TRIBALIA

TRIBALIA

Lista mea de bloguri

  • Hello world! - WordPress へようこそ。これは最初の投稿です。編集もしくは削除してブログを始めてください !
    Acum 7 luni
  • - Тимошко въстание Доброволци-участници в четите и доброволческата бригада на ген. Черняев в Сърбия през 1876 г. имало много доброволци от гр. Видин и видинск...
    Acum 2 ani

vineri, 26 octombrie 2007

Dacia Aureliană - Revista românilor din Timoc

Românii perisabili sau pierduţi

Pe faţa pământului se spune că sunt vreo 8000 de limbi sau popoare, printre acestea noi, românii ocupăm un loc, cam cu 30.000.000 vorbitori de limbă română, risipiţi mai ales în Balcani şi la răsărit de Prut. Nu cunoaştem în Europa sau pe celelalte continente un alt popor care să fi suferit atâta şi să fi pierdut în trecerea timpului atâtea teritorii şi să fi rămas doar cu dialectul daco-român în Dacia Traiană şi în Dacia Aureliană.

Sub daci şi romani, teritoriile ocupate astăzi de sârbi, bulgari, croaţi, sloveni, etc. erau locuite de strămoşii noştrii daco-romani. Chiar în Evul Mediu, în Peninsula Balcanică erau cunoscute cel puţin zece Vlahii sau ţinuturi locuite de români, cu precădere în zonele muntoase, prielnice păstoritului. Prin secolul al XVI –ea în Croaţia existau, după unii autori aproximativ 2 000 000 de români, care aveau o episcopie catolică, la Marcia, nu departe de Adriatică, şi din care s-a ales praful, după incursiunea bisericii ortodoxe sârbe.

De aceea nu există munte mai mare de zeci de kilometri lungime şi peste 1000 metri înălţime, care să nu poarte un nume rămas de la strămoşii daco-romani. De asemeni nu există fluviu sau râu mai lung de 100 de kilometri în Peninsula Balcanică, care la origini să nu fi avut denumire de origine latină. Dăm exemplu de munţi cu toponime româneşti din Croaţia spre sud, munţii Magior, Cer sau Ţer, Dinarici, Romania, Durmitor, Pârlitor, Bucur, Ursul, Gingiriţa, Artani, Stolu, Homole, Măgura şi multe altele.

Iată câteva toponime de ape: Danubius sau Donaris, Saua (Sava), Draua (Drava), Drina, Colubara, Margus, Morava, Timacus (Timoc), Pecus (Pek), Malva (Mlava), Ogost (Augusta) etc. .

Problema românilor din trecut şi prezent poate fi caracterizată prin trei trepte succesive care pornesc de la origini, la continuitate şi prezent. În prima categorie intră românii pierduţi, deci asimilaţi încă din Evul Mediu. În grupa a doua intră românii perisabili, adică în curs de asimilare forţată. Iar în categoria a treia intră românii de lângă frontiere, aşezaţi în mase compacte, care deşi fără drepturi şcolare, religioase, mass-media, etc., mai pot fi salvaţi de la asimilarea forţată.

Printre românii pierduţi sau asimilaţi putem enumera următoarele provincii sau zone geografice, şi anume: oierii numiţi „saracaciani” din munţii Peloponez din Grecia, transhumanţi, complet asimilaţi. Urmează vreo 10 provincii cu denumirea de Vlahia, după cum sunt, începând din Grecia spre nord: Vlahia Mare, Vlahia Mică, Vlahia de Sus, Vlahia de Jos, Vlahia Rodopi, Vlahia Rumelia (spre Turcia), vlahii din Croaţia, Vlahia Romania din nordul Albaniei, maurovlahii şi vlahii uscoci sau vlahii piraţi de pe Adriatică, precum şi vlahii din Muntenegru.

Despre aceşti „românovlahi” se poate vorbi doar la trecut. Aşa se explică faptul că mergând la Praga, vei da de strada Vlahilor sau Vlaşka Uliţa, iar la Zagreb găsim de asemeni Vlaşka Uliţa, astăzi complet asimilaţi. În această categorie a românilor pierduţi pot fi socotiţi şi istroromânii, unde vorbitorii pot fi număraţi pe degete, şi urmează meglenoromânii din nordul Greciei, în curs de dispariţie. Este posibil să existe şi alte zone geografice unde au trăit „românovlahii” şi care sunt pomeniţi doar în documente cum sunt cei de la muntele Sinai sau din Irlanda.

În categoria a doua a românilor perisabili, intră următoarele zone geografice, unde se mai vorbeşte româneşte, există chiar sute de sate româneşti şi aromâneşti, însă fiind departe de Ţara Mumă şi de Dunăre, se află într-un proces continuu de desnaţionalizare forţată; şi în această categorie pot intra următoarele grupe de români: românii din Kosovo, partea de nord, unde după unii cercetători ar fi existat în jurul anului 1900 aproximativ 100 de sate româneşti, din care mai există câteva, în zona Preşevo şi pe lângă mănăstirea din vremea kneazului Lazăr (1389) „Nau para”, unde azi mai sunt călugări români şi jumătate din sat vorbesc româneşte. Urmează grupul compact de români, în Bosnia, care la anul 1899, după un recensământ austriac numărau 298 000 de români. Sârbii numesc această provincie cu denumirea veche de „Stari – Vlah”, sau Românii Vechi, din care azi mai există sate româneşti care păstrează limba şi mai puţin credinţa, deşi în secolul XX, Jovan Cvijic îi pomeneşte în cartea renumită „Balcansko Poluostrvo” (Peninsula Balcanică), ca fiind nişte locuitori paşnici, harnici, care îşi mutau biserica pe tălpeţi de lemn, din munte în munte, acolo unde îşi păşteau turmele.

Istoriografia sârbească pomeneşte cel puţin 1000 de toponime cu denumirea de „vlah”, adică român, care demonstrează că păstorii medievali, de la Adriatică la Egee, şi de la Egee la Dunăre şi Carpaţi erau de gintă daco-romana, adică români, porecliţi de către slavi, turci şi alţii, vlahi, ca locuitorii cei mai vechi din Balcani.

La anul 1492, într-un document sârbesc este pomenit un celnic aromân, care ducea oile la iernat pe coasta Adriaticei, la Perast şi întrucât a poposit cu 10 000 de oi la poalele munţilor Durmitor, haiducii sârbi l-au atacat, după ce l-au asasinat, i-au confiscat turmele şi toate atelajele, şi astfel încet, încet dispar oierii români sau vlahi. Precizăm însă că atât în Evul Mediu cât şi mai târziu, nu avem documente din care să reiese că în limba română medievală ar fi circulat etnonimul de vlah, lucru care de fapt poate fi observat şi astăzi. În lexicul românesc din Timoc Serbia şi Bulgaria, cuvântul vlah a fost introdus de regimul comunist cu scopul de a arăta că vorbitorii de limbă românească din sudul Dunării aparţin unui dialect vechi ce se regăseşte în Evul Mediu la locuitorii vlahi şi că nu au nici o relaţie lingvistică cu limba română sau cu România.

