TRIBALIA

TRIBALIA

Lista mea de bloguri

marți, 20 ianuarie 2009

INCEPUT DE NORMALITATE (2)

8 decembrie 2008 – În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor TVR Internațional, Parintele Boian Alexandrovici, protopop de Dacia Ripensis și Preot Paroh al Malainiței, a fost distins cu premiul „Dimitrie Cantemir” al Ministerului Afacerilor Externe, acordand si un amplu interviu la TRINITAS TV

În urma alegerilor din 30 noiembrie 2008, dl.Viorel Badea a fost ales Senator pentru Diaspora – Romanii din Europa – Asia, iar dupa validarea Senatului, a fost ales si vicepresedinte al Comisiei de Politica Externa a Senatului. Domnia sa a fost intre 1999 si 2001 secretar de stat la Departamentul pentru Relatiile cu Romanii de peste Hotare, iar între 2001-2006 consilier in cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Membru PLD si apoi PDL, Viorel Badea este Coordonator politic la Comisia pentru romanii de pretutindeni și în această calitate este autor al proiectul de Lege pentru sprijinirea comunităţilor româneşti de pretutindeni, al capitolului din Programul PDL referitor la sprijinul acordat comunitatilor romanesti de pretutindeni, precum și al strategiei PDL de abordare a relatiilor cu comunitatile romanesti din lume.

7 ianuarie 2009 – Craciun pe stil vechi - Prezent la Slujba Nasterii Mantuitorului pe stil vechi de la Malainita, vicepresedintele Comisiei de Politica Externa a Senatului Romaniei, senatorul Viorel Badea, a avut intalniri informale cu liderii comunitatii romanesti din Timoc si cu Parintele Boian Alexandrovic, parohul bisericii de la Malainita, transmite Romanian Global News.
In cadrul intalnirilor avute cu Pedrag Balasevic, presedintele Partiei democrate a Rumanilor din Serbia si cu Dusan Parvulovic, directorul Federatiei Rumanilor din Serbia, acestia au subliniat dezinteresul fostului guvern pentru romanii din Timoc si faptul ca Departamentul pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni in mod intentionat a « uitat » de cei aproaximativ 300.000 de romani din zona, facand o politica impotriva intereselor romanesti.
Intr-o declaratie facuta in exclusivitate Agentiei Romanian Global News, senatorul Viorel Badea a declarat :« Cu toate ca eram la curent cu situatia grea a acestei importante comunitati romanesti am vrut sa mai am inca odata marturia liderilor ei care practic mi-au reconfirmat dezinteresul fostului executiv pentru situatia lor si faptul ca nu au fost ajutati in proiectele propuse Bucurestiului, lucru care a daunat foarte mult pastrarii identitatii romanesti de aici.
Motivele utilizate de fostul guvern de genul ca daca sunt numiti sau isi spun vlahi ei nu ar trebui considerati romani, mi se par aberante. Hai sa nu-i mai consideram germani pe svabi si sasi, iar pe maghiari sa nu-i mai consideram unguri. Cam asta ar fi logica celor care promoveaza asemenea idei.
Este o logica stramba care nu are ce cauta in politica statului roman. Dealtfel in noul program de guvernare ne-am luat obligatia de a recunoaste ca romani de pretutindeni pe toti cei care utilizeaza denumiri istorice sau regionale ale etnonimului de roman. Aici avem in vedere inclusiv denumirea de "vlahi", care este o denumire veche romaneasca si care este inca utilizata la sud de Dunare dar nu numai, pentru a denumi populatia romneasca.Vom face toate demersurile ca romanii din Timoc, idiferent cum sunt denumiti sau se autodenumesc sa aiba tot ajutorul actualului executiv de la Bucuresti. Vor trebui recuperati anii din urma pierduti de fostul guvern care in mare parte a acordat ajutoare clientelare, departe de nevoile reale ale comunitatilor. »

Juriul Festivalului cultural „Mihai Eminescu” desfașurat între 12-15 ianuarie 2009 în Turnu Severin, Orșova și Băile Herculane a hotărât să acorde unul dintre premiile „Eminescu“ preotului Boian Alexandrovici, ctitorul primei biserici româneşti în Valea Timocului, la Malainiţa. „Acest premiu recunoaşte eforturile şi sacrificiile pe care Boian Alexandrovici le-a făcut, sfidând vitregia istoriei, zidind în anul 2005, după 170 de ani de secetă duhovnicească în Serbia de nord-est, o bisericuţă unde Liturghia să se audă în limba română, iar românii din zonă să spună „Tatăl nostru“ în limba străbunilor“, a declarat, pentru Agerpres, academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele juriului

Prima slujba tinuta in limba romana in Parohia Ortodoxa Romana din Bor.

In ziua de Postul crucii cu o zi inainte de Boboteaza (18.ianuarie pe stil vechi), Consiliul Parohial al Parohiei Ortodoxe Romane din Bor a organizat slujba Aghiazmei Mari, pentru credincioşii ortodoxi români din comuna Borului, transmite corespondentul Romanian Global News, din Timoc. Slujba Sfinţirii Aghiazmei Mari a fost oficiată in două localităţi : Brezonic - Bor şi Metovniţa. La slujbă tinuta de preotul Boian Alecsandrovici din Malainiţa şi ipodiacon Iel Buobu Lui din Isacova, a participat un număr mare de credincioşi.

Este prima slujbă tinuta în limba română, de la înfiinţarea (reactivarea) Parohiei Ortodoxe Române din Bor.

Romanii din Bor a fost foarte mulţumiti de slujba tinuta în limba lor maternă, iar unii din batrăni spuneau că nu le-ar parea rau sa moara acum dupa ce au ajuns să traiască să audă slujba în limba română.
Cel mai interesant comentariu a fost al unui credincios care spunea: „Am înţales aproape tot, da parintele citea din carte în limba noastră. De când mama m-a facut m-a învaţat că limba noastră nu poate să să scrie, că noi nu avem alfabet".


Niciun comentariu:

"Pentru românii de aici, este clar că Serbia este patria lor. Totuşi, ţara de origine, care în sensul etnografic etnolingvistic spiritual şi istoric sintetizează existenţa şi moştenirea antropologică a românilor este România ca singura istorică VALAHIA. Lucrul acesta nu le convine multora incluzând şi anumiţi români. De altminteri când ne identificăm etnic, dacă este fizic sau duhovnic sau în ambele categorii."

Dragomir Draghici din BOR (Timocul "sarbesc" )


„Individul, pentru a putea fi un bun politician, trebuie să aibă un caracter puternic, de nezdruncinat, autoritate, să fie capabil de a spune ”nu”, de a contrazice, de a pune obstacole, de a provoca ura, căci asta este natura politicii. Cineva care caută cu orice preţ să câştige simpatia tuturor, să fie flatat, să evite coflictele, are încă multe de învăţat pentru a fi capabil de a conduce un partid politic cu pretenţii” — Zoran Đinđić (1 August 195212 Martie 2003) Prim Ministru al Serbiei intre 25 ianuarie 2001 - 12 martie 2003.

Stema TRIBALIEI

Stema TRIBALIEI

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000