«Mă uit la trecut
să am perspectiva drumului
pe care îl am de urmat»
Winston Churchill (n.1874 - d.1965)
Politica „aliatului nostru dintotdeauna” a fost favorizată de poziția conciliantă a guvernului român, de abandonarea fraților de peste Dunăre în moara naționalismului sârbesc, de lipsa sprijinului cultural, religios și școlar.
Cum s-a ajuns la această situație?
Același Winston Churchill spunea că: „Un popor care-și uită trecutul se condamnă să-l retrăiască”
Să rememorăm evenimente, mai puțin cunoscute, de acum aproape 90 de ani:
În condițiile disoluției monarhiei austro-ungare, la 31 octombrie 1918, la Timișoara, dr Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social-Democrat maghiar, a proclamat „REPUBLICA BĂNĂȚEANĂ” (în germană Banater Republik, în sârbă Banatska republika, Банатска република și în maghiară Bánáti köztársaság), ca o tentativă de a menţine integritatea Banatului multi-etnic, în faţa pretenţiilor teritoriale ale naţiunilor interesate. În realitate, se dorea ca să fi o republică autonomă în cadrul statului maghiar, iar Sfatul Poporului din Banat să fie subordonat guvernului din Budapesta. De altfel, dr. Otto Roth a declarat că va rămâne ataşat noului guvern maghiar.
Românii o vedeau însă ca pe o încercare de a împiedica unirea Banatului cu Regatul României. Așa că fruntaşii românilor au părăsit consfătuirea şi, într-o întrunire separată, au alcătuit Consiliul Militar Naţional Român, având ca preşedinte pe dr. Aurel Cosma. Acesta a răspuns deciziilor lui Otto Roth astfel: "Noi, românii, nu putem primi propunerea domnului Otto Roth. Aspiraţiile neamului nostru ne îndeamnă să urmăm altă cale. Vom constitui Consiliul nostru naţional."
Conform recensământului maghiar din 1910, populaţia Republicii Bănăţene era de 1.582.133,
dintre care 592.049 români (37,42%), 387.545 germani (24,50%), 284.329 sârbi (17,97%), 242.152 unguri (15,31%), precum şi comunităţi de slovaci, croaţi (caraşoveni) şi ruşi.
Componenţa religioasă era după cum urmează: 855.852 ortodocşi (54,10%), 591.447 romano-catolici (37,38%), precum şi grupuri mai puţin numeroase de calvinişti, luterani, greco-catolici, evrei.
După două săptămâni efemera „Republică Băbățeană” își înceta existența prin acțiunea armatei sârbe care, sprijinită de corpul expediționar francez condus de Franchet d'Esperey, a ocupat întregul Banat, cu Timișoara, oprindu-se la Mureș! Primele măsuri au fost de a aresta învățătorii, profesorii și preoții români! Cu chiu cu vai s-au retras din 2/3 din Banat în 1920, păstrând 1/3 din teritoriu, unde sârbii erau minoritari, majoritari fiind germanii împreună cu românii.
În 1919, profesorul universitar G. G. Mironescu, fost senator, viitor prim-ministru și membru al Misiunii universitare române în Franța, scria articolul „Le Probléme du Banat”, în care rezuma succint motivele care justificau de ce pretențiile sârbilor asupra Banatului trebuiau să fie respinse și de ce Banatul, în integralitatea sa, trebuia să fie reunit României.
1. Românii formează majoritatea absolută a populației în umătate din Banat. Ei formează majoritatea relativă în Banatul întreg (39%; după statisticile religioase). – Sârbii nu dețin majoritatea absoluta în nici o regiune din întregul Banat. Ei au majoritatea relativă (32,4%) într-un singur district.
2. Românii trăiesc, în masă compactă, în jumătatea Banatului, pe o suprafață de circa 15.000 kilometri pătrați și îi găsim peste tot în celelalte părți ale țării. Sârbii lipsesc aproape complet în Banatul Oriental (manquent presque complètement dans le Banat oriental) și se găsesc în insule (clairsemés) în Banatul occidental.
3. Românii sunt aborigeni. Sârbii sunt coloniști, „plantați” peste tot de autoritățile străine care-i oprimau pe românii indigeni și doreau să-i deznaționalizeze.
4. Provincia Banatului formează o unitate geografică. Ea este un exemplu tipic al unei țări înconjurate de frontiere naturale. Asemenea frontiere fiind necesare pentru a asigura o pace stabilă, nu trebuie să fie suprimate numai dacă o rațiune serioasă o cere. Dacă sârbii ar fi avut o majoritate absolută într-o parte a unei anumite întinderi din Banat, s-ar fi putut să nu se țină seama de frontierele naturale pentru a respecta principiul naționalităților. Dar acesta nu este cazul sârbilor din Banat. Ei nu pot să se bazeze pe principiul naționalitățiIor, nici pe nici un alt principiu de justiție care ar trebui să stea la baza păcii. Tot ceea ce ei au în favoarea lor este faptul de a fi, intr-un singur district, mai numeroși decât românii.
Românii care sunt în majoritate absolută în Banatul oriental formează corp comun cu minoritatea română din Banatul occidental. Nimic nu-i separă. Nu putem să-i separăm artificial în pofida oricărei justiții. Minoritatea sârbă din Banatul occidental este separata de Serbia prin Dunăre și Tisa.
5. A admite prezența Statelor sarb și român în Banat, înseamnă a pregati un viitor război, ca urmare a neînțelegerilor și conflictelor create astfel;
6. Pentru exploatarea bogățiilor miniere și forestiere din Banatul oriental și din Transilvania este indispensabil de a se putea utiliza căile de transport pe apă care duc la Dunăre: Mureșul, canalele Banatului, Tisa. Prin împărțirea Banatului între Serbia și România, aceasta (din urmă) va fi privată de aceste mijloace de transport indispensabile pentru produsele (industriei) grele ce formează bogăția Banatului oriental și a Transilvaniei. Principalele bogății ale acestor provincii vor deveni neexploatabile. Dezvoltarea economică a acestor țări va fi împiedicată.
7. România a făcut, în favoarea Serbiei, un mare sacrificiu, abținându-se să revendice regiunea Timocului (în nord-estul Serbiei), unde trăiesc, în masă compactă, trei sute de mii de Români (în afară de cei peste o sută de mii de Români locuitori ai Macedoniei sârbești). Acest sacrificiu cere o contra-partidă. În problema Banatului, Sârbii au, pentru prima oară, ocazia de a se folosi de o reciprocitate echitabilă față de România. Această reciprocitate, care cere din partea Sârbilor un sacrificiu mai mic decât cel făcut de către Români, este o problemă de dreptate. Aliații ar trebui, deci, să impună Serbiei această reciprocitate, daca Serbia nu ar oferi-o de bună voie.
8. Prietenia României față de Serbia s-a manifestat nu numai prin sacrificiul amintit, dar de asemenea prin ajutorul dat Serbiei în circumstanțele grave pentru aceasta, mai ales în 1913. România are deci dreptul la gratitudine din partea Serbiei (care niciodata n-a avut ocazia de a ajuta România). Gratitudinea nu se poate impune. Dar prietenia sârbo-română va fi în mod grav amenințată, dacă va deveni evident că Serbia nu vrea să țină de loc cont de serviciile pe care i le-a adus România. Aliații nu trebuie să încurajeze Serbia pe aceasta cale.
9. România face renunțări importante pretutindeni, la toate frontierele etnice ale poporului român: în Serbia, în Bulgaria, în Ucraina, în Ungaria. Mai mult de un milion de Români au fost astfel sacrificați de România în interesul pacii mondiale. Este mai mult decât injust să i se impună de asemenea o renunțare în Banat.
10. Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia au recunoscut încă din 1916 dreptul Românilor asupra Banatului întreg. Numai în caz că am admite că aceste mari puteri au acționat superficial sau ca ele au susținut voința micii Românii, trebuia să se recunoască faptul că dreptul Românilor asupra Banatului se impune prin legimitatea sa.