În provincia aceasta a Bosniei, prin Evul Mediu era rege un român de la Sibiu, Nicolae Olahus, numit acolo de către Iancu de Hunedoara. În prezent această provincie a căzut sub stăpânirea musulmanilor şi a sârbilor, iar de români neinteresându-se nimeni, fiind socotiţi ca un fel de „res nullius”, adică popor al nimănui s-au pus pe el să-l sârbizeze şi să-l islamizeze pentru a-i accepta ca cetăţeni integraţi ai Bosniei, deşi ei erau aceea care aveau calitatea de băştinaşi.

În altă ordine îi amintim pe românii din Sirmium sau Mala Vlaşka (România Mică), sub această denumire apar în cartea „Istoria Sârba”, scrisă de Vladimir Ciorovici, în 1995. În urmă cu vreo câţiva ani, presa sârbească a semnalat unele reacţii ale acestei populaţii în care se zice că mai există vreo sută de sate româneşti, că populaţia amintită se simte abandonată, uitată şi părăsită pe nedrept de către Ţara lor Mumă, care se cheamă România. Dacă procesul de desnaţionalizare va continua în acelaşi ritm draconic, aşa cum este astăzi, acest grup important, români vor pieri şi se înţelege cine-i va avea pe suflet la judecata de apoi.

Tot din această grupă fac parte românii din Bacika, în care băciile până acum vreo 100 de ani erau pomenite în literatura istorică, pe când astăzi ei sunt aproape cu desăvârşire asimilaţi.

Mai grav este însă faptul că aromânii sau fârşeroţii din Albania, numiţi între ei „rămăni”, care numărau vreo 600 000 de locuitori, cu ani în urmă, precum şi aromânii din Grecia, care după unele cercetări de acum o jumătate de secol, erau aproximativ 1.600.000 în munţii Pindului, pe atunci aveau chiar şcoli şi biserici în limba română, finanţate de către statul român, acum procesul de desnaţionalizare forţată este atât de pronunţat încât un român trecând prin satele din Pind va putea vorbi cu fraţii aromâni în limba lor maternă numai pe furiş, să nu-i audă grecii că se supără şi cine ştie ce pot păţi.

În acelaşi proces de deznaţionalizare se află şi aromânii din Bulgaria, zonele Gornaia Giumaia, Velingrad, Troian, Târnovo şi altele. Până şi aromânii din Macedonia care au un simulacru de drepturi în limba română nu scapă de deznaţionalizare.

Acest mare grup etnic românesc care aproape 100 de ani a avut şcoli şi biserici în limba română, aflându-se sub protecţia ţării lor mumă, cu instituţii şcolare, bisericeşti, etc., finanţate de către Guvernul României, astăzi sunt complet uitaţi, tăinuiţi, în complicitate cu renegaţii lor şi cu unii fanarioţi de la Bucureşti.

Ar exista o posibilitate ca românii din aceste provincii în care de fapt sunt autohtoni, să ceară protecţia fie a Parlamentului României, fie a Parlamentului uneia dintre ţările din Europa, cum sunt Franţa, Germania, Italia, Spania, Anglia, dacă Bucureştiul se teme că salvându-i şi pe români, îşi va pierde eternii „prieteni falşi”, aceasta ar putea fi una din soluţii. Poate fi şi altă soluţie, să se apeleze la Parlamentul European sau la Tribunalul Penal Internaţional.

Merită să-i pomenim şi pe fraţii noştrii români, de dincolo de Nistru, din ţara lui Duca Vodă, până la Bug, unde după date publicate ar fi de ordinul sutelor de mii şi poate mai mult. Aceştia se află fără identitate naţională şi fără nici o instituţie şcolară, bisericească, etc. în limba maternă. Cu adevărat nişte români uitaţi, părăsiţi, socotiţi ai nimănui.

Sunt în România personalităţi de origine aromână, care se pot implica în chestiune dacă cei din zonele amintite se tem de represaliile naţionaliştilor, încât nu ne putem închipui cum pot să stea cu mânile încrucişate în timp ce fraţii lor cu sutele de mii şi milioane se află într-un proces ireversibil de pieire. Ne gândim mai ales la domnul Becali şi la alte personalităţi şi instituţii care au posibilităţi financiare şi politice, să nu facă nimic pentru aceşti fraţi uitaţi.

Este momentul să nu îi uităm nici pe românii din Siberia, proveniţi din foştii prizonieri din cel de-al doilea război mondial, care s-au rusificat de-a binelea şi nici pe acei prizonieri români care şi-au găsit refugiul la Polul Nord printre triburile de eschimoşi şi au preferat să se asimileze cu aceştia decât să fie îngropaţi de ruşi în gheţari.

Nu s-a pomenit pe faţa pământului o epopee atât de dramatică ca la naţiunea românească.

Să nu uităm că ne aflăm într-o mare slavă, care ne vrea pieirea prin toate mijloacele posibilie sau imposibile, iar dacă fraţii noştrii amintiţi vor continua să suporte tratamentul imoral şi iresponsabil al statelor în care trăiesc, răspunderea morală şi politică nu cade numai pe umerii grecului, sârbului, bulgarului, albanezului, macedoneanului, etc., ci cade şi pe capul românului de la Bucureşti, care potrivit Constituţiei are obligaţia să-i apere pe românii de peste hotare şi să-i protejeze prin acţiuni juridice, diplomatice şi politice.

În ultima categorie ne referim la românii din jurul ţării, ce pot fi salvaţi, cum sunt cei din: Basarabia, Bucovina, Transcarpatia, Ungaria, Banatul Sârbesc, Timocul Sârbesc, Timocul Bulgăresc.

Trebuie să facem o distincţie între românii de peste hotare şi din diaspora, confraţi de ai noştri care au plecat în lume să-şi găsească un loc de muncă, dar a căror etnogeneză nu este ameninţată şi nu trebuie să amestecăm pe românii periclitaţi cu pieirea, cu românii aflaţi temporar la lucru în străinătate. De asemeni să nu se amestece bugetele unora cu ale celorlalţi, socotindu-se prioritară salvarea românilor care se află în proces de deznaţionalizare forţată, în Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia, etc. Ne aflăm într-un moment critic în care este necesară o încordare şi o identificare a priorităţilor, încât să putem în mod concret ajuta cu ceva pe românii condamnaţi la moarte, prin abuz de drept şi teroare politică, de către statele în care trăiesc.

Considerăm ca o necesitate după atâtea experienţe nereuşite, ca problema românilor de peste hotare să aparţină de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, întrucât aceştia au nevoie de şcoală şi biserică românească, iar Ministerul Afacerilor Externe sau Cabinetul primului Ministru nu poate să rezolve problema decât din punct de vedere politic.

Apelăm la organele noastre de stat, să intensifice activitatea în acest domeniu, şi să se implice împreună cu Parlamentul României pentru a stopa procesul de desnaţionalizare, deoarece şi în aceste ţări copiii nu mai vorbesc româneşte ci folosesc limba oficială, sârbă, bulgară, greacă, rusă, etc..

Lumea crede că milionarii din ţara noastră ar trebui să se implice ajutându-i pe românii de peste hotare financiar şi politic să se dezvolte şi să nu le mai fie frică să spună că sunt români. Unii se întreabă: „ce vor face milionarii noştrii cu atâta bănet pe lumea cealaltă”, când au posibilitatea acum ca să-i ajute cu banii lor pe nişte fraţi disperaţi din ţările vecine, care numai astfel pot fi salvaţi de la pierzanie.

Socotim că responsabilitatea faţă de românii de peste hotare este a întregului popor român, dar în primul rând a parlamentului, guvernului şi preşedintelui României. Nu o să vină străinii să îi salveze pe românii de peste hotare de la pieire, când este mai mult ca sigur că guvernanţii români, parlamentarii români au energia politică şi vocaţia moştenită de la strămoşi să se implice cât mai curând în această chestiune, creindu-se o şcoală, şi fixându-se în calendarul bisericii noastre a românilor pătimiţi şi răstigniţi de peste hotare.

Creştinii ortodocşi din Balcani sau din Grecia când vorbesc despre turci aruncă cele mai întunecate păreri şi cuvinte despre robia turcească, care de fapt nu s-a preocupat să-i „turcească”, nici pe greci, nici pe sârbi, nici pe bulgari şi nici pe români. Dimpotrivă amintim un caz politic deosebit care s-a desfăşurat în februarie 1904, moment în care guvernul de la Bucureşti se străduia să înfiinţeze la Ianina un consulat român, aşa cum se străduieşte azi de vreo 19 ani, să înfiinţeze un consulat la Bor sau Negotin în Serbia, la românii din Timoc şi un altul la Vidin, unde de fapt a existat consulat. Ei bine, guvernul grec se opunea ca România să aibe un centru politic care să-i protejeze pe aromânii din Grecia, şi au refuzat oferta guvernului român. Prin 1905, guvernul României a fost nevoit să rupă relaţiile diplomatice cu Grecia tocmai pentru că guvernul de la Atena încălca drepturile omului şi ale minorităţilor şi folosea metode de grecizare.

De data aceasta în 1904, a sărit în ajutorul României însuşi împăratul Turciei, care profitând de o vizită a ministrului învăţământului grec, D. Gryparis în Turcia, l-a invitat la palat la o masă şi drept mulţumire, i-a făcut o donaţie întâmplătoare pentru a calma spiritul fanatic grecesc cu nişte butoni de mare valoare şlefuiţi cu briliante şi diamante. Ministrul grec s-a domolit, a schimbat faţa ursuză în faţă omenească şi la propunerea sultanului a acceptat înfiinţarea la Ianina a consulatului român.

Mă gândesc în momentul acesta la guvernanţii români, din trecut, care au trimis un tezaur să fie păzit la Moscova de nişte hoţi. Oare nu puteau să-i cumpere pe românii din Timoc din Serbia sau Bulgaria cu banii aceştia sau cu alţi bani, pe care i-au însuşit unii dintre semenii noştrii din bugetul statului şi sudoarea poporului român. Vreau să zic că dacă „prietenii” noştrii nu vreau să-i recunoască pe fraţii noştrii din punct de vedere juridic prin constituţia statelor respective, atunci singura procedură de salvare politică ar fi cumpărarea pe bani, fie a drepturilor acestora, fie a întregului teritoriu pe care locuiesc, deşi ei sunt băştinaşi iar statele sunt venetice, de origine asiatică.

Asemenea proceduri diplomatice şi politice s-au mai întâmplat, aşa de pildă Statele Unite ale Americii au cumpărat teritoriul Alaska de la ruşi în 1867, la propunerea generalului de origine română George Pomuţ, care din anul 1866, se afla consul general al Americii la St. Petesburg.

Încheiem citându-l pe un filozof grec Tucidide, care spune: „Nu este vinovat cel ce ne-a adus în robie, ci mai vinovat este cel ce ne poate scoate din robie dar nu vrea”. Desigur nu vrea pentru că acela are în sângele lui un sâmbure de cromozom grecesc, sârbesc, bulgăresc sau altul, şi aceştia nu mai pot în societatea nouă europeană să se numească cetăţeni ai Europei, permiţându-le unor popoare iresponsabile şi cu năravuri teroriste să-i ameninţe pe fraţii noştrii, de oriunde cu exterminarea.

Cristea Sandu Timoc 18.10.2007


joi, 25 octombrie 2007

PD l-a tradat pe Basescu cu tot cu interesele romanilor de pretutindeni



Bucuresti, Romania/Romanian Global News


joi, 25 octombrie 2007


Modelul "moldovenismului" a patruns in Parlamentul Romaniei. Daca la Chisinau stim ca actioneaza fostul KGB, cine a orchestrat operatiunea "aromanilor" de la Bucuresti? O ciudata alianta PD-PSD si un canacheu (foto), impotriva adevarului si a marelui savant Nicolae Iorga.
“Tradare, tradare!” - acestea au fost cuvintele pe care au mai reusit sa le rosteasca, ieri, in Parlament, cativa tineri basarabeni care au asistat la aranjamentul dintre PSD si PD pentru a face sa cada un amendament destinat apararii romanilor de pretutindeni din Legea care se chinuie sa apara de 17 ani.
Cardasia dintre cele doua grupari politice presuspus rivale aminteste de tradarea intereselor statului roman in cazul Gojdu cand parlamentari ai PD au sustinut “Ordonanta de Urgenta” a PNL si UDMR pentru conferirea catre Ungaria a jumatatea din averea marelui mecena roman incredintata prin Testament tinerilor ortodocsi romani.
Luati de valul Referendumului, putini au avut ieri ragazul sa observe ca PD a pus umarul la blocarea unei cereri directe a presedintelui Traian Basescu privind romanii de pretutindeni, sfidand adevarul istoric si amenintand integritatea natiunii. Camera Deputatilor a respins, luni, si cu votul democratilor, un amendament la legea pentru romanii de pretutindeni pe care seful statului l-a solicitat in cererea de reexaminare a legii, amendament ce viza explicarea sintagmei "romani de pretutindeni", informeaza NewsIn.
Amendamentul, introdus de Presedintie dupa returnarea Legii la Parlament, prevedea ca sub denumirea de romani de pretutindeni se regasesc si cei care se denumesc sau sunt denumiti: rumuni, vlahi, valahi, aromani, macedoromani, istroromani, meglenoromani, moldoveni, etc. Introducerea acestui amendament era sustinuta de reprezentantii comunitatilor romanesti din jurul frontierelor si Balcani. Astfel, drepturile acestor comunitati romanesti ar fi putut fi aparate direct de statul roman.
De ieri, va fi mult mai greu, inclusiv in ceea ce priveste Basarabia, locuita, conform recensamantului comunist, de “moldoveni”, romanii constituind o “minoritate”.
Tradarea intereselor nationale s-a realizat in urma misculatiilor deputatului PSD Titus Corlatean cu deputatul PD Costica Canacheu, care este si presedintele unui auto-intitulate “comunitati aromane”. Canacheu pledeaza pentru obtinerea statutului de minoritate nationala a aromanilor inca din 2005. Vicepresedinte al asa-zisei “Comunitatii Aromane din Romania”, Stere Samara, a sustinut la inceputul acestui an ca obtinerea statutului de minoritate nationala ar atrage dupa sine si desemnarea de reprezentanti ai aromanilor in Parlament, precum si obtinerea anumitor fonduri europene.
Cazul inventarii unei noi minoritati, “comunitatea aromana” diferita asadar de natiunea romana, este foarte asemanator cu cel al “comunitatii moldovenesti” numai ca este mult mai grav.
Daca in cazul infiintari asa-zisei “comunitati moldovenesti” – care a declansat un scandal la inceputul acestui an in urma sesizarilor societatii civile preocupate de Basarabia si Romania – aveam indiciile implicarii serviciilor speciale de peste Prut, care i-au si invitat pe reprezentantii “minoritatii moldovenesti” din Romania in Parlamentul de la Chisinau, aici, in ce priveste “comunitatea aromana”, faptele se deruleaza in chiar interiorul Parlamentului Romaniei si sub ochii si complicitatea structurilor insarcinate cu apararea statului.
Este un fapt: cand inamici politici de talia PD si PSD sau PD si PNL isi dau mana in parlament impotriva intereselor nationale, in cazuri care privesc exact cursul viitor al natiunii, insemana ca altceva ii leaga mai strans.
Mai mult, PD a indraznit practic, pentru prima oara, sa se impotriveasca fatis unei cereri exprese a presedintelui Traian Basescu, fostul presedinte al partidului si astazi locomotiva a acestei formatiuni.
L-au tradat pe Basescu, i-au tradat pe romanii de pretutindeni.
Pentru ce si pentru cine?
La sesizarea reprezentantilor comunitatilor romanesti din jurul frontierelor actuale ale Romaniei, Asociatia Civic Media impreuna cu Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni, alaturi de forte politice si asociatii romanesti din afara frontierelor, care se vor alatura acestui demers, vor elabora un nou proiect de lege destinat apararii explicite a drepturilor comunitatilor romanesti din jurul frontierelor, Balcani si Comunitatea Statelor Independente. Modelul noului proiect de lege sau amendamentelor la legea deja adoptata, se va inspira din legi asemanatoare ale statelor europene si in special din legea pentru maghiarii din afara frontierelor, care chiar daca a fost usor criticata de Comisia de la Venetia, functioneaza bine merci in cadrul Uniunii Europene, Ungaria aplicand-o fara retineri.
Pentru Romanian Global News, Civic Media

marți, 23 octombrie 2007

TRADATORII DE NEAM


Tradatorul de neam Titus Corlatean: candidat la europarlamentare si deputat PSD

« Tradatorii ! »


Bucuresti, Romania/Romanian Global News
marţi, 23 octombrie 2007


Acestea au fost cuvintele pe care au mai reusit sa le rosteasca cativa tineri basarabeni care muti de uimire au asistat la aranjamentul ticalos dintre PSD si PD pentru a face sa cada amendamentul care recunostea ca sub denumirea de romani de pretutindeni se regasesc si cei care se denumesc sau sunt denumiti: vlahi, valahi, aromani, macedo-romani, istroromani, meglenoromani, moldoveni, etc. Ieri in Camera Deputatilor s-au votat varianta Legii privind sprijinul acordat romanilor de pretutindeni, adoptata de Senat, si unul din amendamentele pe care Traian Basescu le ceruse a fi introduse in corpul legii si anume categoriile de conationali care ar trebui definite de sintagma « romanii de pretutindeni ». Amendamentul nu era numai al lui Basescu, ci a fost cerut in repetate randuri de reprezentantii de marca ai comunitatilor romanesti din jurul frontierelor si Balcani si a fost sustinut in cadrul Comisiei pentru Drepturile omului si de reprezentantii PRM, PSD si PD.Dupa interventia lui Mihai Gheorghiu, seful DRRP, care a sustinut ramanerea acestui departament in MAE pentru diverse motive, care de fapt pledau pentru statutul de diplomat al gastii formate in jurul sau la acest departament si incercau sa acopere incompetenta sa manageriala, a luat cuvantul deputatul PLD Horatiu Buzatu, care intr-un discurs de exceptie a sustinut trecerea DRRP la Guvern si adoptarea amendamentului cu denumirile romanilor de pretutindeni. Un discurs de asemenea exemplar prin coerenta si reflectarea intereselor romanesti a avut deputatul Olguta Vasilescu de la PRM, care a fost inca de la inceput o sustinatoare a acestor modificari in cadrul legii. S-a declarat impotriva amendamentului Costica Canacheu, cel care sub umbrela PD desfasoara de ceva timp o campanie antiromaneasca de recunoastere, in Romania, a minoritatii aromane. Daca ii auzeau argumentele aberante, Gojdu si Saguna s-ar fi intors in mormant. Tot in aceeasi nota a respingerii amendamentului au mai luat cuvantul Cristian Radulescu liderul PD din Camera si Vasile Puscas de la PSD. Deputatul PSD Titus Corlatean (foto) care in cadrul Comisiei pentru drepturile omului declarase ca lasa la libera alegere a deputatilor PSD votarea amendamentului (care a si fost votat de deputatii PSD din comisie), de data aceasta, probabil la presiunile facute de cine stie ce baieti cu ochii albastri, si-a schimbat parerea si a pledat impotriva amendamentului, adica impotriva votului PSD-ului din comisie.Cum se va vota, adica impotriva amendamentului propus de Basescu s-a hotarat la pupitrul lui Vasile Puscas unde alaturi de Titus Corlatean a venit si liderul PD Cristian Radulescu si dupa o scurta sueta care semana izbitor cu o sueta intre smenarii din Obor, s-a trecut la vot. La primul vot deputatii PSD care nu mai intelegeau nimic, in ciuda gesturilor disperate ale lui Corlatean care arata cu degetul in jos, au votat amendamentul. Vazand ca amendamentul trece deputatii PSD la imboldurile lui Corlatean si la privirile disperate ale lui Cristian Radulescu de la PD, au invocat faptul ca nu functioneaza bine aparatele de vot si au cerut reluarea votului. In final la indemnul gesturilor largi si furioase ale lui Corlatean care arata cu degetul in jos (semn de vot negativ), amendamentul a fost respins cu 64 de voturi si numai 59 « pentru », sase fiind abtineri. Jocurile ticaloase care s-au facut in Parlamentul Romaniei, pe spatele a milioane de romani care si asa sunt supusi unor procese de deznationalizare agresive, carora li se schimba numele si care nu sunt lasati sa-si vorbeasca limba sau sunt tarati prin tribunale pentru ca isi fac biserici, demonstreaza abjectia in care se scalda o buna parte a clasei politice din Romania. Si mai demostreaza ceva. Ca o institutie ca Parlamentul Romaniei este infiltrata de interese straine intereselor romanesti. Si ca uneori aceste interese domina si i-au decizii in numele romanilor. Actori ca Titus Corlatean, Vasile Puscas sau Cristian Radulescu mai au ceva in comun. Toti trei au fost semnalati in presa ca servind acum sau in trecut interesele unei anumite institutii. Iata ce scria Amos News in septembrie 2006, despre Cristian Radulescu : « Printre deciziile controversate din ultima vreme ale CNSAS face parte si 'albirea' deputatului Cristian Radulescu, dupa studierea dosarelor sale, din care reiesea ca a fost colaborator al Securitatii cu angajament in regula si cu mai multe chitante in care semna pentru primirea a 300 de lei pentru fiecare informatie utila. Chiar daca a adus in apararea lui argumentul ca lucra cu USLA, votul in colegiu a fost strans, cativa dintre membri opunandu-se deciziei cel putin pentru ca, teoretic, USLA facea parte din Securitate. »Trebuie vazut daca raul nu cumva de acolo vine, iar acolo principala vina ca raul a ramas, undeva sub umbrela acelei institutii este a lui Traian Basescu.
La ordin votul PD-ului se intoarce chiar si impotriva lui Basescu.

