TRIBALIA

TRIBALIA

Lista mea de bloguri

miercuri, 6 februarie 2008

Felicitare Deschisă


Preşedintelui Republici Serbia,
Preşedintele Partidului Democrat,
Domnului Boris Tadici



Cu respect domnule preşedinte,


Dorim înainte de toate să vă felicităm pentru victoria clară pentru preşedenţia Republici Serbia, în numele meu şi numele tuturor organizaţiilor române (cum ne numim singuri sau valahi cum ni se spune în limba sârbă) Serbia de nord est, Federaţia Vlahilor din Serbia care este de fapt Federaţia Românilor din Serbia.

Domnule preşedinte, vă spun dumneavoastră ca preşedinte al Republici Serbia şi preşedinte al Partidului Democrat, vă reamintesc că e vremea maturizări şi ca primul om al Serbiei, adunaţi pe reprezentanţii românilor din întreaga Serbie ( Voivodina şi Serrbia de nord est ) şi aceştea sânt: Organizaţiile Neguvernamentale, Consiliile naţionale ( noi, precum ştiţi avem două, unul românesc şi altul vlahilor cum se citesc pe limba sârbă, dar amândouă sânt româneşti cum spunem în limba noastră maternă română ), partidele politice ( Dumneavoastră ştiţi cine va dat ajutor necondiţionat ) şi desigur şi reprezentanţii Biserici Ortodoxe Române din Serbia.

Timpul este domnule preşedinte, să îndreptăm în special nedreptatea poporului român din Serbia, care în acest moment statul îl vede ca două minorităţi naţionale, chiar dacă noi vorbim aceiaşi limbă, nu putem în scris să ne înţelegem, pentru că partea a doua a acestui popor din nord estul Serbiei, nu au şcoli în limba maternă, nu avem massmedie în limba noastră şi statul nu ne lasă să construim biserici şi să ţinem slujbele în limba noastră. Cum este posibil ca o parte a poporului din acelaşi stat (nord estul Serbiei) nu are drepturi, iar cealaltă parte are drepturi (în Voivodina)? Deasemenea vă reamintim, comunitatea sârbă din România are toate drepturile complete.

În speranţa că ne veţi răspunde pozitiv şi vă veţi ocupa de noi ca o parte din societatea în acărui frunte sânteţi, vă salutăm.

Din Nigocin,
05. februar 2008.
Federaţia Românilor din Serbia
Director, Duşan Părvulovici

Niciun comentariu:

"Pentru românii de aici, este clar că Serbia este patria lor. Totuşi, ţara de origine, care în sensul etnografic etnolingvistic spiritual şi istoric sintetizează existenţa şi moştenirea antropologică a românilor este România ca singura istorică VALAHIA. Lucrul acesta nu le convine multora incluzând şi anumiţi români. De altminteri când ne identificăm etnic, dacă este fizic sau duhovnic sau în ambele categorii."

Dragomir Draghici din BOR (Timocul "sarbesc" )


„Individul, pentru a putea fi un bun politician, trebuie să aibă un caracter puternic, de nezdruncinat, autoritate, să fie capabil de a spune ”nu”, de a contrazice, de a pune obstacole, de a provoca ura, căci asta este natura politicii. Cineva care caută cu orice preţ să câştige simpatia tuturor, să fie flatat, să evite coflictele, are încă multe de învăţat pentru a fi capabil de a conduce un partid politic cu pretenţii” — Zoran Đinđić (1 August 195212 Martie 2003) Prim Ministru al Serbiei intre 25 ianuarie 2001 - 12 martie 2003.

Stema TRIBALIEI

Stema TRIBALIEI

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000