Georges G. Mironesco
Cum s-a ajuns la această situație?
Același Winston Churchill spunea că: „Un popor care-și uită trecutul se condamnă să-l retrăiască”
Să rememorăm evenimente, mai puțin cunoscute, de acum aproape 90 de ani:
În condițiile disoluției monarhiei austro-ungare, la 31 octombrie 1918, la Timișoara, dr Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social-Democrat maghiar, a proclamat „REPUBLICA BĂNĂȚEANĂ” (în germană Banater Republik, în sârbă Banatska republika, Банатска република și în maghiară Bánáti köztársaság), ca o tentativă de a menţine integritatea Banatului multi-etnic, în faţa pretenţiilor teritoriale ale naţiunilor interesate. În realitate, se dorea ca să fi o republică autonomă în cadrul statului maghiar, iar Sfatul Poporului din Banat să fie subordonat guvernului din Budapesta. De altfel, dr. Otto Roth a declarat că va rămâne ataşat noului guvern maghiar.
Românii o vedeau însă ca pe o încercare de a împiedica unirea Banatului cu Regatul României. Așa că fruntaşii românilor au părăsit consfătuirea şi, într-o întrunire separată, au alcătuit Consiliul Militar Naţional Român, având ca preşedinte pe dr. Aurel Cosma. Acesta a răspuns deciziilor lui Otto Roth astfel: "Noi, românii, nu putem primi propunerea domnului Otto Roth. Aspiraţiile neamului nostru ne îndeamnă să urmăm altă cale. Vom constitui Consiliul nostru naţional."
Conform recensământului maghiar din 1910, populaţia Republicii Bănăţene era de 1.582.133,
dintre care 592.049 români (37,42%), 387.545 germani (24,50%), 284.329 sârbi (17,97%), 242.152 unguri (15,31%), precum şi comunităţi de slovaci, croaţi (caraşoveni) şi ruşi.Componenţa religioasă era după cum urmează: 855.852 ortodocşi (54,10%), 591.447 romano-catolici (37,38%), precum şi grupuri mai puţin numeroase de calvinişti, luterani, greco-catolici, evrei.
După două săptămâni efemera „Republică Băbățeană” își înceta existența prin acțiunea armatei sârbe care, sprijinită de corpul expediționar francez condus de Franchet d'Esperey, a ocupat întregul Banat, cu Timișoara, oprindu-se la Mureș! Primele măsuri au fost de a aresta învățătorii, profesorii și preoții români! Cu chiu cu vai s-au retras din 2/3 din Banat în 1920, păstrând 1/3 din teritoriu, unde sârbii erau minoritari, majoritari fiind germanii împreună cu românii.
În 1919, profesorul universitar G. G. Mironescu, fost senator, viitor prim-ministru și membru al Misiunii universitare române în Franța, scria articolul „Le Probléme du Banat”, în care rezuma succint motivele care justificau de ce pretențiile sârbilor asupra Banatului trebuiau să fie respinse și de ce Banatul, în integralitatea sa, trebuia să fie reunit României.
1. Românii formează majoritatea absolută a populației în umătate din Banat. Ei formează majoritatea relativă în Banatul întreg (39%; după statisticile religioase). – Sârbii nu dețin majoritatea absoluta în nici o regiune din întregul Banat. Ei au majoritatea relativă (32,4%) într-un singur district.
2. Românii trăiesc, în masă compactă, în jumătatea Banatului, pe o suprafață de circa 15.000 kilometri pătrați și îi găsim peste tot în celelalte părți ale țării. Sârbii lipsesc aproape complet în Banatul Oriental (manquent presque complètement dans le Banat oriental) și se găsesc în insule (clairsemés) în Banatul occidental.
3. Românii sunt aborigeni. Sârbii sunt coloniști, „plantați” peste tot de autoritățile străine care-i oprimau pe românii indigeni și doreau să-i deznaționalizeze.
4. Provincia Banatului formează o unitate geografică. Ea este un exemplu tipic al unei țări înconjurate de frontiere naturale. Asemenea frontiere fiind necesare pentru a asigura o pace stabilă, nu trebuie să fie suprimate numai dacă o rațiune serioasă o cere. Dacă sârbii ar fi avut o majoritate absolută într-o parte a unei anumite întinderi din Banat, s-ar fi putut să nu se țină seama de frontierele naturale pentru a respecta principiul naționalităților. Dar acesta nu este cazul sârbilor din Banat. Ei nu pot să se bazeze pe principiul naționalitățiIor, nici pe nici un alt principiu de justiție care ar trebui să stea la baza păcii. Tot ceea ce ei au în favoarea lor este faptul de a fi, intr-un singur district, mai numeroși decât românii.
Românii care sunt în majoritate absolută în Banatul oriental formează corp comun cu minoritatea română din Banatul occidental. Nimic nu-i separă. Nu putem să-i separăm artificial în pofida oricărei justiții. Minoritatea sârbă din Banatul occidental este separata de Serbia prin Dunăre și Tisa.
5. A admite prezența Statelor sarb și român în Banat, înseamnă a pregati un viitor război, ca urmare a neînțelegerilor și conflictelor create astfel;
6. Pentru exploatarea bogățiilor miniere și forestiere din Banatul oriental și din Transilvania este indispensabil de a se putea utiliza căile de transport pe apă care duc la Dunăre: Mureșul, canalele Banatului, Tisa. Prin împărțirea Banatului între Serbia și România, aceasta (din urmă) va fi privată de aceste mijloace de transport indispensabile pentru produsele (industriei) grele ce formează bogăția Banatului oriental și a Transilvaniei. Principalele bogății ale acestor provincii vor deveni neexploatabile. Dezvoltarea economică a acestor țări va fi împiedicată.
7. România a făcut, în favoarea Serbiei, un mare sacrificiu, abținându-se să revendice regiunea Timocului (în nord-estul Serbiei), unde trăiesc, în masă compactă, trei sute de mii de Români (în afară de cei peste o sută de mii de Români locuitori ai Macedoniei sârbești). Acest sacrificiu cere o contra-partidă. În problema Banatului, Sârbii au, pentru prima oară, ocazia de a se folosi de o reciprocitate echitabilă față de România. Această reciprocitate, care cere din partea Sârbilor un sacrificiu mai mic decât cel făcut de către Români, este o problemă de dreptate. Aliații ar trebui, deci, să impună Serbiei această reciprocitate, daca Serbia nu ar oferi-o de bună voie.
8. Prietenia României față de Serbia s-a manifestat nu numai prin sacrificiul amintit, dar de asemenea prin ajutorul dat Serbiei în circumstanțele grave pentru aceasta, mai ales în 1913. România are deci dreptul la gratitudine din partea Serbiei (care niciodata n-a avut ocazia de a ajuta România). Gratitudinea nu se poate impune. Dar prietenia sârbo-română va fi în mod grav amenințată, dacă va deveni evident că Serbia nu vrea să țină de loc cont de serviciile pe care i le-a adus România. Aliații nu trebuie să încurajeze Serbia pe aceasta cale.
9. România face renunțări importante pretutindeni, la toate frontierele etnice ale poporului român: în Serbia, în Bulgaria, în Ucraina, în Ungaria. Mai mult de un milion de Români au fost astfel sacrificați de România în interesul pacii mondiale. Este mai mult decât injust să i se impună de asemenea o renunțare în Banat.
10. Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia au recunoscut încă din 1916 dreptul Românilor asupra Banatului întreg. Numai în caz că am admite că aceste mari puteri au acționat superficial sau ca ele au susținut voința micii Românii, trebuia să se recunoască faptul că dreptul Românilor asupra Banatului se impune prin legimitatea sa.
Georges G. Mironesco
Christian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu