Motto :
« Un cuvânt la vreme ni se pare, că pentru ţara noastră împreună cu guvernul ei a sosit vremea de a se ocupa în mod radical de soarta Românilor din dreapta Dunării »
Mihai Eminescu, 1 decembrie 1876
Gândurile lui Mihai Eminescu, rostite în urma cu 132 de ani sunt, în contextul evenimentelor din Serbia-Kosova, sunt mai actuale ca oricând !
Se vorbeşte în aceste zile foarte mult de prietenia seculară româno-sârbă.
Făcând însă un recurs la istorie şi stând strâmb, dar judecând drept, putem vedea :
Ce câştig avem noi susţinând Serbia?
Sârbia şi-a dovedit mereu adversitatea, dacă nu duşmănia faţă de România!
Genocidul cultural împotriva românilor durează de 175 de ani!
În 1833, cu sprijinul Rusiei, Serbia cneazului Miloş Obrenovici a ocupat teritoriul din stânga Timocului, cu o populaţie românească, punând capăt voievodatului autonom al Negotinului care, din 1560 avea un principe român din familiile Carapancea şi Crăciun. A urmat deposedarea românilor de pământuri în zona Negotinului şi colonizarea cu sârbi, care au fost împroprietăriţi cu pamânturile luate de la românii băştinaşi! Românii reprezentau cel putin 1/6 din populaţia cnezatului sârb! A urmat încercarea de deznaţionalizare a românilor din Timoc. Preoţii români au fost alungaţi, şcolile româneşti au fost închise. Apoi numele de familie au fost "slavizate" prin adăugarea sufixului "ovici" la numele românesc. A urmat obligarea botezării copiilor cu prenume sârbe. Şi totuşi, la începutul Primului Război Mondial, numărul lor era de circa 300.000-350.000!
În 1918, armata sârbă, sprijinită de corpul expeditionar francez, condus de Franchet d'Esperey, a ocupat întregul Banat, pe cere nu-l mai stăpânise până atunci, cu Timişoara, oprindu-se la Mureş, dorind să anexeze şi Aradul! Primele măsuri au fost de a aresta învăţatorii, profesorii şi preoţii români, ceea ce a dus la exodul acestora în România! Cu chiu cu vai sârbii s-au retras din 2/3 din Banat în 1920, păstrand 1/3 din teritoriu, unde sârbii erau minoritari, majoritari fiind germanii împreună cu românii.
În 1918, la retragerea maghiarilor, în Banatul sârbesc erau 105 învaţători români, iar in zona ce a revenit României, 53 de învăţători sârbi. După 13 ani, în anul 1931, în Banatul « sârbesc » rămăseseră doar 4, în timp ce în Banatul românesc numărul învăţătorilor sârbi crescuse la 64! Abia in 1934 s-a rezolvat problema şcolilor, prin Convenţia între Regatul României şi Regatul Iugoslaviei, referitor la Regulamentul şcolilor primare minoritare din Banat, semnată la Belgrad, la 10 martie 1933 şi înregistrată la 3 martie 1934.
Românii din Timoc s-au bucurat de recunoastere timp de doi ani, cand li s-a permis apariţia a doua ziare (scrise în română cu litere chirilice), precum şi a unui post de radio! (Asta poate şi pentru faptul ca Dvoriana Păun, amanta lui Iosip Broz Tito, de atunci, era româncă din Timoc!) Dupa otrăvirea ei de către cei ce o susţineau pe sârboaica Iovanca, cea care îi va deveni soţie lui Tito, drepturile le vor fi luate! Ultima dată mai apar ca români în 1953, când la recensământ vor fi "găsiţi" numai 99.000 de români în Banatul « sârbesc » şi Timoc. La următoarele recensăminte numarul lor a scăzut drastic şi li s-a găsit o nouă identitate, fiind numiţi "vlahi", un alt popor diferit de români! Se spune ca Vlahii sunt ori "sârbi latinizaţi", ori urmaşi ai sârbo-celţilor!!!
În continuare au fost lipsiţi de şcoală şi biserică în limba româna! La şcoala, copiii români ce vorbeau în pauză româneşte, erau pedepsiţi!
Construirea unei biserici româneşti la Malainiţa, lângă Negotin, în urmă cu câţiva ani, au înfuriat autorităţile locale laice şi bisericeşti sârbe. Numai intervenţia preşedintelui Băsescu şi a societăţii civile româneşti au dus la salvarea bisericii şi la pedepsirea părintelui Boian numai la închisoare cu suspendare! Sprijinul acordat de episcopul român Daniel de la Vârşeţ, au dus la expulzarea acestuia, iar acum acesta locuieşte la Deta în România!!!
În aprilie 2006, preşedintele Băsescu a cerut la Belgrad şi Vârşeţ ca statul sârb să recunoască episcopia ortodoxă română în Serbia, care să fie în egală măsură pentru români şi pentru românii-valahi timoceni. Supărat, Patriarhul sârb Pavle nu a găsit de cuviinţă să-l primească pe preşedintele României.
De altfel, legea cultelor în Serbia, promulgată la câteve zile după vizita Preşedintelui Băsescu, nu recunoaşte cultul român ortodox. Cultele recunoscute în Serbia prin art. 10 sunt următoarele: Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Romano-catolică, Biserica Slovacă Evanghelistă, Biserica Creştină Reformistă şi Biserica Evanghelistă Creştină, precum şi Comunitatea Islamică şi Comunitatea Evreiască.
În timp ce legea română a cultelor prevede 18 culte recunoscute între care Episcopia Ortodoxă Sârbă de la Timişoara care apare pe locul 2 şi are jurisdicţie în Banat, Oltenia, Crişana şi oriunde va dori să înfiinţeze parohii, trebuind doar să le anunţe ministerului spre luare în evidenţă.
Să nu uităm şi poziţia patriarhului sârb Pavle, care a atacat Biserica Ortodoxă Română, punându-se pe aceeaşi poziţie cu Patriarhul Alexei al Rusiei în privinţa Mitropoliei Basarabiei!
Aşadar de ce să-i susţinem pe sârbi?
Nu i-am văzut pe parlamentarii noştri, cu excepţia domnilor Horaţiu Buzatu şi Marian Jean Marinescu, precum şi a doamnelor Roberta Anastase şi Monica Iacob Ridzi, să ia atitudine faţă de tratamentul românilor din Timocul sârbesc!
Multă lume vorbeşte de "prietenia seculară româno-sârbă"!
Din pacate aşa a fost: ROMÂNO-SÂRBĂ!
Reciproca, din păcate, n-a existat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu