LIII. NAŢIUNI INCORIGIBILE
Este posibilă o constrângere a statelor recalcitrante să se democratizeze?
Distinşii noştri cititori, de astăzi şi de mâine, veţi observa că toate scrierile noastre, nu sunt făcute pentru a avea vre-un folos personal, ci sunt scrise cu lacrimi şi sânge, în dorinţa de a găsi un refugiu în sufletele celor care iubesc dreptatea, libertatea şi egalitatea dintre oameni şi naţiuni, indiferent din ce seminţie ar fi.
Nu se poate ca toate popoarele din peninsula Balcanică să fie ortodoxe, să vorbească sârbeşte sau bulgăreşte, greceşte şi să-i urască pe ceilalţi care cred şi vorbesc altă limbă. Aruncând o privire înapoi în trecutul istoric, observăm că locuitorii din Balcani se înţelegeau mai bine între ei, până prin secolul XVIII şi XIX, când a apărut naţionalismul în biserică, familie şi şcoală.
Mulţi îşi pun întrebarea dacă este justificat naţionalismul la sârbi, pentru că în realitate fiecare popor este naţionalist, atunci când este ameninţat de o forţă străină din afară sau de către alte popoare mici sau mari , capabile să ne modifice structura etno biologică, etno psihologică şi să le ameninţe integritatea teritorială. Ori după câte ştim din istorie sau din literatură nu cunoaştem vreo ţară vecină care să-i fi ocupat, persecutat şi prigonit pe sârbi pentru ca să renunţe la valorile lor inestimabile de naţiune slavă în Balcani. Dimpotrivă, sârbii încă aflându-se în stare de şubjugare sub turci de la 1389- 1833, fără ţară, fără armată, fără şcoli şi biserici în limba lor maternă, datorită dezvoltării creştinismului şi a ortodoxiei şi-a luat rolul în serios şi a deznaţionalizat nu numai popoarele învecinate dar şi pe unele îndepărtate ocupând în acelaşi timp şi teritoriile acestora. Despre acest aspect am mai scris.
Cea mai bună societate este să favorizezi şi să protejezi o diversitate de culturi, într-o unitate de idei. Cu cât într-o ţară sunt mai multe culturi, limbi, credinţe, ţara aceea este mai înfloritoare şi poate avea mai multe virtuţi pentru a se afirma în cultura regională, europeană sau continentală.
N-am înţeles de ce naţionalismul la sârbi este atât de vicios, veninos, agresiv şi încărcat de ură de rasă, limbă, etc.. Susţinem acest lucru, pentru că n-a venit nici un popor să cucerească Serbia, n-a venit nici un popor să interzică sârbului să nu mai vorbească sârbeşte ci să vorbească turceşte, nemţeşte, româneşte, ungureşte sau altă limbă. N-am auzit să fi venit vre-un alt popor peste sârbi şi să-i fi obligat să renunţe la ortodoxie, la alfabetul lor chirilic şi să devină catolici, aşa cum erau pe la anul 1220, sub Stevan Pârvovencianin. Nu cunoaştem nimic din istoria zbuciumată a vecinilor noştri, în care ei să fi întâmpinat greutăţi în dezvoltare, aşa cum au întâmpinat românii, fie din nordul Dunării, fie din sudul Dunării. De asemeni ne-am pus întrebarea în nenumărate rânduri, ce folos au dacă interzic în şcoli, biserici, televiziune, radio, justiţie, etc., limba maternă a românovlahilor din Timoc-Serbia de Răsărit? Desigur n-au nici un folos, decât să blocheze dezvoltarea culturală a românilor încât să nu-i concureze pe sârbi, care îşi dau seama că făcând un paralelism cu spiritualitatea românească de sorginte latină, sunt cu două trepte mai jos.
Ce s-ar întâmpla dacă de mâine încolo executivul de la Belgrad, Sofia, Atena, etc., ar înceta să promoveze procesul de desnaţionalizare forţată împotriva românilor şi aromânilor, pe care ei îi poreclesc vlahi şi fraţii noştrii români şi aromâni, ar fi trataţi civilizat, cu şcoli şi biserici, pe care de fapt unii le-au avut în zona Balcanilor, mai bine de 100 de ani, sub protecţia culturală şi financiară a României. Credem că minorităţile dintr-o dată s-ar simţi egale şi s-ar putea dezvolta o relaţie sinceră de colaborare şi prietenie, şi nu am trăi zile amare, aşa cum le trăiesc fraţii noştri din Timoc Serbia de Răsărit, azi.
Dacă privim peste minorităţile româneşti şi aromâneşti, fie din peninsula Balcanică, fie din spaţiul nordic, din Moldova, Ucraina, de influenţă rusească, constatăm cu uimire că România n-a fost în stare în cei vreo 19 ani de la revoluţie, să obţină un statut civilizat pentru o minoritate să zicem din Grecia, Serbia sau alta. Cine se face vinovat de aceste insuccese? Unii spun că politicienii noştri, alţii spun că mass-media şi presa, care nu s-a ridicat la înălţime nici chiar atunci când a trecut pe la Bucureşti câte un preşedinte sau premier, de la Belgrad, Sofia sau Atena, să-i întrebe cum de îşi permit să comită crima de genocid şi etnocid împotriva minorităţilor româneşti din sudul sau din nordul Dunării, şi să aibă pretenţia că ne sunt „preteni”?
Alţii aruncă vina însăşi pe aceste minorităţi ale noastre, care au zeci de organizaţii împrăştiate în diferite zone şi care practic nu fac sau nu rezolvă mai nimic. Această populaţie, ca să poată supravieţui nici nu e îndrumată, consultată şi nici nu este asistată cu un minimum de buget, pentru a avea reviste, ziare, edituri, radio, televiziune. Presupunând că nu mai au buget prin departamentul românilor de peste hotare, că România trece printr-o criză financiară şi nu se pot consuma banii ţarii, pentru nişte locuitori străini imprăştiaţi în întreaga peninsulă Balcanică, atunci cum de se consumă atâtea miliarde pentru minorităţile paralele din România care primesc în jur de 200.000 euro, în timp ce fraţii noştri timoceni, aromâni, basarabeni şi bucovineni nu primesc nimic. Ne îngăduim presupunând că avem de a face cu oameni de bună credinţă care mai simt româneşte, să găsească soluţie ca problema financiară, şcolară, religioasă , culturală, juridică, mass-media, etc să fie monitorizată de către Uniunea Europeană şi să se rezerve un buget destinat cu exactitate fiecărui grup etnic şi fiecărei organizaţii cultural - politice. Este păcat şi vom fi blestemaţi de către urmaşii noştri că lăsăm să fugă anii şi să nu izbutim din punct de vedere politic şi diplomatic să rezolvăm absolut nimic. Este ca şi când de 19 ani, România nu ar fi avut Minister de Externe.
Pe de altă parte dacă nu există un dialog nici cu ţările vecine în care trăiesc românii băştinaşi, şi nu plecaţi la munci provizorii în străinătate, dacă suntem săraci sau ne zgârcim să-i ajutăm cât de cât pe fraţii noştri atunci avem reprezentanţi în Consiliul Europei şi în comunitatea europeană care să ceară ca aceşti români să fie înfiaţi de o altă ţară mai bogată şi cu politicieni mai iscusiţi, energici, îndrăzneţi, virtuoşi şi care sunt legaţi cu sufletul de destinele acestui popor.
Dacă românii de peste hotare se bucură de protecţia articolului 7 din constituţia României, este de neînţeles să nu aibă un secretariat de stat pe lângă ministerul învăţământului, aşa cum a fost în vremurile burgheziei, când aveau un buget separat şi se ştia de către parlament, cui sunt adresaţi banii şi în ce scop. Astăzi, cu regret o spunem, cam din anul 1999, aproape nimeni nu se mai ocupă de românii de peste hotare, decât din an în paşti, când se nasc anumite interese personale.
Nu ridicăm acestă problemă cu gândul de a insulta pe cineva, însă atâta vreme cât românii de peste hotare sunt peste 10 milioane, până la 13, există şi mai pot fi salvaţi, cum se explică că nu s-a ridicat un partid, care să îmbrăţişeze ideea şi să înfiinţeze un mic parlament al minorităţilor româneşti de peste hotare care să-şi apere propria identitate, demnitate şi tezaurul inestimabil al limbii materne.
Toate aceste deziderate credem că sunt posibile, mai ales că unele chestiuni legate de românii din Timoc, Serbia, aromânii din Macedonia, românii din Basarabia şi Bucovina, au intrat sub lupa Uniunii Europene şi au început a fi discutate sperându-se că recomandările Uniunii Europene, vor fi luate în consideraţie.
De aproape 200 de ani ne milogim la vecinii noştrii ca să ni se recunoască statutul juridic de minoritate etnică, cu toate drepturile aferente şi n-am reuşit nimic, încât românii noştrii din Timoc Serbia, de pildă, nu au nici drepturile pe care le aveau sub jugul turcesc, când aveau recunoscută de sultan, provincia autonomă, Margina, între 1365-1833. Deci au avut recunoscută o provincie autonomă separată şi respectată de către păgânii turci timp de 468 de ani. Chiar şi sub Tito au avut mai multe drepturi decât azi, de pildă două ziare care apărea la Zăiceri, „Vorba Noastră” şi „Lucrul Nostru”, iar la Pojarevac apărea tot în limba română „Biltenul”. Mai aveau 7 deputaţi în Parlament care îi reprezentau pe „românovlahi” şi un post de radio „rumânesc” la Zăiceri. Mai putem avea încredere că ceea ce nu s-a făcut în aproape 200 de ani, se va face de aici înainte în 10 ani? Ce face Ţara Mumă pentru a stopa procesul de desnaţionalizare forţată?
Dacă vrem să pierdem vremea, dacă vrem să mai treacă 20 de ani prin faţa noastră, atunci să avem încredere în juriştii şi politicienii naivi, care cred în astfel de recomandări ale UE. Dacă vrem să evităm repetarea unei tragedii ca cea de la Kosovo, care deşi e o chestiune mică, a zguduit lumea şi a pus pe jar două supra puteri, SUA şi Rusia, care de fapt mai mult ele au rezolvat problema, decât cele două populaţii aflate în conflict, sârbii şi albanezii.
Pentru aceasta trebuie să se amendeze Convenţia Cadru, să se modifice constituţia Uniunii Europene şi în care să se introducă nu formule de recomandare, ci de constrângere a acelor popoare care au minorităţi şi n-au vocaţie politică pentru a le administra. Ce să se prevadă? Mai întâi răspunderea morală, personală şi colectivă a naţiunii care devine subiect de drept acuzată de o infracţiune împotriva civilizaţiei şi a omenirii. Apoi să prevadă răspunderi pecuniare şi privative de libertate pentru guvernanţii sau funcţionarii care au lucrat cu rea credinţă, care au pus piedici în dezvoltare şi se fac vinovaţi. Toţi aceştia când vor şti că vor răspunde cu averile lor, când vor şti că statul va trebui să plătească suferinţele îndurate de către minorităţi şi mai mult decât atât să fie obligat să plătească fiecărei minorităţi în parte o anumită sumă de euro sau dolari drept răscumpărare a unor crime de genocid şi etnocid. Toate aceste învinuiri trebuiesc dovedite prin argumente scrise, presă, radio, tv şi mărturii. Oare ministrul de externe al Uniunii Europene, Havier Solana, să nu ştie de aceste lucruri, împinse până la genocid şi etnocid şi să piardă vremea cu vizite lipsite de orice efect juridic şi moral, prin aceste ţări balcanice, recalcitrante. Care este atunci rolul Uniunii Europene, de a globaliza, pacifica şi garanta o pace de dezvoltare pentru toţi indivizii, naţiunile şi minorităţile. Dacă se va continua cu această neîndemânare şi neimplicare în problemele de fond ale minorităţilor balcanice, care nici astăzi nu s-au liniştit şi mulţumit cu situaţia în care sunt, niciodată nu va fi aici pace, iar Uniunea Europeană va cheltui bani şi energie, pe care mai bine ar da-o săracilor.
Constituţia Uniunii Europene trebuie să fie clară, limpede şi cu o clauză coercitivă care apelează în viitor la sancţiuni, deci vor fi sancţiuni pentru colectivităţi care provoacă ură de rasă, limbă, credinţă, sau de altă natură. Mai trebuie adăugat în constituţie că statele care nu dau dovadă de îndreptare şi nu acţionează conştient prevenind erorile, ţara respectivă să fie condamnată de către Tribunalul Penal Internaţional de la Haga, să cadă sub tutela Uniunii Europene sau altei ţări, pe o perioadă de 20-50 de ani, şi mai mult sau mai puţin, după cum vor fi rezultatele.
Dacă este admisibil, ca nişte copii rău trataţi de către părinţii naturali, să fie decăzuţi din dreptul de paternitate, şi asta în întreaga lume, cum să nu fie posibil, să admitem ca o ţară mică sau mare, care dă dovadă de incapacitate administrativă, culturală, şcolară, religioasă, politică să fie tolerată, să-i stăpânească pe nişte minoritari, care s-au învăţat să rabde numai pentru a preveni conflicte şi războaie şi deci, pe cale de consecinţă, aceste ţări, care nu pot avea virtuţi democratice pentru a administra alte minorităţi, trebuie să fie decăzute din aceste drepturi, fie acordându-le autonomie cultural-teritorială, fie acordându-le autoconducerea, fie acordându-le o independenţă controlată de UE celor asupriţi sau anexiune la ţara înrudită.
Numai popoarele mari ca întindere şi cu suflet mare, creştinesc, etc. sunt capabile să facă dreptate şi pentru cei slabi, săraci şi nedezvoltaţi. Această dreptate trebuie făcută acum în cel mai scurt timp impunându-se în statele nedezvolate democratic priorităţi pe etape şi probleme încât în doi trei ani să nu existe în Europa ţară care să fie exceptată de la această regulă chiar şi atunci când nu ar fi integrată în Comunitatea Europeană. Numai în felul acesta vom salva Balcanii şi Europa de la instabilitate, imoralitate şi războaie neîncetate.
Trăim o viaţă inutilă şi zadarnică, dacă nu ne silim să-i scăpăm de la robie pe cei mai neajutoraţi, umiliţi, fără putere şi batjocoriţi. „Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi” (Ps. 103:6.),pentru că Domnul este acolo, peste tot unde omul se simte prigonit, umilit şi batjocorit!
Dumnezeul nostru, care ne vede cât suferim, cât pătimim, că plângem pentru această dreptate, confiscată de naţiuni creştine, ortodoxe, neevoluate, să le binecuvinteze conducătorii orgolioşi şi naţionalişti şi să li se ierte păcatele pentru aceste fapte calificate juridic, crime de genocid şi etnocid, să le dea multă putere de îndreptare, de însănătoşire pentru binele atât al poporului sârb, bulgar, grec albanez, macedonian, etc..
Totuşi, oricâtă încredere am avea în guvernanţii din aria bisericii ortodoxe amintite, nimic nu se va îndrepta, nici într-o sută, nici într-o mie de ani, nimic, decât dacă constituţia Europei Unite, va introduce clauze de constrângere şi decădere din calitatea de stat suveran şi independent, peste acele populaţii pe care le persecută, le confiscă toate drepturile şi îi consideră prizonieri pe viaţă, în pofida faptului că nu sunt băştinaşi ci sunt venetici, veniţi peste români sau aromâni din Euro-Asia.
Trebuie să se pună capăt acestui scandal, care frământă omenirea de mai bine de două secole şi ţine dezvoltarea şi progresul pe loc, pentru că sunt popoare pe care unii cărturari le-au etichetat ca fiind contra-revoluţionare şi inadaptabile principiilor democratice, pentru că nu au înăscute virtuţile etno-genetice, unde oricât timp ar trece, nu există instinct pentru valorile umane.
Cristea SANDU TIMOC
18.07.2008
ASTRA ROMÂNĂ, P-ta Victoriei nr.3 ap. 15
astra_romana_timisoara@yahoo.com
Nu se poate ca toate popoarele din peninsula Balcanică să fie ortodoxe, să vorbească sârbeşte sau bulgăreşte, greceşte şi să-i urască pe ceilalţi care cred şi vorbesc altă limbă. Aruncând o privire înapoi în trecutul istoric, observăm că locuitorii din Balcani se înţelegeau mai bine între ei, până prin secolul XVIII şi XIX, când a apărut naţionalismul în biserică, familie şi şcoală.
Mulţi îşi pun întrebarea dacă este justificat naţionalismul la sârbi, pentru că în realitate fiecare popor este naţionalist, atunci când este ameninţat de o forţă străină din afară sau de către alte popoare mici sau mari , capabile să ne modifice structura etno biologică, etno psihologică şi să le ameninţe integritatea teritorială. Ori după câte ştim din istorie sau din literatură nu cunoaştem vreo ţară vecină care să-i fi ocupat, persecutat şi prigonit pe sârbi pentru ca să renunţe la valorile lor inestimabile de naţiune slavă în Balcani. Dimpotrivă, sârbii încă aflându-se în stare de şubjugare sub turci de la 1389- 1833, fără ţară, fără armată, fără şcoli şi biserici în limba lor maternă, datorită dezvoltării creştinismului şi a ortodoxiei şi-a luat rolul în serios şi a deznaţionalizat nu numai popoarele învecinate dar şi pe unele îndepărtate ocupând în acelaşi timp şi teritoriile acestora. Despre acest aspect am mai scris.
Cea mai bună societate este să favorizezi şi să protejezi o diversitate de culturi, într-o unitate de idei. Cu cât într-o ţară sunt mai multe culturi, limbi, credinţe, ţara aceea este mai înfloritoare şi poate avea mai multe virtuţi pentru a se afirma în cultura regională, europeană sau continentală.
N-am înţeles de ce naţionalismul la sârbi este atât de vicios, veninos, agresiv şi încărcat de ură de rasă, limbă, etc.. Susţinem acest lucru, pentru că n-a venit nici un popor să cucerească Serbia, n-a venit nici un popor să interzică sârbului să nu mai vorbească sârbeşte ci să vorbească turceşte, nemţeşte, româneşte, ungureşte sau altă limbă. N-am auzit să fi venit vre-un alt popor peste sârbi şi să-i fi obligat să renunţe la ortodoxie, la alfabetul lor chirilic şi să devină catolici, aşa cum erau pe la anul 1220, sub Stevan Pârvovencianin. Nu cunoaştem nimic din istoria zbuciumată a vecinilor noştri, în care ei să fi întâmpinat greutăţi în dezvoltare, aşa cum au întâmpinat românii, fie din nordul Dunării, fie din sudul Dunării. De asemeni ne-am pus întrebarea în nenumărate rânduri, ce folos au dacă interzic în şcoli, biserici, televiziune, radio, justiţie, etc., limba maternă a românovlahilor din Timoc-Serbia de Răsărit? Desigur n-au nici un folos, decât să blocheze dezvoltarea culturală a românilor încât să nu-i concureze pe sârbi, care îşi dau seama că făcând un paralelism cu spiritualitatea românească de sorginte latină, sunt cu două trepte mai jos.
Ce s-ar întâmpla dacă de mâine încolo executivul de la Belgrad, Sofia, Atena, etc., ar înceta să promoveze procesul de desnaţionalizare forţată împotriva românilor şi aromânilor, pe care ei îi poreclesc vlahi şi fraţii noştrii români şi aromâni, ar fi trataţi civilizat, cu şcoli şi biserici, pe care de fapt unii le-au avut în zona Balcanilor, mai bine de 100 de ani, sub protecţia culturală şi financiară a României. Credem că minorităţile dintr-o dată s-ar simţi egale şi s-ar putea dezvolta o relaţie sinceră de colaborare şi prietenie, şi nu am trăi zile amare, aşa cum le trăiesc fraţii noştri din Timoc Serbia de Răsărit, azi.
Dacă privim peste minorităţile româneşti şi aromâneşti, fie din peninsula Balcanică, fie din spaţiul nordic, din Moldova, Ucraina, de influenţă rusească, constatăm cu uimire că România n-a fost în stare în cei vreo 19 ani de la revoluţie, să obţină un statut civilizat pentru o minoritate să zicem din Grecia, Serbia sau alta. Cine se face vinovat de aceste insuccese? Unii spun că politicienii noştri, alţii spun că mass-media şi presa, care nu s-a ridicat la înălţime nici chiar atunci când a trecut pe la Bucureşti câte un preşedinte sau premier, de la Belgrad, Sofia sau Atena, să-i întrebe cum de îşi permit să comită crima de genocid şi etnocid împotriva minorităţilor româneşti din sudul sau din nordul Dunării, şi să aibă pretenţia că ne sunt „preteni”?
Alţii aruncă vina însăşi pe aceste minorităţi ale noastre, care au zeci de organizaţii împrăştiate în diferite zone şi care practic nu fac sau nu rezolvă mai nimic. Această populaţie, ca să poată supravieţui nici nu e îndrumată, consultată şi nici nu este asistată cu un minimum de buget, pentru a avea reviste, ziare, edituri, radio, televiziune. Presupunând că nu mai au buget prin departamentul românilor de peste hotare, că România trece printr-o criză financiară şi nu se pot consuma banii ţarii, pentru nişte locuitori străini imprăştiaţi în întreaga peninsulă Balcanică, atunci cum de se consumă atâtea miliarde pentru minorităţile paralele din România care primesc în jur de 200.000 euro, în timp ce fraţii noştri timoceni, aromâni, basarabeni şi bucovineni nu primesc nimic. Ne îngăduim presupunând că avem de a face cu oameni de bună credinţă care mai simt româneşte, să găsească soluţie ca problema financiară, şcolară, religioasă , culturală, juridică, mass-media, etc să fie monitorizată de către Uniunea Europeană şi să se rezerve un buget destinat cu exactitate fiecărui grup etnic şi fiecărei organizaţii cultural - politice. Este păcat şi vom fi blestemaţi de către urmaşii noştri că lăsăm să fugă anii şi să nu izbutim din punct de vedere politic şi diplomatic să rezolvăm absolut nimic. Este ca şi când de 19 ani, România nu ar fi avut Minister de Externe.
Pe de altă parte dacă nu există un dialog nici cu ţările vecine în care trăiesc românii băştinaşi, şi nu plecaţi la munci provizorii în străinătate, dacă suntem săraci sau ne zgârcim să-i ajutăm cât de cât pe fraţii noştri atunci avem reprezentanţi în Consiliul Europei şi în comunitatea europeană care să ceară ca aceşti români să fie înfiaţi de o altă ţară mai bogată şi cu politicieni mai iscusiţi, energici, îndrăzneţi, virtuoşi şi care sunt legaţi cu sufletul de destinele acestui popor.
Dacă românii de peste hotare se bucură de protecţia articolului 7 din constituţia României, este de neînţeles să nu aibă un secretariat de stat pe lângă ministerul învăţământului, aşa cum a fost în vremurile burgheziei, când aveau un buget separat şi se ştia de către parlament, cui sunt adresaţi banii şi în ce scop. Astăzi, cu regret o spunem, cam din anul 1999, aproape nimeni nu se mai ocupă de românii de peste hotare, decât din an în paşti, când se nasc anumite interese personale.
Nu ridicăm acestă problemă cu gândul de a insulta pe cineva, însă atâta vreme cât românii de peste hotare sunt peste 10 milioane, până la 13, există şi mai pot fi salvaţi, cum se explică că nu s-a ridicat un partid, care să îmbrăţişeze ideea şi să înfiinţeze un mic parlament al minorităţilor româneşti de peste hotare care să-şi apere propria identitate, demnitate şi tezaurul inestimabil al limbii materne.
Toate aceste deziderate credem că sunt posibile, mai ales că unele chestiuni legate de românii din Timoc, Serbia, aromânii din Macedonia, românii din Basarabia şi Bucovina, au intrat sub lupa Uniunii Europene şi au început a fi discutate sperându-se că recomandările Uniunii Europene, vor fi luate în consideraţie.
De aproape 200 de ani ne milogim la vecinii noştrii ca să ni se recunoască statutul juridic de minoritate etnică, cu toate drepturile aferente şi n-am reuşit nimic, încât românii noştrii din Timoc Serbia, de pildă, nu au nici drepturile pe care le aveau sub jugul turcesc, când aveau recunoscută de sultan, provincia autonomă, Margina, între 1365-1833. Deci au avut recunoscută o provincie autonomă separată şi respectată de către păgânii turci timp de 468 de ani. Chiar şi sub Tito au avut mai multe drepturi decât azi, de pildă două ziare care apărea la Zăiceri, „Vorba Noastră” şi „Lucrul Nostru”, iar la Pojarevac apărea tot în limba română „Biltenul”. Mai aveau 7 deputaţi în Parlament care îi reprezentau pe „românovlahi” şi un post de radio „rumânesc” la Zăiceri. Mai putem avea încredere că ceea ce nu s-a făcut în aproape 200 de ani, se va face de aici înainte în 10 ani? Ce face Ţara Mumă pentru a stopa procesul de desnaţionalizare forţată?
Dacă vrem să pierdem vremea, dacă vrem să mai treacă 20 de ani prin faţa noastră, atunci să avem încredere în juriştii şi politicienii naivi, care cred în astfel de recomandări ale UE. Dacă vrem să evităm repetarea unei tragedii ca cea de la Kosovo, care deşi e o chestiune mică, a zguduit lumea şi a pus pe jar două supra puteri, SUA şi Rusia, care de fapt mai mult ele au rezolvat problema, decât cele două populaţii aflate în conflict, sârbii şi albanezii.
Pentru aceasta trebuie să se amendeze Convenţia Cadru, să se modifice constituţia Uniunii Europene şi în care să se introducă nu formule de recomandare, ci de constrângere a acelor popoare care au minorităţi şi n-au vocaţie politică pentru a le administra. Ce să se prevadă? Mai întâi răspunderea morală, personală şi colectivă a naţiunii care devine subiect de drept acuzată de o infracţiune împotriva civilizaţiei şi a omenirii. Apoi să prevadă răspunderi pecuniare şi privative de libertate pentru guvernanţii sau funcţionarii care au lucrat cu rea credinţă, care au pus piedici în dezvoltare şi se fac vinovaţi. Toţi aceştia când vor şti că vor răspunde cu averile lor, când vor şti că statul va trebui să plătească suferinţele îndurate de către minorităţi şi mai mult decât atât să fie obligat să plătească fiecărei minorităţi în parte o anumită sumă de euro sau dolari drept răscumpărare a unor crime de genocid şi etnocid. Toate aceste învinuiri trebuiesc dovedite prin argumente scrise, presă, radio, tv şi mărturii. Oare ministrul de externe al Uniunii Europene, Havier Solana, să nu ştie de aceste lucruri, împinse până la genocid şi etnocid şi să piardă vremea cu vizite lipsite de orice efect juridic şi moral, prin aceste ţări balcanice, recalcitrante. Care este atunci rolul Uniunii Europene, de a globaliza, pacifica şi garanta o pace de dezvoltare pentru toţi indivizii, naţiunile şi minorităţile. Dacă se va continua cu această neîndemânare şi neimplicare în problemele de fond ale minorităţilor balcanice, care nici astăzi nu s-au liniştit şi mulţumit cu situaţia în care sunt, niciodată nu va fi aici pace, iar Uniunea Europeană va cheltui bani şi energie, pe care mai bine ar da-o săracilor.
