vedere juridic dar şi canonic, este faptul că primăria, deci organele de stat, i-au dat aprobarea pentru înălţarea acestei case a creştinilor numiţi „rumânii din Serbia”. Dacă o fi adevărat, şi dacă biserica sârbească va pune umărul ca această instituţie să se înalţe până la Dumnezeul nostru, rămâne de văzut, pentru că în politicienii din balcani şi mai ales din Serbia, ca şi în funcţionarii din administraţia de stat, îngăduinţa aceasta apare ca un gest de ingratitudine, o trădare a bisericii ortodoxe sârbe, singura biserică adevărată, şi în viaţă ca şi după moarte.

Nu trebuie să ne bucurăm prea mult de promisiunile administraţiei şi bisericii sârbeşti, pentru că până acum n-a existat un singur exemplu din care să se vadă că pe ei îi interesează creştinismul, educaţia morală şi religioasă a omului de rând, şi nu împiedicarea în dezvoltare a bisericii ortodoxe româneşti. Putem doar să luăm act că ar pute fi un prim semnal, că un popor cu atâtea păcate, cu atâtea crime, cu atâtea nedreptăţi şi ură de rasă, limbă, etc., este în stare să se ridice din noroi şi să-şi umple sufletul golit de mila de oameni şi de biserica creştină.

Până aici, din 2004, când s-a ridicat prima biserică creştină la Malainiţa, părintele paroh al bisericii a avut numai neplăceri, şi sunt 4 ani de atunci, de suferinţă, de umilinţă, de înfrângere şi batjocoră. Ca să poată justifica existenţa unei biserici creştine, nu păgâne în satul său natal, Malainiţa, a făcut o biserică în curtea casei sale, ceea ce nici un român din Transilvania, Banat, Moldova, Macedonia sau alte zone locuite de români, n-a fost înzestrat cu harul acesta de a lupta singur şi neînfricat pentru o cauză nu a lui personală, ci a unui neam, ocupat de sârbi, prizonieri uitaţi şi tăinuiţi până şi de Patria – Mumă. De aceea, părintele nostru, îndrumător a trebuit să fie condamnat pentru că şi-a permis fără voia unui personaj arhieresc de la Zăiceri, e vorba de episcopul Iustin, să fie obligat să dărâme biserica şi în paralel să fie trimis în judecată şi condamnat la două luni închisoare cu suspendare, ca şi când n-ar fi zidit casa lui Dumnezeu, ci ar fi clădit un bastiment de război, care să fie folosit împotriva sârbilor.

Lucrurile n-au rămas pe loc, violenţa, agresivitatea împotriva bisericii româneşti şi a limbii româneşti din biserică, a luat amploare şi asta în chiar anul 2008, când s-au petrecut două evenimente epocale, care rămân mărturie în istorie şi nu fac altceva decât să compromită sfânta biserică ortodoxă sârbească.

Cine îşi poate imagina, şi asta nu în Balcani, da pe planetă, că un om care cântă cântece populare româneşti de ziua lui onomastică, poate să fie omorât, asta s-a întâmplat în ziua de 13 ianuarie 2008, în satul Cameniţa Mică, nu departe de Negotin, unde la un restaurant, mai mulţi români chefuiau şi ascultau muzica populară de la un taraf de lăutari, sărbătorit fiind consăteanul lor Pârvulovici Milorad, care a avut îndrăzneala ca în faţa preotului sârb din Mihailovaţ şi a însoţitorului său, tot sârb, să cânte cântece româneşti, în faţa reprezentanţilor puterii de stat şi a reprezentantului bisericii sârbeşti în aceste ţinuturi.

Al doilea caz ciudat s-a petrecut în luna februarie 2008, în satul Gorneana, un sat aruncat de Dumnezeu spre vârfurile munţilor şi unde încetase din viaţă o femeie mai în vârstă, Liana Roşcici (Roşca). La înmormântare a fost invitat părintele Boian, deşi în sat există biserică şi preot sârb. Întrucât satul este pur românesc, Boian n-a refuzat şi a oficiat ritualul înmormântării, cunoscând-o mai dinainte pe decedată. Fireşte că tot prohodul s-a desfăşurat în limba română, pe înţelesul ţăranilor din localitate, iar după întoarcerea părintelui la Negotin, a primit telefon de la nepoţii decedatei, că în urma plecării sale, poliţia din Negotin a trimis doi poliţişti şi câţiva sârbi, să cerceteze cine a participat la înmormântare, cum îi cheamă şi în ce limbă au vorbit. Dezordinea aceasta din capetele extremiştilor sârbi, nu este un lucru nou; ştim din exemple scrise în cărţi, că de pildă preoţii sârbi din iubire faţă de neamul românesc din Bosnia, dar şi faţă de Dumnezeu, cam cu vreo 150 de ani în urmă, atunci când îi cuminicau pe „românovlahii” din Bosnia, la biserică, strecurau în cuminicătură otravă şi românii mureau chiar în aceeaşi zi, pentru motivul că nu se sârbizau, cum vroia parohul. Sunt exemple atipice sârbeşti, care demonstrează incapacitatea acestora de a săvârşi gesturi şi fapte îngăduite de lege şi biserică. Ele pot fi catalogate de urmaşii noştri în istoria universală, în care se vor include cele mai mari cruzimi ale rasei umane de pe pământ.

De aceea, cititorii noştrii să nu ia în nume de rău că venim cu exemple ce întrec imaginaţia omenească. Însă există şi oameni care se îndreaptă, care-şi recunosc greşelile; există şi oameni criminali care regretă crimele făcute, nedreptăţile şi înjosirile la care au fost supuşi românii. Tocmai de aceea, iniţiativa parohului bisericii de la Malainiţa ni se pare ceva mesianic, inspirat din Duhul Sfânt şi bunătate omenească.

Lumea nu s-a creat de Dumnezeu ca să se lupte şi să provoace războaie, ca să-i subjuge pe alţii, să-i jupoaie, să le ia averile, să le ia sufletul şi limba strămoşească, ci s-a făcut pentru ca oamenii să trăiască ca fraţii, pentru că pământul, cerul şi lumina sunt ale lui Dumnezeu şi El ni le dă pentru ca noi împreună să ne înţelegem, să muncim împreună şi să trăim iertându-ne unul altuia greşelile mari sau mici. De aceea, părintele crede că în momentele acestea de răscruce, mai ales pentru Serbia, care a suferit al doilea dezastru de la Kosovo, în 17 februarie 2008, este legitim şi normal să regretăm ceea ce s-a întâmplat şi să păşim pe căile Domnului.

În viaţa popoarelor iubirea de oameni, de fraţi şi de surori a venit de la Dumnezeu şi de la Biserică. Biserica este casa lui Dumnezeu, ea a fost rodul iubirii de viaţă şi de oameni. Fără biserică, omenirea încă ar trăi în sălbăticie. Biserica are istoria, patimile şi răstignirile ei. Nu toţi cei ce laudă cuvântul lui Dumnezeu sunt oameni adevăraţi, sunt oameni făcuţi să-şi iubească soţia, copii, fraţii de orice seminţie şi din orice ţară ar fi. Fără acestă iubire am trăi în epoca primitivă.

Dar cu regret, biserica nu s-a dezvoltat şi n-a îmflorit la toate neamurile cu scopul ca noi pământenii să muncim împreună, să trăim împreună să mergem la nunţi şi la înmormântări împreună, pentru că unele neamuri egoiste din aria de răsărit a creştinismului, ortodoxia, are biserici, are preoţi, călugări, bogăţii dar nu are suflet. Aceste biserici ortodoxe slave şi chiar greacă nu s-au dezvoltat cu gândul de a ne ruga pentru sănătatea noastră şi a celor apropiaţi lui Dumnezeu, de a ne ierta păcatele şi greşelile, unii altora, de a-i ajuta pe cei aflaţi la grea osândă fără ajutor din partea unora şi fără ajutor din partea societăţii.

Biserica ortodoxă slavă şi greacă au dezbinat popoarele pentru că recurgând la exemple din istorie, de pildă grecii, iau asuprit prin biserică pe bulgari, iar pe la anul 1849 un înalt ierarh bulgar, credem că era Skolerski, ca să scape de greci, ca să scape de deznaţionalizarea şi grecizarea ce se făcea cu sprijinul bisericii ajunsese să se pregătească o trecere de la ortodoxism la catolicism, aşa cum se obţinuse şi sprijinul Vaticanului. De fapt, atât sârbii cât şi bulgarii, posibil şi românii au avut o biserică legată de valorile creştine ale catolicismului. Dacă nu s-ar fi întâmplat ca împăratul Ioniţă Asan, al imperiului româno-bulgar, numit de cronicile italiene „rex Blacorum et bulgarorum” până la anul 1203 a stimulat dezvoltarea catolicismului şi nemulţumit de francezii care veniseră să-i ocupe, în loc să elibereze sfântul mormânt, se supără şi trecu la ortodoxism, fără să ştie şi să bănuiască ce-i aşteaptă.

Nouă, românilor a căutat să ne impună regulile canonice bisericeşti, prin bunăvoinţă şi abilitate, prin înşelătorie şi obrăznicie, biserica ortodoxă sârbească. Ea s-a impus mai întâi în nordul Dunării unde a încheiat la Sremski Karlovţi pe la anul 1848 un parteneriat adică o colaborare ca între două biserici egale, două biserici surori care au menirea să schimbe sufletul omenesc făcându-l mai bun, mlădios, îngăduitor şi iertător faţă de semeni. Sub această umbrelă a ortodoxiei, sârbii au izbutit într-un moment în care nici nu aveau ţară, nu aveau regi, nu aveau armată şi nu-i aveau nici pe ruşi la spate au început să subjuge biserica ortodoxă a românilor din Banat şi Transilvania, numind preoţi, călugări şi episcopi din rândul sârbilor şi introducând în sfânta biserică, limba sârbă.

Dacă nu ar fi fost un român, un aromân de peste hotare care studiase teologia la Vârşeţ împreună cu tineretul sârbesc, nu ar fi cunoscut năravurile şi nici abilitatea de a păcălii sau de a înşela alte credinţe sau alte popoare aşa cum au făcut-o sârbii; acesta a fost mitropolitul Andrei Şaguna născut la Moscopole în Albania, un oraş înfloritor, pur aromânesc cu şaizeci de mii de locuitori şi 44 de biserici la anul 1744, care a intuit intenţiile bisericii ortodoxe sârbe şi a rupt orice relaţie de supunere faţă de aceasta. Ne dăm seama judecând după bisericile care se construiesc astăzi ori care s-au construit în ultima sută de ani, că sfânta biserică se află într-o jalnică decădere, mai ales la sârbi.

Iar la noi timocenii, români sau rumuni din Serbia de răsărit în perioada aceea, pe la anul 1733 când sârbii nici nu aveau ţară aflându-se sub aşa zisa robie turcească, când nu aveau soldaţi şi-au impus dictatura bisericească până şi la românii din Bucovina şi până la românii din Timoc şi o parte din Oltenia. Din datele istorice la anul 1733 era exarh la Belgrad, Maxim Ratcovici, într-un oraş care nu avea mai mult de trei mii de locuitori şi vestita cetate romană, apoi turcească. El a fost primul care a călătorit pe la românii dintre Dunăre, Timoc şi Morava. Iar în călătoriile sale dă de biserici româneşti cu preoţi şi călugări la mânăstiri, unii veniţi din Valahia sau Ţara Românească, alţii din Banat şi din teritoriu. Nici unul din acei preoţi şi călugări nu ştiau o vorbă sârbească şi astfel exarhul sârb îşi exprima în scrierile sale nemulţumirea. Erau pe atunci aproximativ vreo 80 de biserici cu preoţi români, care depindeau de episcopia Râmnicului-Severinului, biserici pe care le-au zidit strămoşii noştri din Timoc într-un moment în care nici nu exista o ţară care să se numească Serbia, iar Biserica Românească să cadă sub jurisdicţia sfiintei biserici ortodoxe sârbeşti, aflate prin expansiune teritorială sub masca cuvântului lui Dumnezeu. Până şi în oraşul Zăiceri a înălţat prima biserică românească preotul din Banat Barbu la anul 1780-1790. La Negotin cu mâna unor meşteri zidari aromâni la anul 1803 se construia prima biserică românească de către cneazul, prncipele provinciei autonome timocene Margina pe nume Mişu Carapancea şi soţia lui Sara vizitaţi destul de des de Vuk Ştefan Karagici. Palatul cnejilor sau principilor din dinastia Carapancea se poate vedea şi azi în centrul oraşului Negotin, unde serveşte drept muzeu .

De la acel an 1803 până azi sunt 205 ani şi venirea sârbilor şi ocuparea prin forţă a provinciei de către aceştia cu sprijinul ruşilor la 1833, nu au construit la Negotin un oraş măricel, o a doua biserică pentru cei vreo 20000 de locuitori. De altfel nici în Zăiceri nu credem că sunt mai multe biserici. Până şi biserica din oraşul Pojarevac este construită tot de un român sau vlah pe nume Stoian Aranitovici pomenit în istorie la 1732 .

După modesta noastră părere domnitorii români au construit cu sudoarea şi banii lor biserici şi mânăstiri în provincia numită atunci după titlurile domneşti în cazul a cel puţin 5 domnitori care au stăpânit în dreapta Dunării înainte de venirea turcilor, provincia Podunavia. Nu au venit în dreapta Dunării să construiască mânăstiri şi biserici pentru ca să fie ocupate prin forţă de călugării şi preoţii sârbi veniţi tocmai din Kosovo sau Bosnia, la 1690. De aceea, Basarab I construieşte trei mânăstiri în secolul al XIV-lea iar Radu cel Mare între munţii Artani şi Zăiceri construieşte tot pentru românovlahi, în jurul anului 1500, 10 mânăstiri şi un mic conac al domnitorului care există şi se cheamă „Conacul lui Radulbeg”. Biserica Îngropată din mijlocul cetăţii Vidinului este opera domnitorului Matei Basarab (secolul XVII), lăcaş care serveşte şi astăzi ca biserică pentru românii şi bulgarii din acest oraş, numit de către românii timoceni, Dii. Însă dacă oraşul atunci ar fi fost bulgăresc nu credem că un domnitor înălţa biserici pentru bulgari, deoarece nu cunoaştem asemenea exemple. Avem în faţă un tabel cu 44 de biserici din satele româneşti din Timoc Serbia construite înainte de venirea sârbilor în Timoc (1690). Putem da câteva exemple de asemenea biserici.

Recensămintele turceşti încă de la anul 1456 înregistrau în Timoc, în „Sangeacul Vidinului 26 de mânăstiri şi biserici ale românovlahilor”, o spunem aşa ca să fim pe placul administraţiei de la Belgrad şi Sofia, care sunt obsedaţi de porecla noastră medievală dată de străini, „vlah” în nord ca şi în sud de Dunăre.

Pomenim câteva biserici care au fost construite înainte înainte de ultimul recensământ turcesc din anul 1741 şi anume: Vratna-1716 iar mănăstirea era pomenită încă din anul 1335, Uroviţa - 1716, Iabucovăţ - 1716, Slatina Mică -1723, Graboviţa -1723, Sârbovlaşi -1724, Cameniţa Mare -1724, Rabdinu -1730 (sat dispărut), Bucopcea -1731, Rădoivăţ -1732, Râtcova -1732, Pojarevac -1732, Mânăstirea Rucomie -1733, Cusiac -1733 (lângă Prahova), Prahova -1733, Mocrani -1733, Cobişniţa -1734, Maidanpec -1734, Rudna Glava -1734, Ţârnaica -1734, Sip -1735, Cladova -1735.

Însemnările de mai sus nu le-am făcut ca să justificăm existenţa noastră pe pământul nostru strămoşesc, ci pentru a arăta că încă pe când eram stăpâniţi de turci, românii din Timoc aveau mai multe drepturi decât azi, probă cele vreo 80 de biserici, din care am pomenit câteva.

Aici trebuie să precizez cu aproximaţie anii, referitor la bisericile sârbeşti, construite după ce s-a născut Sebia, la 1833. Multe date nu le ştim şi nici nu ne interesează acest aspect, dar pomenim 2 biserici, din vecinătatea satului meu natal, Zlocutea, azi Alexandrovac. De pildă, biserica din satul Raiţ (Rajac), este zidită de sârbii din acea localitate pe la anul 1875, iar biserica de la Bracevac, tot sat sârbesc este sfinţită la anul 1928, la a cărei sfinţire am şi participat cu şcoala. Toate bisericile sârbeşti dintre Morava – Timoc – Dunăre - munţii Artani, sunt construite cu mult după anul 1800. Aş vrea să fie şi excepţii, dar nu le-am întâlnit în bibliografie.

Este înfiorător şi incredibil ca românii localnici din aceste sate, să nu poată intra în biserică nici la înmormântare, pentru că nu ştiu sârbeşte şi nici nu vin la biserica sârbească. Avem exemple cu duiumul şi oricine se poate documenta pe viu dacă este sincer şi dezinteresat. De aceea, atunci când s-au confiscat bisericile, şcolile şi s-au sârbizat ori s-au bulgarizat, românii timoceni n-au avut decât un singur mijloc de a se apăra de această ipocrită invazie, prin boicot. Ei au declarat război acestei turpitudini şi goliri de suflet creştinesc, refuzând să mai intre în propriile lor biserici, pentru că nu înţelegeau limba slavă veche. Ce mulţumire pot să aibă preoţii sârbi, venetici, veniţi din Croaţia, Bosnia, sau alte ţinuturi din care s-au refugiat, tot din vina naţionalismului lor, când în biserici vin numai ei şi stau de vorbă cu „Sfântu Sisoe”.

Cine are urechi să audă, cine are ochi să vadă, cine are inimă să-i fie milă de cei înrobiţi, iar cine mai are cap şi se trezeşte în ultimul ceas, să vină în biserica noastră din Timoc, unde preoţii noştrii vor fi în stare să facă slujba lui Dumnezeu, şi în limba sârbească şi bulgărească, şi în limba grecească, dar şi în cea a poporului băştinaş, român şi aromân, majoritar şi înrobit la el acasă.

Cristea SANDU TIMOC 07.03.2008

ASTRA ROMÂNĂ, P-ta Victoriei nr.3 ap. 15

astra_romana_timisoara@yahoo.com

CONT BCR RO33RNCB0249022489120001


"Pentru românii de aici, este clar că Serbia este patria lor. Totuşi, ţara de origine, care în sensul etnografic etnolingvistic spiritual şi istoric sintetizează existenţa şi moştenirea antropologică a românilor este România ca singura istorică VALAHIA. Lucrul acesta nu le convine multora incluzând şi anumiţi români. De altminteri când ne identificăm etnic, dacă este fizic sau duhovnic sau în ambele categorii."

Dragomir Draghici din BOR (Timocul "sarbesc" )


„Individul, pentru a putea fi un bun politician, trebuie să aibă un caracter puternic, de nezdruncinat, autoritate, să fie capabil de a spune ”nu”, de a contrazice, de a pune obstacole, de a provoca ura, căci asta este natura politicii. Cineva care caută cu orice preţ să câştige simpatia tuturor, să fie flatat, să evite coflictele, are încă multe de învăţat pentru a fi capabil de a conduce un partid politic cu pretenţii” — Zoran Đinđić (1 August 195212 Martie 2003) Prim Ministru al Serbiei intre 25 ianuarie 2001 - 12 martie 2003.

Stema TRIBALIEI

Stema TRIBALIEI

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000