Malainiţa, Timoc, Serbia/Romanian Global News | |
| |
11 aprilie 2007 Pentru românii din Serbia de Răsărit sau din zona Timocului, acesta este al treilea an în care au putut sărbatori paştele la biserica de la Malainiţa, prima biserică românească ridicată în zonă după aproape 200 de ani. Tot acolo ieri 10 aprilie, a fost o serbare câmpenească ce a strâns români veniţi din toate regiunile Timocului. Sărbatoarea de la Malainiţa organizată de Federaţia Rumânilor din Sârbie a strâns aproape 500 de oameni în jurul bisericii româneşti ridicate în urmă cu doi ani şi jumătate de părintele Boian Alexandrovici, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc. În cadrul manifestării a fost citit şi mesajul adresat lor de catre Preşedintele României, Traian Băsescu, mesaj primit cu bucurie de cei prezenţi. Au fost prezente echipe ale studiourilor TVR de la Timişoara şi Craiova. Câteva formaţii româneşti de muzică şi dansuri populare din zona Slatinei Borului, dar şi de mult mai departe, de pe Valea Moravei, de la Svilainaţ, pentru că până acolo sunt sate româneşti, au demonstrat virtuozitatea cântecului şi dansului românilor din Timoc. Au fost prezenţi români timoceni care au venit de la peste 200 de km distanţă. Au plecat cu noaptea în cap pentru a ajunge la slujba de la biserică. Toţi erau fericiţi nu doar că au asistat la slujba în limba română, dar mai ales pentru ca puteau fi împreună de sărbători. Cum foarte mulţi români din zonă lucrează în străinătate de ani buni de zile, au fost prezenţi oameni care erau veniţi din Austria , Germania sau Elveţia. Toţi, fără excepţie au mărturisit că în urmă cu câţiva ani nu credeau că va fi posibil să participe la o sărbătoare de acest fel, să asculte cântece în limba română, lângă o biserică românească. Din Valea Timocului până în valea Moravei sunt peste 150 de localităţi româneşti. Numărul total al celor care vorbesc limba română mai este în jur de trei sute de mii. La 1833 şi-au pierdut dreptul la a avea biserici româneşti sau şcoli în limba maternă şi a început un lung proces de asimilare. Cu toate că oficial sunt numiţi în limba sârbă “vlahi” şi sunt consideraţi altceva decât românii din Banatul sârbesc, aceşti oameni continua să vorbească româneşte. De altminteri copiii înainte să meargă la şcoală fac un an pregătitor pentru că foarte puţini ajung să înveţe în familie sârbeşte. Revenind însă la sărbătoarea de astăzi de la Malainiţa ea a încheiat într-un mod destins şirul sărbătorilor pascale. Trebuie spus că părintele Boian a ţinut în fiecare zi slujbe la biserică. Oamenii au ciocnit ouă roşii s-au veselit şi s-au simţit preţ de câteva ore mai aproape de cei de acelaşi neam. |
TRIBALIA
Lista mea de bloguri
miercuri, 11 aprilie 2007
Paştele la Biserica românească din Malainiţa - serbat de românii din toate zonele Timocului
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
"Pentru românii de aici, este clar că Serbia este patria lor. Totuşi, ţara de origine, care în sensul etnografic etnolingvistic spiritual şi istoric sintetizează existenţa şi moştenirea antropologică a românilor este România ca singura istorică VALAHIA. Lucrul acesta nu le convine multora incluzând şi anumiţi români. De altminteri când ne identificăm etnic, dacă este fizic sau duhovnic sau în ambele categorii."
Dragomir Draghici din BOR (Timocul "sarbesc" )
„Individul, pentru a putea fi un bun politician, trebuie să aibă un caracter puternic, de nezdruncinat, autoritate, să fie capabil de a spune ”nu”, de a contrazice, de a pune obstacole, de a provoca ura, căci asta este natura politicii. Cineva care caută cu orice preţ să câştige simpatia tuturor, să fie flatat, să evite coflictele, are încă multe de învăţat pentru a fi capabil de a conduce un partid politic cu pretenţii” — Zoran Đinđić (1 August 1952 – 12 Martie 2003) Prim Ministru al Serbiei intre 25 ianuarie 2001 - 12 martie 2003.
Dragomir Draghici din BOR (Timocul "sarbesc" )
„Individul, pentru a putea fi un bun politician, trebuie să aibă un caracter puternic, de nezdruncinat, autoritate, să fie capabil de a spune ”nu”, de a contrazice, de a pune obstacole, de a provoca ura, căci asta este natura politicii. Cineva care caută cu orice preţ să câştige simpatia tuturor, să fie flatat, să evite coflictele, are încă multe de învăţat pentru a fi capabil de a conduce un partid politic cu pretenţii” — Zoran Đinđić (1 August 1952 – 12 Martie 2003) Prim Ministru al Serbiei intre 25 ianuarie 2001 - 12 martie 2003.
Stema TRIBALIEI
Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000
Arhivă blog
-
►
2008
(50)
- ► septembrie (8)
-
▼
2007
(36)
- ► septembrie (1)
Un comentariu:
Chris,
si pe luna mai ce subiect pui ... ?
Trimiteți un comentariu