Intrebarea este la ordinul cui ?

sâmbătă, 20 octombrie 2007

Dacia Aureliană - Revista românilor din Timoc

„PÂNĂ România doarme”

- SCRIITORII NOŞTRI


Prima carte, care s-a publicat în clandestinitate, a fost Istoria Românilor de 20 pag. iar Istoria românilor timoceni de 65 pag. de Cristea Sandu Timoc, a fost publicată în tipografia ziarului Nădejdia din Vârşet în anul 1944.

Volumul a avut un tiraj de 3000 exemplare şi a fost tipărit cu alfabetul chirilic dar în limba română. La tipărirea şi la desfacerea cărţii pe teren la românii din Timocul sârbesc au avut o mare contribuţie prietenii, colegii şi elevii români timoceni aflaţi atunci la studii la liceul român din Vârşet. Trebuie să mulţumesc şi acum regretatului prieten şi coleg Ghiorghe Ciuciulovici, mort în Los Angeles în 1996, apoi istoricului Sava Iancovici (Gârleanu) născut in 1923 si mort în Suedia la Lund - pe atunci student, de asemeni lui Mincu Iancovici – student, Traian Preda cu numele sârbizat de Jivoin Predici-fost doctor la spitalul din Bor, Draghi Ilici-doctor din Ljubniţa, Gheorghe Bagevaţ –doctor din Zăiceri, toţi am distribuit la această istorie la începutul anului 1944 în toate zonele locuite de români. Întreaga muncă de redactare, tipărire şi difuzare s-a făcut în mod gratuit, din iubire de neam şi de limbă românească.

Această istorie, ca să poată vedea lumina zilei a fost introdusă în calendarul bisericesc pe 1944 în interior pentru a putea să pătrundă în zonele locuite de români fără ca să observe cetnicii şi naţionaliştii sârbi care distrugeau orice carte românească găsită la percheziţii deşi pe atunci Serbia se afla sub ocupaţie germană şi bulgară.

1. O altă carte de o mare valoare istorică se numeşte Vlahii croz vekove – Vlahii printre veacuri scrisă de domnul Bratislab Bata Paunovici , din satul Batinaţ pe Morava- lângă Cjupria.

Despre această carte se poate spune că este un miracol. Autorul ei se pare că nici nu a cunoscut alfabetul latin al limbii române în afară de o singură carte a lui Teodor Capidan menţionată în bibliografie.

Cartea este scrisă în limba sârbă cu scopul de a face lumină în jurul chestiunii, locuitorilor vlahi sau români despre care sârbii şi bulgarii spun că sunt venetici pe pământul lor strămoşesc, iar ei sunt adevăraţii băştinaşi. S-a străduit să demonstreze originea şi vatra de formare a poporului român aducând diferite argumente istorice începând din preistorie până în prezent. Dacă această carte ar fi tradusă în limba română ar umple un gol în istoria românilor din Dacia Aureliană.

2. Iancu lu Moană Simionovici scrie Câncicătoarea Partizănească – 28 pagini, Zăiceri 1946, care conţine poezii şi un cuvânt introductiv în care arată că vlahii sau rumânii sunt acelaşi neam. Noi rumânii am fost robi ca şi ceilalţi. Umăr la umăr noi românii cu toţi fraţii am mers patru ani de zile prin cele mai mari bătăi (pagina 1).

Românii la front cu puşca-n mână au pornit mai întâi să scrie pe limba lor şi să vorbească făr de frică (pagina 2).

Autorul foloseşte un mesaj propriu pentru a-i îndemna şi pe alţi rumâni să se înroleze voluntari în armata de partizani a lui Tito, spune poetul în poezia „Iacă răsări şi la noi soarili” (Poezii pagina 24-25): „Rumânilor fraţilor noştri /Partizanii vă cheamă pe voi/Luaţi armili şi plecaţi/În bătaie cu noi.”

Iancu Simionovici se remarcă în fruntea unei pleiade de poeţi timoceni dintre care sub comunişti numai el e singurul care a scris în limba română. Asta pentru că având şi calitatea de deputat al românilor din Timoc nu i se putea întâmpla nimic. Mai târziu după 2 ani (1948) se desfinţează ziarul Vorba Noastră şi postul de radio românesc de la Zăiceri care este donat albanezilor de la Kosovo iar lui i se închide gura prin numirea în funcţia de ministru al agriculturii.

Meritul lui pentru noi urmaşii, este acela că în scrierile sale a folosit cu demnitate şi seriozitate sintagma de rumân, deşi comuniştii lansau pentru prima dată cuvântul de vlah ca fiind denumirea ce se dă românilor din Serbia. Reputaţia lui în rândul partizanilor şi a comitetului central vine din aceea că prin anul 1941 fratele lui, Ghiţă, student la drept în Belgrad cade în mâna Gestapou-lui german, în perioada de ocupaţie germană şi bulgară care este spânzurat în pădurea Craleviţa de lângă Zăiceri.

3. Dr. Slavoliub Gaţovici un mare erudit cercetător al mitologiei timocene şi al poeziei funerare scrie mai multe cărţi despre românii timoceni din care noi cunoaştem trei, scrise în limba sârbă, cu excepţia poeziilor populare care se bazează pe mituri, obiceiuri şi cântecele de moarte.

În prima carte Putevi istine (Cărările adevărului) Zăiceri 1999, spicuim următoarea poezie scrisă în limba română după un alfabet propriu :

„Să fi mărturie!/Să fiu!/Pe lumea asta să fi tu/Da pe lumea aia /Să fie Dumnezeu/Cu sânta Maica Maria/Cu Isus Christos/Cu Arange Mihăilă/Cu Sân Petru scriitoriu/Cu soarili/Cu luna/Cu luceferii/Cu stelili/Cu toţi sfinţii”(pagina 118).

O altă carte este Petrecătura, Pesma ispraciaiana pokoinika vlaha unguriana, Zăiceri 2000 ( Cântecul de însoţire a mortului la vlahii ungureni ). Reproducem un cântec de petrecătură din Jagubiţa-Homole:

„Pusăi şană pe tri cai/Şi plecai cu ei în rai/Da-n rai nu poţi să stai/De jucatul zorilor/De cântecele fecioarelor/De păscutul oilor/De jucatul mieilor” (pagina 139)

A treia carte este „Baiania is Kultu mrtvih severoistocine Srbie , Belgrad 2002 adică Bocete din cultul morţilor în Serbia de răsărit. Reproducem următoarele versuri din cultul morţilor, Povestea lui Dumnezeu:

„Cruce mică cruce mare/Cruce în patru corni de casă/Care în casă să şadă/Şade Ion, Sânt Ion/Şade luna şi o stea”(pagina 87).

4. Una din cărţile cele mai importante şi emoţionante este scrisă de către profesorul universitar Grigore Zăicereanu din Şipicova judeţul Timoc şi Boja Abraş care este intitulată Noi şi vorba noastră-Zăiceri, anul 2004 de 254 pag.

Cartea este cu atât mai emoţionantă cu cât se vede în mod clar că autorii au răsărit dintr-un mediu etnic neidentificat şi nerecunoscut până de curând în Serbia de răsărit, regiunea dintre Morava-Timoc.

Autorii se străduiesc să arate originea şi valorile tezaurului cultural al spiritului românesc.

În prefaţă iată ce scriu autorii:

„Am vrut să făcem o carte de citire pentru românii noştri, din Serbia, care amuncă găsesc câte vreo carte scrisă şi tipărită în limba lor, poate număi aduse din România, că pe aici aşa cărţi nu s-au tipărit.” Autorii speră că şi Serbia se va alinia instituţiilor democratice şi va ieşi de sub influenta politică a întunericului. Ei spun aşa: „Cu democraţia europeană, care încet – încet ajunge în Serbia o să putem şi noi să mai ridicăm capul în sus şi să vedem mai departe. Trebuie să deschidem oichii mai bine, să vedem mai mult şi mai bine, să ştim care suntem şi ce vrem. Fără cultură nu se poate înainta. Iar pentru cultură mai dezvoltată trebuie să avem multe în limba noastră: emisiuni de radio şi de televiziune, ziare şi şcoli şi alte instituţiuni culturale. Avem biserici, dar în ele abia dacă avem popă care ştie să facă slujbă în limba românească, avem multe şcoli, dar amuncă găseşti vreun dascăl care ştie să citească româneşte......”

„Ar trebui acuma să învăţăm multe treburi noi. Mai întâi trebuie să ne ştim limba noastră destul de bine, ca să putem vorbi de toate ce avem în gând.”

Autorii apelează la cititorii din Timoc să fie interesaţi pentru a-şi cunoaşte limba şi bogăţiile sufleteşti aproape unice în Europa. Ei s-au străduit şi au adăugat la volumul de poezii un dicţionar din câteva mii de cuvinte şi au făcut asta dintr-un instinct nativ fără să fi învăţat o zi la o şcoală românească. Cu atât mai mare este meritul acestor corifei ai românităţii din Dacia Aureliană cu cât au fost mai îndepărtaţi de ţara lor mumă şi îngenunchiaţi mai bine de un veac şi jumătate încât să nu aibă curajul şi pretenţia să-şi afirme identitatea. Cartea mai conţine în afară de poezii, câteva zicători ghicitori, snoave şi cântece populare , „frânturele”(lirice) şi balade vechi strămoşeşti. În poezie străluceşte lumina florilor, munca albinelor, rodul furnicilor şi imaginaţia lirică de visători. Iată în poezia Vrăbeţi câteva străluciri lirice:

„Ce s-aude colo-n păr?/Păsărici pe creangă săr. /Da ce fel de păsărici? /Văd nişte vrăbeţi de-ai mici.”(pag.75)

Dar în poezia Nunta este descrisă cu un farmec aparte „Zingă, zingă” tot aud/Aş vrea să mă sui în dud/Şi să văd care îi mireasă,/ Dacă a ieşit din casă..../Drâng, drâng, drâng, bum, bum, bum/Bate toba, ies la drum!/Din clarinet iasă fum./Da mirele cu mireasa/Joacă pân’ se pune masa.”(pag.77).

Reproducem câteva versuri din poezia Timocul e mort :

„ Di la Isânovăţul Mare/dobărâm la Timoc în vale./Apa a lui e otrăvită/da vreodată a fost cistită....Arama toată, numă de voi/ piritu-l trimiteţ la noi./Aurul iar numă de voi, /piritul-l trimiteţ la noi. Argint tot, iar numă de viu,/piritul tot iar de noi./Paladiumul tot numă de voi,/ piritul-l trimiteţ la noi/Selen acolo e iar de voi/pirit aci iar numă de noi./De voi-toată băgăţia,/de noi-goală sărăcia.”

Iată câteva fragmente dintr-o poezia adresată copiilor români din Timoc: „Moşu stă şi să gândeşte;/şi copilului vorbeşte:/La işcoală tot să schimbă,/să vorbeşte altă limbă/Nu e acolo româneşte,/tu moară să-nveţi sârbeşte./Şi numele-ţi să schimbă/să vorbeşti strină limbă./ N’o să fie: Gogă, Trucă./Alte vorbe o să aducă./N-are să fie: apă, peşte.../O să fie tot sârbeşte.”

Cititorul de bună credinţă intuind profunzimea acestor versuri o să înţeleagă mai uşor pentru ce în cei 174 de ani de jug sârbesc românii au ajuns să nu mai zâmbească, să nu mai glumească , sunt trişti a, abătuţi, de parcă în fiecare zi ar însoţi un frate prin alte stele.

4. Un al treilea scriitor din satul Şipicova este Stanoje Nagojevici care a publicat volumul de versuri Primovară perdută- Bor, 2006 tipărită în editura Ariadne Filum sub îngrijirea lui Zavişa Jurj. Autorul cărţii ne arată că „scrie cântece şi poveşti în limba româniască aşa cum să vorbeşte la iel în sat.”

Poetul parcă a răsărit dintr-un nimb de curcubeu luminat de cupola unei catedrale închipuite.El scrie versuri fără să fi învăţat un ceas de şcoală românească , însă poezia lui alunecă pe o câmpie auriferă înrourată de culoarea bujorilor şi a sufletului românesc. În poezia Vorba Noastră se întreabă: „S-ă vă întrăb o vorbă/Fraţă mii ai buni/Di ce va ruşine/Că sânteţ rumâni. / Unde sa văzut/Unde sa uzât/Să nu să vorbiască/Vorba rumâniască.....La voi mă gândesc /Inima bate tare/În peptul rumânesc.”(pag.7)

Iar în poezia Şpicova citim o revelaţie de pastel din Şpicova „Acolo departe/Departe pe mal/Cântă păsărica/Şi paşte un cal iar biserica bătrână este „De vânturi bătută/De lume lăsată”(pag.10). Poetul adulmecă vremurile ascunse în veşnicie pe atunci când se ţineau şezăţorile la lumina stelelor şi fetele, zânele mirese ale lumii ţeseau câlţii pentru cămăşi. El regretă : „Că aşa e traiu în sat/Multă lume la lăsat/Pe care inema-l doare/Să vină la şezătoare(pag.22).

O poezie plină de duioşie, care ar trebui să ne facă să crape obrazul de ruşine al şmecherului cetăţean turmentat care nu ştie că aparţine unei naţii de gintă latină ce nu trebuie trădată şi uitată. Lucrul acesta se vede din poezia Până Rumânia doarme „România e departe/Aripi n-am la ea să zbor/Să măi văd odată/Săm triacă de dor.”(pag.30).

Într-o altă poezie Ionică visează „se arată cât este de nenorocos locuitorul unor meleaguri în care se trece de la un război la alt război aşa cum a fost şi tatăl meu în trei războaie din 1912-1918”. Iată câteva din lacrimile unui soldat: „Ajunsă Ionică acasă/Părânţâ gâsă la masă/Şi puţâne vorbe spusă/În bătaie iar să dusă.”(pag.34).

Emoţionantă este poezia Nu uita care frământă sufletul poetului într-o mare învolburată în care românii nu au recunoscută identitatea. De aceea el roagă poporul său să nu uite :

„Nu uita rădăcina din care ai dat/Şi cuibul de unde ai zburat/Nu uita vatra focului unde ai crescut/Şi scaunul cu tri picioare pe care ai şăzut. ”Nu uita cenuşa şi jeregaiul/Şi ţăstu de pământ unde sa copt mălaiu./Nu uita lumia cu care ai petrecut/Şi ciurelu cu făină pe care ai luat împrumut.

Poetul îşi termină volumul de poezii cu versurile: „Cântecu până scriu/La voi mă gândesc/Inima bate tare/În peptul al rumânesc.”

5. Ne oprim la Cladova, la doctor Draghisa Constandinovici, din Vârbiţa Mare, care şi-a luat doctoratul în istorie anul trecut la Universitatea din Craiova. Domnul doctor Draghisa Constandinovici a publicat un dicţionar practic: Studenski Prirucnik za Rumunski Jezik” (Dicţionar Studenţesc pentru Învăţarea Limbii Române), Kladovo, 2004, 94 pag., tipărit de editura Traian, care are meritul de a întinde o mână de ajutor tinerilor şcolari şi studenţi ce studiază în România la licee, seminarii sau universităţi.

6. O altă carte care a răsărit ca o floare de primăvară şi s-a scris pentru informarea şi documentarea românilor, are autor pe doctor Tihomir Georgevici, cu titlul „Printre românii noştrii” (Kroz nase Rumune), tipărită la editura Ariadnae Filum din Bor, în 2004, sub îngrijirea domnului Zavişa Jurj, de 229 pagini (apărută prima data în 1906 la Belgrad).

Cartea este tipărită în colecţia „Români Uitaţi” şi are mai multe fotografii dintre care unele şi din cărţile mele. Pentru politicienii şi cărturarii sârbi, care se fac că nu ştiu ce asemănare este între limba română şi limba vlahilor, cartea Kroz nase Rumune le stă la dispoziţie să vadă recensămintele sârbeşti de la paginile 22-27, în care românii dintre Morava-Timoc, Serbia de Răsărit aproape 100 de ani apar sub etnonimul de „rumun”, adică român, şi niciodată nu este folosită porecla de vlahi, lucru pe care îl ştiu în Serbia şi copii, nu numai preoţii, învăţătorii şi poliţiştii sârbi refugiaţi din Bosnia, Croaţia, Kosova sau alte ţinuturi părăsite de sârbi în urma războaielor civile.

Merită să-l amintim şi pe poetul Ratomir Markovici, care a publicat poezii încă din anul 1970, în revista „Lumina” de la Panciova, ziarul „Libertatea”, iar în folclor literar al Universităţii din Timişoara, a publicat în mai multe numere cele mai frumoase balade şi poezii lirice de la românii din Timoc.

Meritul lui Ratomir Markovici este acela că are o colecţie de folclor literar românesc din Timoc scris cu semne diacritice şi pe care intenţionăm să le publicăm împreună cu alte poezii populare într-un volum dacă autorul ne va trimite o dischetă sau un CD cu toate poeziile sale proprii şi populare.

Astfel cultura noastră se va întregi cu o lucrare de înalt nivel ştiinţific aşa cum a ştiut să înveţe la Belgrad româneşte de la profesorul său Octav Păun şi P. Vintilescu.

Prigonirile românilor din Serbia nu sunt de azi, de mâine şi despre ele se va vorbi până când nu se va face dreptate şi poporul sârb şi poporul român din interiorul frontierelor Serbiei când vor fi egale şi libere amândouă se va putea spune că acest popor balcanic se poate integra în democraţie europeană pentru că dă dovadă de virtuţi umane, creştineşti şi democratice.

Dacă biserica sârbească în frunte cu epicopii, mitropoliţii şi patriarhii ei ar fi respectat cuvintele sfintei scripturi astăzi ar putea trăi fraţii noştri în Jugoslavia şi nu într-o Serbie în permanentă degradare. De ce le e frică sârbilor, bulgarilor, grecilor dacă noi vorbim româneşte? Pentru că poruncile Sfintei Scripturi sunt altele şi anume ca oamenii să se iubească şi să se ajute unul pe altul. Iată ce spune Biblia: „Cine vorbeşte în altă limbă, nu vorbeşte oamenilor ci lui Dumnezeu(1.Cor.14.2)”.

Poeziile şi cântecele pe care le-au scris fraţii noştri români din Timoc şi pe care le-am anunţat mai sus nu sunt scrise ca orice poezie sau cântec popular ori bocet în libertate şi pace ci sunt scrise de către un popor îngenunchiat pe moşia lui strămoşească în casa lui ocupată de alţii. Poeziile acestea sunt scrise cu lacrimi de sânge, cu suflet zdrobit de durere şi mâhnire că un popor mic care a venit din Asia şi s-a stabilit în calitate de colonişti printre vlahi şi medievali şi mai târziu printre români falsifică acum istoria noastră ne contestă originea, ne falsifică recensămintele şi ne dau a înţelege că vatra noastră istorică nu este aici şi că aceasta este a lor .

Noi credem că putem trăi împreună, dar dacă cei în putere nu vor şti să facă pace, consecinţele de mai târziu vor fi suportate de cel vinovat.

Poezia aceasta la care ne-am referit este scrisă ca în clandestinitate aşa cum îşi scriau sfinţii apostoli cărţile sfinte în catacombe. Citind-o cu atenţie nu rămânem impresionaţi de simplitatea ei ci de ideile înflăcărate din care românii apar ca un popor întârziat în cultură şi literatură, întocmai cum un ghiocel sau o viorea îşi ridică umerii printre gheţuri şi zăpezi ca să vadă lumina lui Dumnzeu.

Ceea ce scriitorii şi poeţii noştri din Dacia Aureliană au scris în întuneric este de datoria noastră umană şi frăţească, să scoatem la lumină tezaurul limbii române şi valorile inestimabile ale spiritului românesc.

Până România doarme măcar să ne trezim noi cei săraci, umiliţi, îngenunchiaţi şi uitaţi. Poate că dacă ne va părăsi Dumnezeu va veni vremea să fim vânduţi ca nişte afişe electorale sau ca Iosif din Biblie. Tot aşa a fost vândută prin dol politic Basarabia de Turcia Rusiei la 1812; iar la 1833 din Sangeacul Vidinului care se întindea până la Belgrad, Rusia a profitat de o criză politică şi militară a Turciei şi a rupt din teritoriul ei provincia autonomă „româno-vlahă” numită Margina, dintre Morava-Timoc şi a dăruit-o fraţilor lor sârbi care abia se năşteau după o robie îndelungată de aproape 500 de ani. Iată că se pot dărui teritorii şi provincii chiar dacă nu eşti proprietar şi eşti un simplu cuceritor în marş.

Dumnezeu să vadă şi să audă rugăciunea celor umiliţi!

Cristea Sandu Timoc 09.09.2007

P-ţa Victoriei , nr.3, Timişoara

tel/fax: 0256/490774

e-mail: astra_romana_timisoara@yahoo.com


luni, 15 octombrie 2007

DACIA AURELIANA

Cuvânt în pustiu

Scrisoarea I

Prea stimaţi cititori,

Într-un moment solemn în care coboară pe pământ ca un fulger sfânt ideea de înţelegere şi pacificare a lumii, pentru care a luptat şi a murit până şi Domnul nostru - Isus Christos - noi, umilii voştri fraţi din Valahia sau Vlaşca, azi România, din partea Asociaţiei Astra Română Timişoara, ne adresăm cu emoţie şi cu speranţă vouă, românilor, fraţilor de peste Dunăre şi din alte zone şi vă spunem că suntem de aceeaşi limbă, credinţă şi suflet românesc.

De asemenea vă dorim sănătate şi vă iubim şi pe cei de altă limbă şi credinţă care ne vreţi ori nu, rugându-vă să vă treziţi şi să dăm mâna ca să ne dezrobim politiceşte şi ideologic şi împreună să punem o temelie, dând speranţă celor umiliţi, uitaţi, dispreţuiţi şi înrobiţi, săraci şi striviţi de comunismul şi naţionalismul care ne-a exterminat în 12 provincii balcanice.

Vom lupta azi, mâine şi totdeauna pentru obţinerea garanţiei constituţionale a drepturilor - românilor din Timoc, Serbia, Bulgaria şi de pretutindeni - civile, religioase, politice, culturale, juridice, economice, etc. Pentru ca în ţările voastre de baştină să fiţi recunoscuţi ca minoritate naţională română şi să se ştie că numele nostru străvechi a fost de mizi, vlahi, cuţovlahi, rămăni, rumâni iar astăzi ni se zice peste tot români.

De aceea îi rugăm pe confraţii sârbi, bulgari, greci, albanezi, ruşi, etc, să citească enciclopediile lor vechi şi să vadă că moldovenii, vlahii, cuţovlahii, rămănii şi rumânii sunt cu toţii români ; ceea ce este tot una indiferent că suntem aruncaţi de soartă în Moldova, în Ucraina, peste Dunăre în Serbia, Bulgaria, Grecia, Albania etc. Suntem un popor de aproximativ 22 de milioane în ţară şi vreo 13 milioane peste frontieră sau în alte continente, deci vorbesc româneşte cel puţin 30 de milioane de români.

Începând din data de 2 iulie 2007 ne-am gândit să stăm de vorbă cu voi de la distanţă, să ne sfătuim, să ne înţelegem şi să scriem cu toţii după priceperea noastră în acest jurnal pe e-mail : astra_romana_timisoara@yahoo.com.

Jurnalul va apare cel puţin săptămânal, ziarul nostru prin internet este intitulat Dacia Aureliană iar interesul nostru public şi naţional este acela de a-i sprijini şi ajuta pe cei de jos, adică pe fraţii noştri din Balcani şi din alte ţări care nici azi în secolul al XXI-lea nu au recunoscută limba română în şcoli, biserici, radio, televiziune şi nu li se permite să se ridice mai sus de folclor, deci nu au încă legalizată identitatea, un caz unic pe faţa globului pământesc.

S-ar putea ca unora să le placă articolele noastre iar altora să nu le placă. Este posibil să şi greşim pe undeva şi de aceea vă cerem anticipat scuze, toţi suntem trecători peste această lume, avem greşeli şi cerem iertare celor pe care i-am jignit sau îi vom supăra cu ceva.

Articolele noastre urmăresc să vă informeze şi să vă documenteze, ele se bazează pe fapte şi nu pe invenţii şi legende istorice. Aşteptăm să ne scrieţi, să ne daţi sfaturi, să ne trimiteţi documente xeroxate, fotografii sau alte probe despre persistenţa românilor în Bazinul Balcano-Carpato-Danubian.

Scopul nostru este să se dezvolte şi să propăşească limba noastră românească, românii să fie stăpâni în zona locuită de ei, pe cultura, credinţa, viaţa şi averea lor şi să nu mai fie trataţi ca un popor ocupat, înrobit aflat de 174 de ani prizonieri în ţara lor strămoşească.

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi, să propăşească şi să înflorească ideea românească şi foaia noastră Dacia Aureliană, să fim uniţi, să trăim în pace, toleranţă reciprocă şi credinţă strămoşească.

Preşedinte

Acad. Ştefan Drăgulescu

Rectorul Universităţii de Medicină-Timişoara,

Fost ministru


Vicepreşedinte

Nicolae CORNEANU

Mitropolitul Banatului


Secretar General

Cristea SANDU TIMOC
Preşedinte executiv de onoare al românilor din Timoc
"Pentru românii de aici, este clar că Serbia este patria lor. Totuşi, ţara de origine, care în sensul etnografic etnolingvistic spiritual şi istoric sintetizează existenţa şi moştenirea antropologică a românilor este România ca singura istorică VALAHIA. Lucrul acesta nu le convine multora incluzând şi anumiţi români. De altminteri când ne identificăm etnic, dacă este fizic sau duhovnic sau în ambele categorii."

Dragomir Draghici din BOR (Timocul "sarbesc" )


„Individul, pentru a putea fi un bun politician, trebuie să aibă un caracter puternic, de nezdruncinat, autoritate, să fie capabil de a spune ”nu”, de a contrazice, de a pune obstacole, de a provoca ura, căci asta este natura politicii. Cineva care caută cu orice preţ să câştige simpatia tuturor, să fie flatat, să evite coflictele, are încă multe de învăţat pentru a fi capabil de a conduce un partid politic cu pretenţii” — Zoran Đinđić (1 August 195212 Martie 2003) Prim Ministru al Serbiei intre 25 ianuarie 2001 - 12 martie 2003.

Stema TRIBALIEI

Stema TRIBALIEI

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000