TRIBALIA

TRIBALIA

Lista mea de bloguri

  • Hello world! - WordPress へようこそ。これは最初の投稿です。編集もしくは削除してブログを始めてください !
    Acum 4 luni
  • - Тимошко въстание Доброволци-участници в четите и доброволческата бригада на ген. Черняев в Сърбия през 1876 г. имало много доброволци от гр. Видин и видинск...
    Acum un an

sâmbătă, 6 septembrie 2008

Românii indezirabili din Serbia la TV Europa Nova



















Este un subiect cotidian, pe care sunt nevoit să-l prezint marelui public, covârşit de o indispoziţie şi deziluzie recentă, petrecută la TV Europa Nova Timişoara, cu prilejul unei emisiuni dedicată românilor din Timoc Serbia, unde protagoniştii au fost domnii Duşan Pârvulovici, preşedintele Asociaţiei Drepturilor Omului, Negotin din Timoc Serbia de Răsărit şi director al Federaţiei Românilor din Serbia de Răsărit, celălalt partener fiind domnul deputat al Uniunii Sârbilor din România, Slavomir Gvozdenovici. Moderatorul emisiunii a fost domnul profesor Aurel Mihuţ.

În multe din articolele publicate în revista electronică „Dacia Aureliană”, mi-am exprimat părerea că până la urmă batem câmpii degeaba, scriem vrute şi nevrute, însă problema noastră şcolară, religioasă, mass-media, etc., nu se rezolvă prin memorii, prin articole publicate şi alte strategii, ci se rezolvă prin dialog direct între delegaţia rumânilor din Timoc Serbia şi executivul de la Belgrad. Însă primul pas, normal şi natural se cuvenea să îl facă o întâlnire sinceră între minorităţile paralele, care sunt românii din Timoc Serbia de Răsărit şi sârbii din Banatul Românesc, care îşi au sediul la Timişoara.

Deşi aveam experienţă în materie, fiindcă o păţisem odată, auzind de această întâlnire, am fost foarte bucuros, gândindu-mă că domnul deputat, în cei 16 ani de politică, s-a integrat cu trup şi suflet scietăţii civile româneşti şi că, de fapt domnul Mihuţ, l-a ales ca partener, pe sus numitul deputat, tocmai pentru că spera că a dat în sfârşit de un om maturizat, cu experienţă în societatea civilizată.

În realitate, subiectul emisiunii, erau românii din Timoc Serbia în paralel cu minoritatea sârbească din România, mai ales din Banat.

Nimeni nu susţine că România a rezolvat cel mai bine problema minorităţilor, însă dacă am admite că există o minoritate în România, chiar de numai câteva sute de oameni, ei sunt egali cu celelalte minorităţi mari şi au aceleaşi drepturi şi datorii. Nu contestăm că minoritatea sârbească este ghiftuită de drepturi în societatea românească, dar credem că orice problemă legată de drepturile omului şi ale minorităţilor, la noi se rezolvă imediat, pe căi oficiale, apelându-se la comună şi judeţ. Deci dacă am admite că minoritatea sârbească este dezavantajată de minoritatea românească din Timoc, în privinţa învăţământului, culturii, religiei, radioului, televiziunii sau altor drepturi, acestea, suntem convinşi că se rezolvă, dacă se cer, în 24 de ore şi asta pentru că executivul din România nu se teme de nici o minoritate existentă în România, nici chiar de cea maghiară, care are vreo 2.000.000 de vorbitori.

La ce i-ar folosi societăţii româneşti ca sârbii să n-aibe emisiuni cât au românii din Banatul Sârbesc, pentru că o comparaţie cu românii din Timoc, Serbia de Răsărit, este imposibilă, deoarece aceştia, oficial nu sunt recunoscuţi nici ca minoritate, deci n-au identitate şi n-au nici un drept. Guvernanţii sârbi depun toate stăruinţele, de vreo 175 de ani, ca să afle din ce planetă au căzut românii din Timoc şi mai ales vlahii, care sunt un fel de „fantomă”, care nu ştie nici cine e tata, nici cine e mama, dar ştiu că vorbesc „rumâneşte”.

Ca să faci o comparaţie între vlahii şi rumânii din Serbia, trebuie să ai cap, nu jucărie. Însă autorităţile se străduiesc să se informeze şi se crede că dacă nu în acest secol, poate în celălalt vor face parte şi ei dintr-o ţară civilizată şi vor înţelege ce înseamnă „nex cauzal”, adică raportul dintre cauză şi efect. Abia atunci îşi vor da seama de ce s-a dezmembrat Yugoslavia, de ce se dezmembrează Serbia şi de ce aproape toată lumea se fereşte de Serbia, socotind-o o „oaie neagră” a Europei, lucru care n-a existat până în 1920.

Este drept că ei au altă viziune asupra minorităţilor, pentru că niciodată n-au avut o concepţie clară asupra drepturilor omului şi ale minorităţilor şi totdeauna în loc să-şi vadă de treburile lor de acasă, s-au interesat de alte chestiuni, practicând „politica struţului”, astfel încât să ascundă, pe cât e posibil, cauzele care au determinat anumite evenimente dezastruoase pentru Serbia, dar şi pentru vecini.

Poate că cu timpul, Uniunea Europeană, să ajute Serbia să rămână fără nici o minoritate, să triumfe naţiunea pură, care îşi bazează viitorul pe credibilitatea proprie şi nu pe credibilitatea colectivă.

Cam pe la începutul acestui an, îmi amintesc că domnul preşedinte Traian Băsescu a făcut o vizită de lucru în regiunea secuiască, unde locuiesc aproximativ 2 milioane de maghiari sau unguri. După ce s-a convins că populaţia maghiară nu este interesată să înveţe limba română, deşi este obligatorie prin lege. Ei bine, domnul Băsescu, preşedintele României, nu s-a supărat pentru că ungurii detestă limba română.

De aceea, după ce a colindat prin magazine, şcoli, biserici, pe străzi şi s-a convins că aici în secuime nu se cunoaşte limba română şi nimeni nu-i poate obliga pe unguri să înveţe în şcoli şi limba română, deşi aceasta este limba oficială a statului.

Apropo de chestiune, ne întrebăm câte gropi comune ar fi făcut sârbii în Voievodina dacă ungurii ar fi refuzat să înveţe limba sârbă în şcoli, aşa cum fac în România?

Domnul preşedinte, în final a făcut o propunere, ca din partea României, fără ură şi fără ameninţări faţă de unguri, ca să se introducă în programul de învăţământ, predarea limbii române ca limbă „străină”. Deci aceasta este concluzia, însă populaţia maghiară are altă educaţie, are altă viziune politică şi democratică şi nu suntem siguri că va accepta acestă soluţie.

Presupunând că nu va accepta această propunere, ce ar mai putea face guvernul României? Nu o să le declare război ungurilor din Transilvania sau din Ungaria, dar poate vreodată să se ajungă la un „modus vivendi”, pentru că sunt cetăţeni români şi au aceleaşi libertăţi şi drepturi, pe care le au ungurii din Ungaria. Iar dacă s-ar refuza „sine die” prezenţa limbii române în şcolile ungureşti din România, iarăşi nu văd ce bai ar constitui minoritatea ungurească aşezată în centrul României. Oricum nu s-ar schimba frontierele cum se schimbă şi se vor schimba în Serbia, datorită intoleranţei.

Dar să revenim la subiect. Ce s-a întâmplat? Scopul urmărit de către moderator a fost acela de a scoate în evidenţă că mai multe sute de mii de români, din dreapta Dunării, Timoc Serbia, n-au identitatea recunoscută şi ar apela la bunăvoinţa minorităţii sârbeşti din România să pună o vorbă bună, pe lângă guvernul de la Belgrad, să-i recunoască rumâni sau români şi prin constituţie să se stabilească că sunt o minoritate în Serbia, cu toate drepturile culturale, şcolare, religioase, mass-media, în limba maternă.

Pe de altă parte, domnul Duşan Pârvulovici, cu o rară modestie şi respect faţă de statul sârbesc, a arătat că această populaţie nu are nici un drept şi că este supusă unui proces de deznaţionalizare forţată, care trebuieşte stopat.

La această afirmaţie, domnul deputat n-a spus nimic, a ocolit subiectul fie intenţionat, fie neintenţionat şi a găsit că victimele de fapt sunt în România, sârbii, iar în Timoc n-ar prea fi români, de aceea nici nu au drepturi. Din declaraţiile sale, nu numai ca deputat, dar şi ca profesor universitar n-a rezultat că-i compătimeşte pe românii din Timoc Serbia şi că ar merita să nu fie supuşi discriminării şi terorismului cultural-religios.

Oamenii obişnuiţi, în afară de specialiştii care cunosc problema, n-au plecat de la această emisiune cu o imagine clară că este vorba de două lumi, o lume în Serbia, unde românii luptă din răsputeri să aibă drepturi şi să obţină identitate, dar li se pun piedici, prin ameninţări, şantaj, corupţie, dol, minciună şi fantezii istorice, prin care caută să-i convingă pe români că ei sunt sârbi sau vlahi şi n-au nici o relaţie cu România.

Tentative în jurnalistica românească s-au manifestat în presa de la Timişoara şi Bucureşti, pe la începutul acestui an, când ziarista R.B., a încercat să dezamorseze chestiunea apelând la un interviu la domnul consul general al Serbiei, de la Timişoara şi la domnul deputat Slavomir Gozdenovici, care a arătat cu lux de amănunte opoziţia acestora faţă de ideea că ar exista români sau „românovlahi” în Timoc Serbia de Răsărit. Aceste două personalităţi s-au arătat oarecum mirate că în România se susţine că în Serbia de Răsărit ar exista o minoritate românească. Mai ales consulul era de o naivitate incredibilă, se părea că pentru prima dată aude vorbinduse despre o minoritate inexistentă în Timoc, Serbia de Răsărit.

Nici concluziile renumitului deputat sârb, n-au izbutit să spună cu claritate că recunosc sau nu recunosc existenţa românilor sau vlahilor din Timoc. Trebuie să ai nervi de fier ca să porţi un dialog cu astfel de personalităţi, care vin cu o încărcătură diplomatică însemnată nu numai de la Tito, dar mai ales de la comuniştii regretatului preşedinte Slobodan Miloşevici.

Românii care citesc astfel de materiale în presa obişnuită, ca şi în cea electronică, în majoritate nu cred că există pe faţa pământului populaţii sau minorităţi terorizate şi supuse unui regim de exterminare pe motiv că nu sunt sârbi, ruşi sau exipteni, să zicem. Lumea este prea avansată pentru ca executivul sârbesc sau biserica ortodoxă sârbească, să poată avea o imagine normală şi universală asupra drepturilor omului şi ale minorităţilor.

De exemplu, miniştrii de la Belgrad şi patriarhia sârbească cred că românii din Timoc de aceea sunt cetăţeni sârbi, să aibe drepturi şi datorii sârbeşti, fără drepturi româneşti. Ei cred că important într-un sat sau oraş este să aibă drepturi şi putere de decizie primarul, poliţistul, preotul, învăţătorul sau vameşul, iar restul populaţiei, care au toate drepturile civile şi politice n-au drept la cuvânt, n-au drept la decizie, ei sunt datori să nu mişte în front, să meargă în războaie, să plătească impozite, chiar dacă bisericile sunt goale, interesează ca preotul sârb emigrant din Croaţia, să aibe un servici. De asemeni este important ca funcţionarii sârbi să aibă asigurat un loc de muncă şi putere de decizie, iar populaţia să fie îngenunchiată şi fără nici un drept.

Problema aceasta a evoluţiei democraţiei în statele înapoiate din Balcani, încă nu este rezolvată de comunitatea europeană şi nici de biserică.

Este foarte important de arătat aici, doar informativ, pentru marele public, ca să se ştie că românii nu vor fi mămăligari în casa lor, pe moşia lor, în judeţele lor şi în ţările lor, pentru că lumea evoluează, se reînnoieşte, înfloreşte şi se dezvoltă. În ceea ce priveşte raporturile dintre populaţia sârbească şi populaţia românească dintre Morava-Timoc, Serbia de Răsărit, pentru că acesta este contenciosul, arătăm că în Peninsula Balcanică, ca şi în alte ţări din lume, nu s-a pomenit ca un popor mare de aproximativ 30 milioane de vorbitori, astăzi, să se lase subjugat, umilit şi desfinţat de nişte venetici veniţi din Asia şi care s-au aşzat pe pământul lor de aproximativ 175 de ani. Prin urmare, foştii colonişti toleraţi de către „românovlahii” medievali au fost mulţumiţi până la 1833, cu statu –qvoul oferit de istorie, dar pe măsură ce s-au întărit, ce s-a dezvoltat biserica ortodoxă sârbă, cele 12 Vlahii din Balcani, au dispărut, s-au sârbizat ori bulgarizat, poporul român n-a mai fost recunoscut ca popor autohton, cei mai vechi proprietari ai ţinuturilor locuite de oameni în Balcani şi li s-au suprapus, adică s-au declarat stăpâni în baza împuternicirii ţarului şi i-au silit pe românovlahi să se slavizeze, lucru care s-a întâmplat în mare parte.

În momentul de faţă, singurul exemplu valabil, în care nişte venetici veniţi din Asia, cu tupeu şi îndrăzneală, au izbutit să intre în mănăstirile şi bisericile vechi, încă din secolul XIV, ale românilor, să le sârbizeze şi să se facă stăpâni peste casa şi teritoriile românilor.

N-am auzit ca vre-un slav, fie rus, ucrainian, croat, sloven, sârb, bulgar, să fi fost ocupat de un alt popor, fie el autohton, fie venetic. Numai românovlahii au acceptat această umilinţă, pentru că statele lor politice se destramă în secolul XIII, iar ultima redută politică recunoscută de sultani, în Serbia de Răsărit, în Timoc, provincia Margina (1565), cade sub administraţie sârbească începând cu anul 1833, în urma unui dictat al ţarului Alexandru III, faţă de imperiul turcesc. Atunci Serbia renaşte, după ce fusese desfiinţată la 1389 şi în loc să se afirme sub vechile ei frontiere medievale, primeşte teritorii între Morava-Timoc, la care niciodată n-au visat, n-au avut drepturi istorice, politice, etnice, lingvistice sau de altă natură.

Un caz asemănător s-a repetat cu starea jalnică a românilor din Basarabia, care au fost ocupaţi de ruşi la începutul secolului XVIII şi deci ruşii au devenit popor băştinaş, iar românii popor venetic adus de soartă în Moldova.

Acesta este „nodul gordian” al problemei, care îi separă pe români de sârbi, din punct de vedere politic şi ideologic. Prin urmare, ei nu s-au mulţumit că au primit gratuit, o donaţie care nu li s-a cuvenit niciodată, dar după ce s-au întărit între aceste frontiere, au căutat să devină din colonişti, proprietari agresivi şi aroganţi faţă de cele mai simple cereri ale românilor, acelea de a li se recunoaşte identitatea, ca minoritate naţională, prin constituţie, aşa cum s-a recunoscut vlahilor sau românovlahilor din Banatul Sârbesc.

Sunt şi lucruri triste, dar adevărate, pe care le-a sesizat, pe bună dreptate domnul deputat Gvozdenovici. Se referea la o întâlnire a delegaţiei românilor din Timoc Serbia cu domnul preşedinte Ion Iliescu şi cu domnul preşedinte Traian Băsescu, la care unii dintre delegaţi au afirmat că sunt români, iar alţii că sunt vlahi. Şi atunci domnii preşedinţi i-ar fi îndemnat pe românii timoceni să se ducă acasă şi să vadă ce sunt, români sau vlahi.

Afirm personal că sunt născut în comuna Zlocutea, Alexandrovaţ, pe râul Timoc, din Serbia de azi şi că eu sunt un vlah sau român din această comună, prin urmare etimonul de vlah a fost inventat de către politicienii sârbi, ultranaţionalişti după perioada comunistă, mai mult ca să camufleze existenţa românilor şi să deschidă o privire nouă spre o etnie în formare, care după ei s-ar numi vlahi.

Mă îndoiesc că domnul preşedinte Băsescu şi Iliescu, nu ştiu că toţi românii sunt vlahi şi toţi vlahii sunt români. De asemeni mă îndoiesc că sârbii de bună credinţă din areopagul executiv de la Belgrad, nu cunosc acest lucru şi abia acum află de această noutate, a existenţei unei etnii extraterestre căzute în această regiune după venirea lui Miloşevici.

Domnul deputat era convis că în Serbia există întradevăr două populaţii, una vlahă care vorbeşte româneşte şi alta română, care vorbeşte tot româneşte. Dânsul a fost în Timoc, cred că a vorbit la Bor cu ei prima dată, sub regimul lui Tito, prin 1974-1975, ştie foarte bine că se vorbeşte limba română şi că toţi sunt români, numai sârbii, bulgarii sau grecii îi numesc vlahi, din cele mai îndepărtate vremi. Abordarea acestei chestiuni, la televiziune, în forma aceasta, ca să inducă în eroare opinia publică neinformată şi neorientată în materie, la început a produs ironie dar dacă ne gândim la efectele politice şi morale, ale acestei teorii, care au adus rău nu numai românilor, dar şi sârbilor, este un păcat, nu o nelegiuire, să ştii că toţi sunt vlahi şi în România şi toţi sunt vlahi în sudul Dunării, în întregul Balcan, dar să laşi impresia că ne aflăm în faţa a două etnii deosebite şi asta ca efect a relei credinţe, sau confuziei din partea celor neinformaţi, necultivaţi şi dezorientaţi. Aceasta este chestiunea care nu face cinste nici românilor care îi dau înainte cu vlah, deşi până la Miloşevici, acest cuvânt n-a avut circulaţie în rândul românilor şi chiar toate recensămintele sârbeşti, până la comunişti, aproape 100 de ani i-a recunoscut oficial ca români, în timp ce câţiva pamfletari din Serbia sau din România, bat câmpii cu această sintagmă, sperând că fac un serviciu expansiunii naţiunii sârbe în Balcani.

Îl cunosc pe fostul preşedinte Ion Iliescu şi am discutat această problemă cu dânsul de 3 ori, niciodată nu mi-a spus că există o piedică în rezolvarea contenciosului dintre România şi Serbia şi aceasta datorită unui cuvânt nou apărut pe scena politică, acela de vlah.

Am discutat această problemă şi cu domnul Adrian Năstase, când era ministru de externe, pe atunci era interesat de problema românilor de peste hotare. Pe timpul acestuia nu se lansase această utopie care a produs atâta dezbinare între cele două popoare. Am discutat problema aceasta şi cu domnul ministru de externe, Mircea Geoană, chiar lângă sediul Astrei Române şi de asemeni încă nu se cunoştea virulenţa cu care sârbii se îmbătau la fiecare întâlnire ştiinţifică internaţională.

De fiecare dată, n-a existat un lider politic român care să nu îmi spună că Astra Română trebuie să continue lupta şi să avem încredere în ei că ne vor susţine. Mai mult decât atât, fostul preşedinte Iliescu mi-a promis că v-a merge în Timoc neapărat, chiar dacă ar fi să meargă la o nuntă sau la un festival de folclor, dacă v-a fi invitat; acelaşi lucru am aflat de la alţii că şi domnul preşedinte Traian Băsescu are aceleaşi opinii şi unele încercări în întânirile cu domnul preşedinte Boris Tadici, au şi fost dovedite, mai rămâne să fie invitat la o sindrofie în această regiune locuită de români, la care să vină şi domnul Tadici şi domnul Cvetkovici, care este născut chiar în Timoc, lângă Zlocutea, satul meu, la Bracevac şi domnul prim ministru Tăriceanu. Aceasta ar dovedi contrariul, pentru cei care cred că sunt vlahi, atunci s-ar vedea că la acea adunare, simpozion, congres ori festival, sunt adunaţi români din toate ţinuturile locuite de ei.

Am mai spus-o şi o spun că problemele şcolare, culturale, religioase, de radio, televiziune, nu se rezolvă de către politrucii naţionalişti, care s-au strecurat în politica de la Belgrad ci se rezolvă de către oamenii curajoşi, demni, care cred în Dumnezeu şi iubirea de oameni.

Nu există popoare superioare şi popoare inferioare, toţi locuitorii Terei sunt egali şi de aceea ne luptăm să-i convingem pe sârbi, că românii şi aromânii, etc. sunt la fel ca ei, oameni şi vrem să trăim împreună dar cu condiţia ca să ne fie recunoscută şi respectată identitatea prin constituţie. Prin urmare nu vrem război pe chestiunea minorităţilor noastre din Balcani, vrem ca acest lucru să se rezolve pe căi paşnice, ca între oameni normali şi toleranţi, care să fie dispuşi şi unii şi alţii la un dialog constructiv pe această temă, cât mai curând posibil. Deci se poate spune că trebuie încheiat un armistiţiu, înainte de a se apela la Uniunea Europeană sau Tribunalul Penal de la Haga.

Dacă nu suntem chiar „prieteni”, cum ne zicem, putem fi oameni civilizaţi, care ne dedicăm activitatea nu prin egoism şi agresiune ci prin înfrăţire şi ajutor reciproc.

În final, trebuie să mulţumim domnului profesor Aurel Mihuţ şi televiziunii Europa Nova, care în sfârşit i-a descoperit şi pe românii din Timoc, singura minoritate din Balcani, până în prezent neidentificată, dar cea mai numeroasă după sârbi. Dacă nu era dânsul, telespectatorii aveau o idee confuză despre românii din Timoc, şi rămâneau cu ideea că sunt cam egali în drepturi cu minoritatea sârbă din Banat. A observat confuziile şi într-un timp de răgaz abia i s-a permis să spună adevărul, pentru că de fapt întreaga emisiune a fost monopolizată pe teme de cultură sârbească sau altele.

Să dea Dumnezeu să afle nu numai Europa Nova, TVR Timişoara, Radio Timişoara şi Radio Reşiţa, că există o asociaţie veche din 1900, care se numeşte Astra Română şi care are specialişi în domeniul românilor de peste hotare, mai ales din Timoc şi vecinătate; şi le stă la dispoziţie oricând ar dori să contribuie cu ceva asupra adevărului existenţei unei mari minorităţi româneşti în drepata Dunării, din Banat, Moldova Veche şi până la Balcic. Dacă vom începe să ne cunoaştem sincer, şi cu bună credinţă, bătălia universală creştină este ca şi câştigată.

Oricât am fi de buni unii şi răi alţii, toţi suntem oameni şi fraţi şi toţi suntem muritori. Decât să ajungem să ne judecăm pentru drepturile noastre la Haga, este mai bine să ne facem concesii şi să trăim ca fraţii, aşa cum am trăit poate mai mult de un mileniu, până la începutul secolului al-XX-lea. Mai bine să ne pedepsească justiţia dumnezeiască, decât justiţia pământească.


Cristea SANDU TIMOC 05.09.2008

ASTRA ROMÂNĂ, P-ta Victoriei nr.3 ap. 15

astra_romana_timisoara@yahoo.com

Niciun comentariu:

"Pentru românii de aici, este clar că Serbia este patria lor. Totuşi, ţara de origine, care în sensul etnografic etnolingvistic spiritual şi istoric sintetizează existenţa şi moştenirea antropologică a românilor este România ca singura istorică VALAHIA. Lucrul acesta nu le convine multora incluzând şi anumiţi români. De altminteri când ne identificăm etnic, dacă este fizic sau duhovnic sau în ambele categorii."

Dragomir Draghici din BOR (Timocul "sarbesc" )


„Individul, pentru a putea fi un bun politician, trebuie să aibă un caracter puternic, de nezdruncinat, autoritate, să fie capabil de a spune ”nu”, de a contrazice, de a pune obstacole, de a provoca ura, căci asta este natura politicii. Cineva care caută cu orice preţ să câştige simpatia tuturor, să fie flatat, să evite coflictele, are încă multe de învăţat pentru a fi capabil de a conduce un partid politic cu pretenţii” — Zoran Đinđić (1 August 195212 Martie 2003) Prim Ministru al Serbiei intre 25 ianuarie 2001 - 12 martie 2003.

Stema TRIBALIEI

Stema TRIBALIEI

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000

Timocenii din ZLOT la Vidin in 2000