375 DE MINUTE PE LITORALUL BULGĂRESC

Luni 21 iulie 2008 – Jupiter – România.

Un telefon de la un prieten jurnalist la un respectabil ziar central:

„Sunt la ”SCOICA”. După amiază merg cu soția pe litoralul bulgăresc câteva ore. Nu vrei să ne însoțești?”

„Cum să nu!”

De aproape 10 ani am străbătut Bulgaria în zonele locuite de români. De la Vidin la Silistra (unde românii din Bulgaria trăiesc în peste 90 de localități) și apoi în sud la aromânii din Velingrad, Rachitovo, Peștera, Dorkovo, Gorna Giumaia, Dubnița, Sofia.

Dar pe litoralul bulgăresc nu ajunsesem.

Poate și datorită poveștilor despre mafia bulgărească, care în 2000 îl lăsase pe IPS Vlasie Mogîrdan, Mitropolitul „stilist” de la Slătioara, în chiloți și pielea goală, la Pomorie, pe litoralul bulgăresc al Mării Negre! E adevărat că, datorită intervenției promte a consulului României de atunci, dl. Ionel Bănică, în patru ore, IPS Vlasie si-a primit inapoi țoalele, merțanul și toți banii!

Dar între timp dl consul Ionel Bănică a fost mutat!

Plecăm din fața hotelului „SCOICA” pe la 14.30.

La 15.10 intrăm în Bulgaria!

Străbatem Cadrilaterul.
Rememorez relațiile româno-bulgare din ultimii 180 de ani:

Astfel, după războiul ruso-turc din 1828-1829, încheiat prin Pacea de la Adrianopole, bulgarii au continuat să emigreze în Valahia, în special în județele Dolj, Romanați, Teleorman, Vlașca, Ialomița și Prahova. Aceste elemente ce luptau pentru emanciparea Bulgariei, au participat la Revoluția de la 1848 din Țara Românească. Bulgarii din București și din celelalte centre ale Valahiei, în special din Ploiești, au luat parte activă la revoluția de la 1848.

Douăzeci de ani mai târziu, notabilii bulgari stabiliți în România, într-un memoriu înaintat Franței în iunie 1868, arătau:

„Deoarece trăiesc în România liberă, pot prin scris, cât și prin viu grai, să solicite orice dorință pentru conaționalii săi și, totodată să arate situația grea în care se află frații lor de la sud de Dunăre”.
În același an dar o lună mai târziu, adică în iulie 1868, bulgarul Kazakovici din Alexandria, îi scria conaționalului său Ivan Kasabov din București că în România sunt toate condițiile ca tineretul bulgar să se instruiască, iar învățătorul Hristo Zlatiev (Zlatovici) are întreaga libertate din partea autorităților să-i învețe pe copii și-i face „să se simtă bulgari, chiar dacă sunt născuți in România”

Marele revoluționar bulgar Gheorghe Sava Racovski (1821- 1867) a părăsit în 1863 Belgradul, deziluzionat de ezitările sârbilor de a sprijini cauza bulgarilor și s-a stabilit la București unde, cu ajutorul negustorilor bulgari a început, la 8 martie 1864 editarea ziarului „BĂDĂȘNOST” – VIITORUL – care, printre altele, milita pentru prietenia româno-bulgară.

El arăta că România a fost pentru poporul bulgar „un azil liber și inviolabil, iar casa săteanului român a fost deschisă bulgarului cu cea mai mare ospitalitate”


Publicistul și revoluționarul bulgar Liuben Karavelov (1834-79) scria în ziarul „SVOBODA” editat la București în 1869: „Trăim într-o țară pe care o putem numi o a doua Elveție. România, conform Constituției sale liberale, permite tuturor naționalităților, fără deosebire, să se dezvolte liber, să se întărească și să progreseze, să se dedice comerțului și să exercite orice muncă, fără nici un fel de opreliște; pe scurt, România este țara care a înscris ca deviză cuvintele: «LIBERTATE ȘI CULTURĂ». Noi bulgarii, de asemenea avem deplină libertate, ca naționalitatea noastră să înflorească, să ne îmbogățim literatura, să ne apărăm entitatea etnică și răspicat să ni se audă vocea în toate problemele majore care ne privesc!”

În același an 1869 a fost întemeiată la Brăila „SOCIETATEA LITERARĂ BULGARĂ” nucleul care a stat la baza viitoarei ,ACADEMII BULGARE din 1911.

De asemenea guvernul român a finanțat și cu bani instituțiile culturale bulgărești din România. Astfel, la 18 ianuarie 1868, Asociația Intelectualilor a Comunității Bulgare din Brăila mulțumea Primăriei din localitate pentru cei 150 de galbeni alocați Școlii Bulgare,...„cu cea mai profundă recunoștință și gratitudine pentru această cu adevărat filantropică dotație.”

Etnicii bulgari din România au avut o contribuție imensă la renașterea precum și la mișcarea de eliberare a patriei lor de origine – Bulgaria.
Astfel,
- în România au apărut primele tipărituri în limba bulgară modernă (Râmnicu Vâlcea, în 1806 - Culegerea lui Sofronie Vraceanski),
- în România au luat naștere primele școli bulgărești iar în1824 la Brașov, s-a tipărit primul abecedar bulgar,
- în București s-a redactat primul proiect al Constituției Bulgariei în 1848 și s-a constituit primul Comitet Central Revoluționar Bulgar.
- Tot în București a luat ființă primul parlament neoficial bulgar în 1876,
- iar la Brăila s-au pus bazele Academiei Bulgare în 1869.
- În România s-au format și primele cete de luptători revoluționari pentru eliberarea Bulgariei încă din 1841.

Până în 1878 pe teritorii românești au funcționat aproape 40 de școli în limba bulgară la București, Galați, Giurgiu, Alexandria, Ploiești, Bolgrad, Brăila, etc. precum și în Banatul aflat atunci sub austro-maghiari, la Vinga, Dudeștii Vechi etc., iar la Bolgrad a funcționat și primul liceu de limbă bulgară. În această perioadă au fost tipărite peste 300 de titluri de cărți bulgărești, peste 60 de ziare și reviste, existau 19 de tipografii și redacții bulgare; multe dintre ele tipărind și în românește.

În România și-au găsit adăpost cei mai reprezentativi oameni ai științei, culturii, literaturii și ziaristicii bulgare; cei mai de seamă activiști bulgari ai vieții politice și revoluționare, precum: Gheorghe Sava Rakovski, Liuben Karavelov, Vasile Ion Cancea Levski, Hristo Botev și mulți alții. Poporul bulgar a găsit un adăpost și cea de a doua patrie în România.

Relațiile româno-bulgare au continuat să fie excelente și după câștigarea independenței României și reapariția statului bulgar,cu excepţia problemelor privind fixarea graniţei în sectorul Silistra.

 numirea de reprezentanţi diplomatici şi consulari români la Sofia şi Rusciuc (deşi Bulgaria era încă stat vasal Turciei).

a) septembrie 1878 Carol I îl numeşte ca prim agent diplomatic şi consul general la Sofia pe Alexandru Sturdza (fără a mai aştepta beratul Porţii).

b) 28 mai 1879 -îl numeşte consul la Rusciuc pe Alexandru Stoianovici ( fără a anunţa Turcia, care recunoaşte tacit situaţia).
 Răspunsul cneazului Alexandru Battenberg la scrisorile de acreditare ale lui Alexandru Sturdza: "Bulgaria nu va uita niciodată că, în momentele grele, fiii ei au găsit în România ospitalitatea cea mai frăţească şi că eforturile poporului bulgar pentru libertate şi progres au fost totdeauna privite cu o nobilă simpatie de către români"
 Numirea unui agent diplomatic bulgar la Bucureşti, fără a se mai ţine cont de suzeranitatea Turciei.
 Relaţiile comerciale le vor depăşi pe cele cu Serbia,
 În martie 1885 s-a încheiat convenţia poştală româno - bulgară.
 Vizitele cneazului Alexandru Battenberg în România, precum şi trecerile lui prin Bucureşti, vizita regelui Carol I la Rusciuc, gesturile de atenţie reciprocă, au dus la consolidarea legăturilor prieteneşti dintre cele două ţări, care au culminat cu propunerea în iunie 1886 din partea cneazului Alexandru Battenberg de constituire a unei Confederații Româno-Bulgare ce urma să aibă armata comună în caz de război.

1886-1887 – a fost pregătită în detaliu Unirea României și Bulgariei sub sceptrul lui Carol I, în forma unei monarhii dualiste de tip austro-ungar. „Întreaga presă bulgară, mari personalități culturale și politice din țara vecină, numeroși cetățeni de la sudul Dunării au pledat entuziast pentru această unire, care ar fi rupt ireparabil coloana vertebrală a influenței rusești în Balcani” .

Din păcate, presiunile și amenințările Rusiei la adresa României și Bulgariei, (amenințate cu ocuparea militară) au dus la eșecul acestui proiect în 15 iunie 1887.

Christian

Va urma...