Constituţia Uniunii Europene trebuie să fie clară, limpede şi cu o clauză coercitivă care apelează în viitor la sancţiuni, deci vor fi sancţiuni pentru colectivităţi care provoacă ură de rasă, limbă, credinţă, sau de altă natură. Mai trebuie adăugat în constituţie că statele care nu dau dovadă de îndreptare şi nu acţionează conştient prevenind erorile, ţara respectivă să fie condamnată de către Tribunalul Penal Internaţional de la Haga, să cadă sub tutela Uniunii Europene sau altei ţări, pe o perioadă de 20-50 de ani, şi mai mult sau mai puţin, după cum vor fi rezultatele.
Dacă este admisibil, ca nişte copii rău trataţi de către părinţii naturali, să fie decăzuţi din dreptul de paternitate, şi asta în întreaga lume, cum să nu fie posibil, să admitem ca o ţară mică sau mare, care dă dovadă de incapacitate administrativă, culturală, şcolară, religioasă, politică să fie tolerată, să-i stăpânească pe nişte minoritari, care s-au învăţat să rabde numai pentru a preveni conflicte şi războaie şi deci, pe cale de consecinţă, aceste ţări, care nu pot avea virtuţi democratice pentru a administra alte minorităţi, trebuie să fie decăzute din aceste drepturi, fie acordându-le autonomie cultural-teritorială, fie acordându-le autoconducerea, fie acordându-le o independenţă controlată de UE celor asupriţi sau anexiune la ţara înrudită.
Numai popoarele mari ca întindere şi cu suflet mare, creştinesc, etc. sunt capabile să facă dreptate şi pentru cei slabi, săraci şi nedezvoltaţi. Această dreptate trebuie făcută acum în cel mai scurt timp impunându-se în statele nedezvolate democratic priorităţi pe etape şi probleme încât în doi trei ani să nu existe în Europa ţară care să fie exceptată de la această regulă chiar şi atunci când nu ar fi integrată în Comunitatea Europeană. Numai în felul acesta vom salva Balcanii şi Europa de la instabilitate, imoralitate şi războaie neîncetate.
Trăim o viaţă inutilă şi zadarnică, dacă nu ne silim să-i scăpăm de la robie pe cei mai neajutoraţi, umiliţi, fără putere şi batjocoriţi. „Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi” (Ps. 103:6.),pentru că Domnul este acolo, peste tot unde omul se simte prigonit, umilit şi batjocorit!
Dumnezeul nostru, care ne vede cât suferim, cât pătimim, că plângem pentru această dreptate, confiscată de naţiuni creştine, ortodoxe, neevoluate, să le binecuvinteze conducătorii orgolioşi şi naţionalişti şi să li se ierte păcatele pentru aceste fapte calificate juridic, crime de genocid şi etnocid, să le dea multă putere de îndreptare, de însănătoşire pentru binele atât al poporului sârb, bulgar, grec albanez, macedonian, etc..
Totuşi, oricâtă încredere am avea în guvernanţii din aria bisericii ortodoxe amintite, nimic nu se va îndrepta, nici într-o sută, nici într-o mie de ani, nimic, decât dacă constituţia Europei Unite, va introduce clauze de constrângere şi decădere din calitatea de stat suveran şi independent, peste acele populaţii pe care le persecută, le confiscă toate drepturile şi îi consideră prizonieri pe viaţă, în pofida faptului că nu sunt băştinaşi ci sunt venetici, veniţi peste români sau aromâni din Euro-Asia.
Trebuie să se pună capăt acestui scandal, care frământă omenirea de mai bine de două secole şi ţine dezvoltarea şi progresul pe loc, pentru că sunt popoare pe care unii cărturari le-au etichetat ca fiind contra-revoluţionare şi inadaptabile principiilor democratice, pentru că nu au înăscute virtuţile etno-genetice, unde oricât timp ar trece, nu există instinct pentru valorile umane.
Cristea SANDU TIMOC
18.07.2008
ASTRA ROMÂNĂ, P-ta Victoriei nr.3 ap. 15
astra_romana_timisoara@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu